Laurențiu, nu te înțeleg. Ai înnebunit? Ce vrei să spui cu plec?
Exact asta și înseamnă. De mult timp am o amantă! E mai tânără decât mine cu 16 ani! Și am decis că-mi va fi mai bine cu ea!
Îți poate fi fiică!
Nici vorbă, are deja 20 de ani.
Laurențiu s-a apropiat de ea.
Și, să știi, tatăl Verei e foarte bogat. În sfârșit, pot trăi visul pe care l-am avut dintotdeauna! Înțelegi? Și apoi o să-mi nască un copil, nu ca tine!
Fiecare cuvânt îi sfâșia Mariei inima. Știa că într-o zi așa ceva se va întâmpla, mai ales pentru că nu aveau copii.
Nu și-ar fi imaginat însă că umilința putea lua asemenea formă.
Au stat împreună aproape 15 ani. Ca în orice familie, au fost și bune, și rele. Dar Maria a crezut mereu că într-o familie e nevoie de respect, fără de care nimic nu merge.
Maria, măcar ai putea să plângi puțin, să arăți că-ți pasă, că altfel mă simt vinovat.
Femeia și-a ridicat fruntea cu demnitate.
De ce să plâng? Mă bucur sincer pentru tine! Poate măcar unul dintre noi își găsește fericirea.
Bărbatul a strâmbat din nas.
Mereu îmi aduci aminte de picturile tale! Asta nu-i meserie, nici măcar nu-i ceva serios!
Da, e hobby. Dar dacă munceam un pic mai puțin, iar tu aduceai ceva mai mulți bani, poate că aveam și eu timp pentru pasiunea mea.
Hai, te rog eu. Ce să faci tu altceva? Oricum nu poți face copii. Mai bine muncește și gata.
S-a întors spre Laurențiu, care încerca să închidă valiza.
Laurențiu, dar noua ta iubită. Ea nu va lucra, cu ce veți trăi? Nici tu nu-s iubitor de muncă.
Nu te privește! Dar uite, sunt bun și îți spun va trebui să ne descurcăm singuri doar o perioadă scurtă.
Când Vera va fi însărcinată, tata o să ne sature cu bani! Oricum ne ajung, nu te îngrijora!
A închis valiza și a ieșit trântind ușa. Maria a tresărit, nu suporta zgomotele puternice. S-a uitat din nou pe geam.
O mașină roșie lucioasă tocmai parcase la intrare. O tânără a sărit din mașină direct în brațele lui Laurențiu.
Bătrânele de la scara blocului priveau spectacolul cu ochii cât cepele. Chiar nu putea să plece fără să o facă de râs în tot cartierul?
Ciudat, Maria simțea o ușurare neașteptată. De mult timp viața cu Laurențiu ajunsese o farsă.
Abia mai dormea pe-acasă. Maria știa, dar nu găsea putere să dea drumul acestui ghem numit familie.
A luat telefonul.
Raluca, ce faci diseară?
Prietena părea mirată.
Nu mi-e clar, tu ai ieșit din starea aia?
Hai, nu dramatiza! Nu am fost deprimată, doar abătută. Hai să ieșim la o bere, să povestim. Chiar am un motiv bun!
A urmat o clipă de liniște, apoi o voce precaută:
Maria, dar ești sigură că ești bine? Nu cumva ai luat ceva pastile azi?
Ralu, încetează!
Haide, dacă-i pe bune, eu abia aștept! M-am săturat de mutrița ta mohorâtă! Dar…
Ce?
Nu pot să cred că te lasă Laurențiu în pace la ora asta. Cine-i aduce lui mâncarea pe canapea și-i șterge lacrimile?
La șapte, la Perla!
Maria a închis. Odată o s-o strângă de gât pe prietena ei, dar cu drag.
A zâmbit strălucitor. Pusese ochii pe Raluca încă din prima zi când s-au cunoscut își jura mereu că o să-i vină de hac.
Dar prietenia dintre ele nu era afectată deloc. Maria și-a luat poșeta și a ieșit pe ușă. Era deja trecut de prânz și avea multe de făcut.
Raluca se uita neliniștită la ceas. Maria nu întârzia niciodată, dar trecuseră deja cinci minute.
A apărut finalmente în restaurant. Toți au privit cu mirare.
Maria purtase mereu părul lung, strâns la spate. Acum avea un bob scurt, blond deschis.
În loc de obiceiul fard mai deloc, purta un machiaj impecabil.
Nu purta niciodată rochii. Azi venise într-una vaporoasă, ce dezvăluia mai multă feminitate decât orice pereche de blugi strânși.
Maria, nu-mi vine să cred…
Maria și-a așezat geanta, s-a așezat cu un aer de triumf.
Îți place?
