Am anulat nunta.
Da, așa este. La doar două săptămâni de la data pe care o discutam de luni de zile, alegem sala, alegem meniul, planificăm fiecare detaliu. Totul era pregătit până în cele mai mici fire: sala de bal din București era rezervată, formația de muzică populară repeta repertoriul, fotograful a întocmit programul minut cu minut, rochia albă stătea în dulap curată, perfectă, cea pe care o visam din prima clipă când am intrat în ea. Găsiserăm și apartamentul luminos, mic, dar primitor, în care urma să ne mutăm imediat după nuntă și să începem viața nouă.
De ce am renunțat la tot?
Pentru că mirele, domnul Ion Popescu, a hotărât brusc că poate să mă lovească.
Să nu credeți că suntem neglijenți. Suntem oameni religioși, respectăm normele de modestie, nu ne-am atins niciodată. Întâlnirile noastre erau în limitele tradiției, cu respect și discreție. Credeam cu adevărat că în fața mea stă un bărbat capabil să clădească o familie pe temelie de demnitate, blândețe și sprijin reciproc.
Dar într-o zi obișnuită, în mijlocul stresului acumulat de pregătiri, el a răsărit ca o flacără din lanțurile lui și a început să ridice vocea. Mai întâi a fost doar un strigăt scurt, strident, total diferit de tonul său calm și calculat. Într-o clipă a urmat o palmă sonoră, reală, care mi-a învăluit ochii de întuneric.
Da, nu ați auzit greșit. Același absolvent al unei școlii prestigioase din Chișinău, același model de urmat, cercetător serios, intelectual de seamă, omul despre care toată lumea vorbea, a lovit mireasa cu două săptămâni înainte de nuntă. Ideala pe care o ținem în ochi s-a sfărâmat.
Aflarea adevăratului chip a ieșit la iveală. Poate că a fost mereu acolo, ascuns sub masca respectabilității și a credinței. În furia lui a arătat cine este cu adevărat și, din păcate, nu era bărbatul ce poate proteja și îngriji.
Să spun că simt oarecum ușurare că sa întâmplat? Da, pare o declarație șocantă, dar mam salvat. Mai bine să-ți descoperi monstrul înainte de căsătorie decât să trăiești cu el toată viața, temândute de fiecare lui suflare.
Ce trăiește familia mea acum, după anularea nunții? Nu voi începe. Este un vârtej de emoții, acuzații, întrebări, discuții interminabile cu vecinii și cunoscuții. Pot spune doar că este extrem de greu. Sunt zdrobită. Am nevoie de terapie. Uneori simt că aș vrea un leac puternic, poate unul care să mă adoarmă pentru totdeauna, ca să nu mai simt acea durere fără sfârșit.
În loc de sprijin, simt că am devenit rușinea familiei, că am distrus ceva. Că trebuia să îndur, că vina e a mea. Sufletul meu e sfărâmat în mii de cioburi. Trăiesc într-o ceață interioară, ca și cum totul sar întâmpla în afara mea. E dureros la cel mai adânc nivel, în esența ființei mele. Uneori mă surprind gândindumă că vreau să dispar, să mă topesc în aer, să părăsesc o lume cu puțină compasiune și înțelegere.
Totuși nu am scris această mărturie degeaba. Are un mesaj important. Dacă, cu puțin timp înainte de nuntă, simți că omul pe care lai ales săți devină soț nu știe să-și controleze temperamentul, dacă observi că are focuri de furie, dacă există și cea mai mică șansă să ridice mâna asupra ta, opreștete și anulează totul. Puneți un stop.
Nu contează câți lei ai cheltuit. Nu contează dacă rudele, vecinii sau prietenii vor fi supărați, șocați sau dezamăgiți. Nu contează ce vor spune părinții, bunicii, cunoștințele.
Mise pare mult mai înțelept să te oprești pentru o clipă decât să ajungi, în ziua nunții, să fii bătută de la primul moment și, poate, toată viața.
Despre mine? Nu cer milă. Doar aș fi recunoscătoare dacă vă rugați ca să mă însănătoșesc, ca să pot să mă simt din nou întreagă și, întro zi, să pot construi o familie adevărată familia cu care toate femeile visează. O familie în care dragostea e blândețe, nu frică. Unde mâna este pentru sprijin, nu pentru lovituri.
Poate întro zi voi crede din nou în iubire. Învață că, atunci când intui un pericol, curajul să spui destul te poate salva de un viitor plin de suferință și îți poate oferi șansa unei fericiri adevărate.
