Au ieșit amândoi din maternitate într-o zi cețoasă de toamnă. Nu-i aștepta nimeni, nimeni nu le făcea poze, nici nu le dădea flori. Oricum, ar fi părut ciudat cine-i duce flori unui bărbat proaspăt tată?…
Nu, mama era în viață și îi mergea bine. Doar că nu-și dorea copilul. Chiar deloc. Iar asta i-a spus-o soțului fără ocol. Dar el a stăruit, a rugat-o, ba a făcut și niște amenințări mărunte, din disperare.
La urma urmei, ajunsese aproape de 40 de ani și niciun copil. Poate chiar era singura sa șansă să lase ceva în urmă. S-au înțeles… Femeia a născut, au divorțat imediat, iar ea a acceptat să-i plătească pensie alimentară fără să pună vreo condiție.
Ionel, la început, vruse să refuze mândria lui se răzvrătise. Dar fosta i-a zis doar atât:
Viața e lungă, nu știi ce-ți aduce clipa. Nu mai ești tânăr, iar eu sunt ceva mai tânără ca tine. Chiar dacă nu vreau copilul, tot copilul meu îl cheamă și măcar să aveți o plasă de siguranță pentru mai târziu.
Au urmat zile nesigure, dar Ionel nu s-a lăsat îngenuncheat de teamă. Uite câte mame singure vezi zilnic! De ce ar fi el mai prejos? Și orfani crescuți doar de tați nu lipsesc. Ionel n-a văzut nicio dramă în asta parc-ar crede lumea că pruncul s-ar veșteji în brațele unui bărbat. Nu. Dumitru Ionel a crescut bine, a crescut vesel, înfloritor un copil fericit, fără lipsuri.
Dar, odată ce mititelul Dumitru a crescut, au început întrebările despre mamă. Cum să-i spui unui copil că mama lui nu l-a vrut? Ionel, cam stângaci, a găsit o poveste:
Te-am găsit în beciul blocului, dragul tatei.
În care beci?
Chiar în cel de la scara vecină.
De atunci, beciul a devenit pentru Dumitrică ceva fascinant, un loc misterios ce-l chema zilnic. În timpul plimbărilor, scăpând din ochii tatălui, își lipea obrajii de ferestrele mici și striga încet, aproape șoptit:
Mamă?… Mamăăă?
Dar răspunsul era mereu tăcerea. Până într-o zi Într-o zi, Dumitru a auzit ceva! Inima i-a stat o clipă, apoi a început să-i bată atât de tare că nu mai putea auzi nimic altceva decât propriile bătăi asurzitoare.
Ușa de la intrare era întredeschisă, iar Dumitru s-a strecurat în beci. La început, era întuneric beznă, dar s-a obișnuit repede cu întunericul. S-a strecurat adânc, încercând să strige, dar gâtlejul îi era strâns, silindu-l să murmure printre suspine:
Mamă, mamăăă, tu ești acolo? Sunt eu Dumitru Am venit să te caut!
Dar mama nu răspunse. S-a oprit, a suspinat iar, încercând să distingă vreun sunet. Un fâșâit slab îl chemă dintr-un colț. Dumitru și-a șters lacrimile cu un pumnuț murdar și s-a dus încet spre zgomot.
Poate că mamei îi era rău, se simțea bolnavă. Altfel, ar fi venit demult să-l caute Dar lasă, acum o va găsi el, și sigur o să se bucure de el, așa cum și el se va bucura de ea!
Dumitru plângea și zâmbea în timp ce mergea spre colț. Toți copiii pe care-i știa aveau mamă iar acum și el o va avea! Dar în colț, pe o grămadă de cârpe vechi, îl aștepta o pisică. O pisică ce-l privea, cu ochii mari, în timp ce își apăra puiul dedesubt.
Mamă?…
Dezamăgirea aproape că l-a rupt în două, genunchii i s-au muiat și s-a lăsat jos, greoi. Dar apoi și-a ridicat capul și s-a uitat iar la pisică
La cinci ani, lumea are altă logică. Una dreaptă și mai clară decât a oamenilor mari.
Dumitru s-a gândit Și-a amintit de Otilia de la grădiniță. Spunea mândră, fluturându-și coamele dese, că tatăl ei e centaur. Iar Romică, la fel de convins, povestea că tatăl lui este extraterestru. Atunci, de ce să nu aibă și el o mamă pisică?
Pisica a înțeles că acesta nu-i un copil rău, că nu-i va face rău nici ei, nici puiului. S-a apropiat tiptil și i-a împins cu nasul palma mică.
Deci tu chiar ești mama mea?
Dumitru a pus toată speranța în întrebarea lui și a crezut cu sufletul în povestea născocită. Acum, oricine i-ar fi zis că nu-i așa, ar fi sărit să se bată pentru adevărul lui. Și-a cuprins mama-pisică și ea l-a învăluit.
Ionel a observat mai târziu lipsa băiatului. Când și-a dat seama, a început să-l caute speriat, alergând pe lângă bloc, uitându-se după el pe sub tufe.
Dumi! Dumitru, ieși la tata! Dumitraș, unde ești?
Au trecut minute grele cât zece ani, care i-au încărunțit lui Ionel părul. Dar, din beci, ieși Dumitru.
Mergea încet, ținând în brațe pisica și puiul ei. Când a ajuns lângă tată, i-a spus:
Am găsit-o pe mama. Și cred că aceasta e surioara mea Erau în beciul în care tu m-ai găsit pe mine.
Ionel a rămas împietrit, fără cuvinte. Să-i spună tot adevărul? Dar cum? Și alege să-i dea dreptate lui Dumitru.
Cum ți-ai dat seama că ea e?
Dumitru a ridicat din umeri:
Am știut! M-a privit cum numai o mamă știe Tati, hai acasă Cred că mama e obosită.
Dumitru era fericit. Mama lui fusese găsită! Și nu-i nimic că surioara era, de fapt, frățior cu atât mai bine! Se vor juca împreună, iar seara, mama lor le va torci povești.
La grădiniță toți l-au susținut. Ce, mare lucru, o mamă-pisică! Uite, lui Călin i-a arătat tata o poză că el e avion.
Ionel s-a frământat mult. Cum să-i explice că lucrurile nu sunt chiar așa? Dar uitându-se la Dumitru, atât de fericit, a zis: Lasă! Or să se așeze toate la vremea lor
De atunci, acasă a început veselia. Dumitru și pisicile jucau toate nefăcutele, răsturnând toată casa. Că nici pisica nu era bătrână și-și găsea tovarăș de joacă în băiețel.
Of, m-ați amețit de cap! se necăjea Ionel, tot adunând lucrurile la loc.
Dumitru, cu șireagul legat de gâtul puiului, pisica și motănelul s-au uitat la Ionel, apoi unul la altul. Au ridicat din umeri și au sărit pe tată să-l agațe din nou. Și știți de ce? Pentru că mama le-a dat voie!
