Jurnal, 12 martie
Nici nu-mi vine să cred tot ce s-a întâmplat în ultimii ani din viața mea. Parcă a trecut totul ca prin ceață. Eu, Viorel, și Ana-Maria nu am avut niciodată o căsnicie cu adevărat fericită. Am decis să ne căsătorim într-o perioadă în care, sincer vorbind, nu eram pregătiți niciunul dintre noi. Am rezistat împreună doar trei ani și, între timp, s-a născut fetița noastră, Daria. După divorț, am încercat să rămân un tată responsabil.
De la început am fost de acord cu Ana-Maria să nu depună cerere pentru pensie alimentară la tribunal. În schimb, i-am promis că, lună de lună, pe 15, voi vira în contul ei suma stabilită, ca să nu-i lipsească nimic Dariei. și m-am ținut de cuvânt. Am pus mereu banii deoparte și am trimis fiecare ban la timp, fără nicio discuție.
Toate astea până acum o lună, când am primit o scrisoare care mi-a dat lumea peste cap. Am deschis-o cu mâinile tremurânde. Era de la un avocat. În scrisoare scria clar că Ana-Maria cere să-mi fie retras dreptul de paternitate. Nu-mi venea să cred. Cum adică? Atașat era un test ADN care dovedea, negru pe alb, că nu sunt tatăl biologic al Dariei. Și mai șocant, tatăl adevărat era un bărbat cu care Ana-Maria a fost căsătorită legal înainte de relația cu mine. Practic, ea m-a înșelat cu el timp de doi ani cât am fost împreună. Iar eu, naiv, am continuat să plătesc lunar, crezând că Daria este fiica mea.
M-a durut cumplit. Nici nu pot descrie în cuvinte cât de trădat m-am simțit. Dar mintea mea a început imediat să caute soluții. Mă merit cu adevărat să recuperez toți banii aceștia dați ani de zile, mai ales că legea din România permite, în baza unui test ADN, să-mi recuperez sumele plătite pe nedrept. Așa că acum am depus și eu acțiune în instanță ca să recuperez acei bani, în lei, pe care i-am strâns cu greu din salariu.
Mă tot întreb dacă fac ceea ce trebuie. E dreptul meu, dar oare mă răzbun pe copilul care nu m-a cerut pe lume? Sau încerc, măcar acum, să repar o nedreptate față de mine însumi? Dumnezeu știe Poate timpul va aduce răspunsul.
