Am găsit motivul perfect să fac o cerere în căsătorie. Poveste adevărată din Moldova Vă mulțumesc tuturor pentru susținere, pentru like-uri, pentru interes și comentarii la poveștile mele, pentru abonare și UN MULȚUMESC DIN SUFLET tuturor celor care au făcut donații, din partea mea și a celor cinci motănei ai mei. Împărtășiți, vă rog, poveștile care v-au plăcut pe rețelele de socializare – și asta bucură mult un autor! – Fata ta vrea un câine de rasă? – a întrebat într-o zi un vecin pe o femeie din bloc – Vrea, dar nu avem bani în plus, trăim singure, – a răspuns femeia. Dar vecinul a zâmbit larg, – Îl dau gratis, hai cu mine. Coincidență sau nu, Polina, fiica femeii, deja ajunsese de la școală. Cum a auzit, numai ce a început să roage, – Mamă, hai, e gratis, mamă! O să mă ocup eu de el, îți promit că am numai note de zece, mamă! – Of, Anatolie, numai tu puteai să tulburi copilul, acum vezi cum mă descurc, – s-a supărat Marina Ivanovna. – Dar hai, Marina, să mă privești și altfel, nu doar cu supărare. Om gospodar sunt, serios, muncitor, cu toate la locul lor, numai că singuratic! – Vai de mine, Anatolie, ce să mă mai uit la tine? Nu știi că-s cu vreo șapte ani mai mare ca tine? Eu ieșeam de la liceu când tu abia intrai la gimnaziu, hai las-o, – și mai s-a supărat Marina. – Dar uite acum suntem cam la fel, vezi? Ești doar cu puțin mai scundă ca mine și nici așa puternică! – Anatolie s-a apropiat, a luat-o pe Marina în brațe, – Vezi, Polina, cât sunt de înalt și tare pe lângă mama ta! – Dar cu mintea ești mai slab, că mă cuprinzi așa de față cu copilul, – abia s-a desprins Marina. – Păi asta-i și problema, îmi lipsești tu, așa de pricepută, de-aia mă tot chinui, – a zâmbit Anatolie cu amărăciune. – Hai destul, mergem după cățel, sau nu? – a zis Polina printre lacrimi. – Așa, așa, unde mai găsești tu așa ceva gratis, frumușel, cu pete pe blăniță. Și ce istorie are! Hai, vă arăt! – și Anatolie spunea cu un ton misterios; Polina s-a agățat de mâna mamei, – Hai, mămico, ai promis! Anatolie și-a dat seama după ochii Marinei că ezită și s-a grăbit, – Pornesc mașina? E aproape, n-o să regretați! Marina Ivanovna i-a aruncat o privire crucișă vecinului și i-a spus fiicei, – Bine, zic că-i cățel mic, dar să știi, dacă iei note proaste… Pe drum, Polina tot întreba, – E jucăuș cățelul? Cum îl cheamă? Dle Anatolie, mai avem mult? Au ajuns la un bloc vechi. – E apartamentul mamei mele răposate, îl închiriasem, dar s-a nimerit prost. Iertați de mizerie, n-am apucat să fac curat, abia ieri am aflat adevărul când am venit după chirie… În casă era un haos de nedescris, plin de mizerii. Între un morman de pungi cu crupe vărsate, cutii goale de biscuiți și conserve strâmbe și urât mirositoare, stăteau lipiți unul de altul o pisică cenușie cu ochi galbeni și un cățeluș ciufulit. Mur­dari, cu blănița ciufulită, dar, cum s-a aflat apoi, nu s-au lăsat doborâți de soarta grea pusă de foștii stăpâni. – Ia uite la ei, – a început Anatolie, între râs și plâns, – O lună nu am mai dat pe la chiriași, vin pentru bani și dau de așa ceva! Vecinii i-au spus că două fete care stăteau cu chirie au plecat pe furiș, fără să plătească. Au abandonat cățelul și pisica, ca pe niște lucruri inutile. Au rămas singurele biete animale închise, fără să știe dacă va veni cineva să le elibereze. Fără mâncare, fără apă, încuiate în apartament. – Dar cum au supraviețuit? – a exclamat Polina îngrozită Urmele luptei pentru viață erau peste tot. Flămânde, pisica și cățelul au găsit și au mâncat tot ce s-a putut. Biscuiții și bomboanele le-au devorat primele, apoi au ros macaroane și chiar cereale crude. Au descuiat din minune cutii de conserve și lapte condensat lăsate de fugare. Tot ce au găsit, au devorat! Trebuia să vezi cum se descurcau! Dar cel mai important era apa. Ori pisica știa să deschidă robinetul de la baie, ori din întâmplare l-a nimerit. Și le-a prins bine că nu l-au lăsat deschis la maxim, că inundație era gata. Poate atunci ar fi scăpat mai repede… Anatolie știa pe cine să cheme. Polina s-a repezit să mângâie cățelul și pisica și să le hrănească cu niște hrană adusă de Anatolie. Până și Marinii i-au dat lacrimile… – Am știut eu, de nu m-am înșelat, bună inimă ai, Mărinică, nu alta, – îi șoptea Anatolie, în timp ce Polina se juca cu cele două animale sătule, cu burțile pline, – Hai, le luăm pe amândouă acasă? Și ieși după mine, măi Marină? Eu doar de-asta nu m-am căsătorit, nu am găsit una ca tine. Hai, fă pasul, o să trăim ca-n poveste, nu te îndoi! Am mașină, două apartamente, o să aibă și Polina unde sta când o fi mare. Unul îl închiriem, dar la persoane serioase, nu ca ticăloșii ăștia. Vii cu mine? Poate mai facem și noi copilași și o să ne fie tare bine! Și iacă și pisica și cățelul avem, ca în orice gospodărie de treabă, hai, Mărină! – Hai, mamă, primește, – striga Polina, fără a crede pe deplin că vecinul Anatolie chiar face o cerere în căsătorie. Anatolie a râs, – Ia uite, toți sunt de acord, hotărăște-te! – Of, măi Toader, glumești, sau vorbești serios? – s-a rușinat Marina. Că doar era Anatolie un bărbat frumos și bun, de nu a dat afară animalul, ci s-a milostivit. Și nici nu-i trecuse prin minte Marinei Ivanovna să mai ceară-o cineva de nevastă. Dar și-a imaginat, și când Anatolie a mai luat-o în brațe, inima i s-a stârnit de bucurie. – Dă-mi să mă gândesc, dacă nu glumești, ispititor ce ești! – a roșit Marina. – Ia gândește, nu suntem oameni de mândrie, eu iau pisica la mine, vouă vă las cățelul, cum ați și vrut. Mâine venim cu Mura după răspuns, ai grijă, Barbosule, vezi de ordine! – i-a spus Anatolie câinelui, și acela a lătrat voios de parcă a înțeles… A convins-o Anatolie pe Marina să-i fie mireasă După o lună, tot blocul le-a fost alături la nuntă. Au gătit în casa Marinei, dar mesele de sărbătoare le-au pus la Anatolie, la el era mai mult spațiu în garsoniera de burlac. Mura și Barbos nu se dezlipeau de noii stăpâni, animalele simt oamenii buni și știu cui să se atașeze. După un an, la Marina și Toader li s-au născut gemeni, Sonia și Alexei. Mura și Barbos erau „dădace” pentru copilași – într-o familie mare, fiecare are rostul lui. Și cel mai important: într-o familie mare și unită, fericirea nu lipsește nici pentru oameni, nici pentru animale! Bucurie pentru copii și animăluțe Mai ales când ai și pisică, și cățel!