Stau într-un apartament cu două camere. Eu și soțul avem doi copii – fiica cea mare, Loredana, și băiatul cel mic, Mihai. Înainte am dus vremuri grele. Mihai a fost nevoit să poarte unele haine de-ale Loredanei. Evident că nu îl îmbrăcam cu rochii, dar multe haine le-a purtat. Din fericire, în prezent starea noastră financiară e mai bună. Am fost promovată la serviciu pe un post mai înalt, dar și soțul meu, încercând câteva oferte, a început să câștige bine.
Chiar dacă totul era ca înainte, oricum pe copii trebuie să îi îmbrăcăm diferit pentru că ei au crescut, merg la școală și la grădiniță. Totuși nu aș vrea ca lumea să îi privească diferit. Copiii în ziua de azi sunt răi. Pot să facă glume pe seama cuiva de la orice fleac, că ar fi vorba de o culoare neobișnuită a părului, un nume ciudat sau mai ales de haine.
Până recent le-am păstrat toate hainele. Le aruncam doar pe cele care erau găurite. Am păstrat chiar și ștrampii Loredanei cărora le-a făcut o gaură de ziua ei de naștere. Atunci îi îmbrăcase pentru prima dată. Când am întrebat-o de ce a făcut asta, mi-a răspuns: ”Mami, nu te supăra, eu doar am vrut să văd dacă nu mi-au stricat dimineața”. Cum poți de la aceste cuvinte să te superi? Fiica de fapt în ajun de sărbătoare a căzut și s-a lovit la genunchi. Nu înțeleg de ce am ținut acești ștrampi în dulap. Poate pentru amintire?
Nu știu ce am avut dar într-o zi am decis să scap de tot gunoiul. De ce să se facă mucegai? Mai ales că ocupă mult loc. Am început să fac curat pe fiecare raft. La început mă gândeam că o să le duc la mama. Să stea acolo! Poate e de acord. Dar apoi m-am întrebat: ”Să fie de acord să țină ce?”. Trebuie pur și simplu să arunc tot și gata.
Pe fundal era conectat televizorul. Cu un ochi priveam un film. Ca de obicei, la momentul nepotrivit au pus reclamă. O femeie povestea despre o fată mică pe nume Alisa, de patru ani. Îi căuta pe părinții ei. După cum v-ați dat seama, această fetiță era de la un centru de plasament.
În acel moment mi s-a aprins un bec în minte. De ce să le arunc? O să pun de-o parte hainele în stare bună și o să le dau copiilor care nu au familii. Am adunat o pungă întreagă.
După curățenia generală a venit sora soțului meu. Deseori vine la noi la un ceai. I-am spus ce am de gând cu privire la haine și ea m-a susținut. Și ea și-a făcut curat în hainele ei vechi și peste o zi le-am dat acolo unde ne-am propus.
Astfel în sfârșit am scăpat de ceea ce nu aveam nevoie și am făcut o faptă bună.