Ar trebui să-ți creezi propriul scenariu pentru viiața ta, chiar dacă uneori întâmpini impedimente

Mama m-a crescut ca pe o prințesă. Mereu îmi cumpăra cele mai bune haine și mă ducea la diferite activități extracuriculare. Mama nu înceta niciodată să-mi spună, că sunt cel mai frumos și cel mai deștept copil din lume. Cuvintele ei îmi inspirau credibilitate. O iubeam enorm pe mama și mă străduiam să nu o dezamăgesc niciodată.

Tata era partea absolut contrară a mamei. Nu era niciodată interesat de lucrurile casnice sau de problemele familiei. El nu fusese niciodată la mine la școală, și pare-mi-se nici nu știa în ce clasă sunt, nemaivorbind de interese, visuri, dorințe sau necesități. În general era de treabă, dar nu era un om de familie. Rare-ori îl prindeai pe-acasă, iar de partea financiară de obicei se preocupa mama.

Cu toate acestea, niciodată n-am simțit vreun deficit financiar, mama se străduia cu orice preț să-mi asigure o copilărie liniștită.

Odată cu trecerea anilor, situația devenea tot mai absurdă. Discutând cu prietenii și cu colegii, deja înțelegeam perfect că în alte familii tata e preocupat de situația financiară sau de alte probleme care apar în familie. El e persoana care te susține și te apără, iar mama se ocupă de treburile casnice.

La noi în familie, lucrurile stau altfel. Acum că am crescut, deja am nevoie de mult mai multe decât hăinuțe și bomboane. Toate aceste petreceri, călătorii, plimbări pe la cinema cu prietenii – necesită mult mai mulți bani. Mama nu mai putea munci atât de mult, ca înainte, de aceea duceam o viață mai modestă. Tot mai des renunțam la asemenea propuneri și stăteam acasă. În tot acest timp visam să termin mai repede școala și să merg la facultate. Cariera mea ar fi o mână de ajutor pentru familia noastră.

Pentru a face rost de bani, uneori ofeream consultații la matematică copiilor din vecinătate. Orele de consultații îmi aduceau un venit mic, dar timp de un an am reușit să strâng o sumă mai mare. Nu îi spuneam părinților despre faptul că lucrez, dar nici ei nu prea aveau timp de discuții cu mine.

Într-o bună zi, când am venit de la școală, am decis să-mi număr banii pe care i-am strâns, dar cutia era pustie. Nu-mi venea să cred. Seara, când mama a venit de la lucru am întrebat-o de bani. În acel moment a venit și tata. Ambii m-au întrebat de unde eu aș avea așa o sumă mare de bani, iar pentru “minciunile” mele au decis să mă pedepsească.

Plângeam atât de amarnic, încât nu puteam să respir. Mi-am luat paltonul și am fugit afară.  Cum au putut ei să se comporte așa cu mine? Totul ce am văzut până acum era – minciuni, indiferență, deznădejde și sărăcie. Nu vreau să trăiesc așa toată viața. Asta tata mi-a luat banii, adesea observam cum se ducea la jocuri de noroc. Cred că i-ar fi pierdut în jocuri.

Nu mă întrista atât de mult faptul că nu-mi voi putea cumpăra rochia la care visam pentru balul de absolvire și în general, nu era problema în banii ceia. Pur și simplu, dezamăgire mea de părinți a întrecut toate limitele posibile. Tata – e un om fără demnitate, iar mama l-a susținut pe dânsul, și nu pe mine…

Mergeam noaptea pe străzile orașului și îmi făceam planuri de viitor – am decis să încep totul de la zero, de una singură.

Оцініть статтю
Ar trebui să-ți creezi propriul scenariu pentru viiața ta, chiar dacă uneori întâmpini impedimente