Încă din anii de școală eu sunt prieten cu Sorin. El este un prieten vesel și plăcut în comunicare.
Acum noi comunicăm nu atât de des, căci deja avem familii, câte doi copii, dar uneori ne vedem. Eu l-am ajutat de multe ori, ba să repare ceva, ba i-am împrumutat bani, ba l-am dus undeva cu mașina, ba cu serviciul, și alte lucruri similare. Uneori mă ajuta și el. Totul parcă era bine. Eu eram fericit că am găsit așa prieten bun.
Odată iarna, când ne întorceam cu familia din sat de la mama mea, ne-am blocat în zăpadă. Nu aveam cu mine o lopată, dar oricum lopata nu ar fi fost de folos. Trebuia să scot cumva automobilul. Deja nu știam ce să fac. Mă gândeam să îl las și să mă întorc cu soția înapoi în sat, dar copiii ziua următoare trebuia să meargă la școală, așa că am renunțat la această idee.
Eu am decis să-l sun pe Sorin ca să vină cu mașina lui și cu o lopată, ca să mă ajute să o scot pe a mea. Și am auzit această frază: ”Dar ce câștig eu din asta? Îmi vei plăti? Nu am de gând să merg jumătate de lume pentru tine.”
I-am explicat că îi voi plăti pentru combustibil, dar el, totuși, a refuzat.
Eu nu înțelegeam de ce am primit așa răspuns. Eu l-am ajutat deseori și fără bani, doar așa, că suntem prieteni. Mai ales că asta ar fi ocupat poate în jur de o oră, nu este atât de mult timp. Căci avem de mers în sat douăzeci de minute. Nu m-am gândit că asta ar fi o problemă.
Am căzut de acord și i-am plătit pentru că nu aveam timp pentru a rezolva această problemă. Nu știu acum cum să am încredere în oameni și să mă bazez pe susținerea și pe ajutorul lor. De ce oamenii nu vor să țină minte binele și să corespundă cu reciprocitate? Mi-a fost atât de neplăcut pentru că am crezut că este un prieten adevărat.