Înnebunitor! Parcă ai întinerit zece ani. Să nu-mi zici că l-ai dat afară pe Laurențiu!
Nu-ți spun! A plecat el singur.
Prietenele s-au privit, apoi au izbucnit în râs.
La scurt timp au primit două pahare de la un bărbat de la masa alăturată, cu vreo cinci ani mai mare ca ele.
Raluca îi aruncă o privire șugubeață:
Uite și admiratorii, Maria!
Maria a zâmbit și l-a invitat pe bărbat la masa lor. Raluca făcu ochii mari:
Ești nemaipomenită azi!
Au stat până târziu. Bărbatul se numea Ilie era jovial, deștept, discret și arătos.
După ce Raluca a plecat acasă cu taxiul, Ilie s-a oferit să o conducă pe Maria:
Merg pe jos până la capătul orașului, dacă e nevoie! Am mașină, dar nu conduc așa.
Nu-i nevoie, locuiesc la două intersecții distanță.
Dimineața îi găsi pe vecinătatea casei ei, după ore de plimbări și discuții.
Maria, nici nu te-am întrebat de ce sărbătoreai. Nu cumva e ziua ta? Să știu dacă trebuie să-ți fac un cadou!
Nu, dar e ceva asemănător. Ieri m-a părăsit bărbatul meu.
Maria i-a zâmbit fermecător. Ilie a privit-o, uimit de reacția ei.
Maria… ești cu adevărat specială.
Peste trei săptămâni, Maria și Raluca stăteau la o cafea.
Cum merge cu Ilie?
Maria a zâmbit larg.
Ralu, nu cred că am fost vreodată așa fericită. Pot fi sinceră cu el, n-ascund nimic. Orice temere am, el le rezolvă cu o vorbă.
Dar te macină ceva, recunoaște.
Laurențiu nu-mi dă pace. Mi-a trimis invitație la nuntă.
Serios? Cu ce scop?
Vrea, probabil, să vadă dacă m-a distrus despărțirea sau să-i demonstreze ceva noii mirese.
Ce nemernic! Maria, du-te cu Ilie! Măcar să-l pui la punct!
… Laurențiu o privea pe Vera.
Ești superbă…
Știu. Crezi că vine tata?
Cum să lipsească, doar e tata miresei…
Tată… Un an n-a dat niciun leu, vrea să mă învețe să muncesc, zice…
Laurențiu a îmbrățișat-o.
Nu-ți fă griji, ești fata lui, n-are unde să fugă!
Nunta o făcuseră pe datorie. Amândoi erau convinși că tatăl o va ierta și va deschide robinetul cu bani.
Laurențiu?
Da, vine și ea?
Imaginează-ți: da! Am vorbit ieri.
Nu se poate!
Da! Cred că vrea să mă roage să mă întorc.
Cu siguranță! Îmi plac scenele astea!
Când Maria i-a explicat lui Ilie ce vrea de la el, el a fost surprins.
La ce oră e nunta?
La două. Nu ești ocupat?
Cum îl cheamă pe fostul?
Laurențiu. De ce?
Mda, interesant… Sigur vin.
I-a spus totul pe drum. Maria era atât de uluită, încât nici nu a mai vrut să schimbe ceva.
Au mers împreună la masa mirilor. Maria, ținându-l pe Ilie de braț, zâmbea larg.
Dar Laurențiu și Vera păreau deloc fericiți. S-au apropiat ezitând.
Vera a șoptit:
Tată?
Iar Laurențiu a murmurat doar:
Maria?
Nici nu a recunoscut-o din prima. Nu credea că fosta lui soție poate arăta atât de bine.
Ilie i-a dat Verei un buchet și un plic:
E minunat că ai devenit femeie pe propriile picioare. Pentru că noi, eu și Maria, avem de gând să colindăm lumea.
Spre Laurențiu:
Să știți că și soacra dumneavoastră merită o vacanță! Așa că vă las fata în grijă. Noi trebuie să fugim.
Au ieșit râzând din restaurant. Maria abia se abținea să nu râdă în hohote, dar se temea cum va primi Ilie reacția ei. Numai că el s-a întors brusc spre ea.
Acum înțelegi că n-ai scăpare? Trebuie să fii nevasta mea!
Maria l-a privit în ochi, apoi a răspuns, aparent serioasă:
Dacă trebuie… trebuie!
Au pășit, ținându-se în brațe, spre mașină. Ilie deja comanda la telefon două bilete spre unde e cald și miroase a mare.
Viața te surprinde când ai curajul să închizi un capitol. Oricât de greu ți-ar fi să pornești de la capăt, fericirea nu se construieste niciodată pe ruinele iluziilor și ale vechilor regrete. E nevoie doar de curajul de a te descoperi din nou.






