Am înțeles ce-am făcut. Voiam să mă întorc la fostă mea soție, cu care am trăit 30 de ani, dar era deja prea târziu… Acum am 52 de ani. Și nu am nimic. Nici soție, nici familie, nici copii, nici slujbă nimic…
Mă numesc Victor. Am trăit 30 de ani cu nevastă-mea. Mereu am câștigat pâinea pentru familie, iar ea ținea casa. Nu voiam să lucreze. Îmi plăcea să stea acasă. Dar, cu timpul, a început să mă enerveze.
Trăiam împreună, respectându-ne, dar dragostea s-a stins. Credeam că e normal. Mie-mi convenea. Până când totul s-a schimbat. Într-o seară, la o cârciumă, am cunoscut-o pe Cristina. Avea 20 de ani mai puțin decât mine. Era frumoasă, blândă și amuzantă. Ca un vis împlinit.
Am început să ne vedem, și în scurt timp a devenit amanta mea. După două luni, mi-am dat seama că nu mai vreau să mint nevasta. Nu mai aveam chef să merg acasă după serviciu. Am înțeles că o iubesc pe Cristina și că vreau să fie soția mea.
Câteva zile mai târziu, i-am spus adevărul nevestei. N-a făcut scandal. A rămas calmă. Credeam că nici ea nu mă mai iubea, de aceea a reacționat așa. Dar abia acum înțeleg cât am rănit-o pe Maria.
Am divorțat. Am vândut apartamentul în care trăisem atâția ani împreună. Cristina a insistat să nu-i las nimic fostei mele soții. Și așa am făcut. Maria și-a cumpărat un garsonieră. Eu, cu economiile mele, am luat un apartament cu două camere pentru Cristina.
N-am ajutat-o pe fostă mea soție, nici măcar un leu nu i-am dat. Știam că nu avea bani și că nu-și va găsi de lucru imediat. Dar pe atunci nu-mi păsa. Fiii mei nu voiau să-mi vorbească. Simțeau că o trădasem pe mama lor și nu-mi puteau ierta.
Pe moment, nici asta nu mă deranja. Cristina era însărcinată, și așteptam cu nerăbdare copilul. Nu după mult timp, s-a născut un băiețel. Dar nu semăna nici cu mine, nici cu Cristina. Prietenii mei se îndoiau că e al meu. Eu n-am vrut să-i ascult.
Viața cu Cristina nu mergea bine. Trebuia să muncesc mult, să am grijă de casă și de copil. Cristina nu făcea decât să ceară bani și să iasă mereu pe undeva. În casă era mereu mizerie, niciodată nu era mâncare gătită. Se întorcea la trei sau patru dimineața, mirosind a băutură, și începea certuri din nimic.
Într-un final, mi-am pierdut slujba. Eram obosit, nervos și nu-mi făceam treaba bine. Trei ani așa a fost viața mea. Apoi fratele meu, care nu a suferit-o niciodată pe Cristina și se îndoia că e copilul meu, m-a pus să fac un test ADN. S-a dovedit că nu era fiul meu.
Am divorțat imediat ce totul a ieșit la iveală. Între timp, nu mai aveam niciun contact nici cu soția, nici cu fiii mei. După despărțirea de Cristina, am vrut să mă întorc la Maria. Am cumpărat flori, vin, o prăjitură și m-am dus la ea. S-a dovedit că nu mai locuia acolo. Noul proprietar mi-a dat adresa ei nouă.
M-am dus acolo. Mi-a deschis un bărbat. Se pare că Maria și-a găsit o slujbă bună și s-a recăsătorit cu un coleg. Era fericită și se simțea bine.
După ceva timp, am dat peste ea într-o cafenea. Am cerut-o înapoi. M-a privit ca pe un nebun și a plecat. Acum înțeleg greșeala pe care am făcut-o. Ce voiam? Ce am obținut? De ce am părăsit-o pe nevastă-mea pentru o fată tânără?
Acum am 52 de ani. Și nu am nimic. Nici soție, nici slujbă, nici măcar fiii mei nu vor să-mi vorbească. Am pierdut tot ce conta cu adevărat. Și e numai vina mea. Din păcate, nu voi putea niciodată să repar ce-am stricat…
