Am fost moașă mulți ani, și în tot acest timp am trecut prin întâmplări fel de fel, unele plăcute, altele mai puțin. Personalul medical rareori se amesteca în treburile femeilor care nășteau și ale familiilor lor, dar într-o zi a trebuit să intervin ca să ajut o studentă care tocmai adusese pe lume o fetiță minunată și voia s-o dea imediat spre adopție.
Irina așa o chema pe tânăra fată a fost adusă la Maternitatea din Chișinău. N-a mers la niciun control medical, deși purta copilul în pântece de nouă luni. Evita să-mi răspundă la întrebări și, înainte de naștere, n-am apucat să aflu mai multe.
Irina a născut curat, liniștit, cum rar vedeam, chiar dacă nu fusese la niciun curs sau pregătire pentru naștere. N-a făcut zgomot, ci doar gemea ușor, asculta cu atenție toate indicațiile mele, și totul s-a petrecut fără complicații. Când am primit fetița în brațe, plângând tare, vestind lumii venirea sa, Irina privea cu lacrimi și ea. I-am spus că copilul e sănătos și că ar fi bine să ne bucurăm pentru această minune.
Totuși, după ce am ajuns cu Irina pe secție, mi-a zis hotărât: Vreau să o dau spre adopție. Insista să anunțăm autoritățile competente.
Colegele mele au încercat s-o convingă să nu se grăbească, dar fata nu voia să-și țină copilul la piept, ne ruga să o lăsăm în pace.
Fetița, spre deosebire de ceilalți copii, refuza hrana artificială, dar se întindea cu poftă după mirosul laptelui, încerca să apropie căpușorul de sânul mamei ce nu voia s-o alăpteze…
Au trecut câteva zile și micuța începea să scadă în greutate. La o gardă, am luat iarăși copila și am dus-o la Irina, chiar dacă toți mă sfătuiau să n-o fac. I-am explicat Irinei că modul ei de a proceda pune în pericol sănătatea copilului și am stăruit să o hrănească. Când și-a apropiat fetița de sân, micuța a început să sugă cu nesaț. Am spus că am o urgență și le-am lăsat singure.
La revenire, peste vreo jumătate de oră, am găsit amândouă adormite și Irina îmbrățișându-și cu drag copilul. Puțin mai târziu, Irina a ieșit pe coridor cu fetița în brațe, a venit la biroul meu și a început să se destăinuie.
Tatăl copilei mi-a povestit fata era un om de afaceri cunoscut din oraș. Era însurat și, evident, nu dorea sarcina; o sfătuise să avorteze, dar Irina a ales să nască. Aflând decizia ei, afaceristul i-a mărturisit totul soției sale, care și-a primit bărbatul înapoi, dar pe Irina a urmărit-o și a constrâns-o să renunțe la copil. N-au contat nici amenințările, nici banii oferiți. Ulterior, omul de afaceri a plecat din oraș și nevasta lui voia ca micuța să fie dată spre adopție.
La final, Irina s-a uitat cu sinceritate în ochii mei și mi-a spus:
Aș vrea să o păstrez, dar nu știu cum să mă descurc cu ea în cămin, fără bani…
I-am spus să nu-și piardă speranța și să fie curajoasă. Șeful nostru de secție avea legături bune în Chișinău, așa că a fost ușor să luăm legătura cu tatăl fetei și să-l chemăm la o discuție. Spre surpriza noastră, omul de afaceri nu s-a sustras, a venit în câteva ore și au pus la punct toate detaliile despre viitorul Irinei și al copilei. Trebuie să recunosc că a dovedit multă omenie, lucru pe care nu-l așteptam.
După externare, Irina și-a găsit o locuință, chiria fiind achitată pe un an înainte, în lei moldovenești, de tatăl copilei. I-a dat și o sumă destul de mare, să nu ducă lipsă la început, promițând că va avea grijă de fiică și pe mai departe. Probabil, conștiința i s-a trezit și și-a dat seama că are o datorie față de copil. Nu știu ce-a fost mai departe cu Irina și fiica ei, dar sper ca, în timp, să răsară o familie frumoasă, în care această copilă să crească iubită.
