Matei se trezi brusc de gemetele mamei. Se apropiă de patul ei, cu ochii plini de teamă.
Mamă, te doare?
Matei, adu-mi apă!
Imediat! fuge spre bucătărie.
Se întoarce în secunda următoare cu două căni pline.
Ia, mamă, bea!
Un zgomot puternic se auzi la ușă.
Fiule, deschide! Cred că a venit bunica Nela.
Întră vecina, cu o cană mare în mână.
Ce faci, Ancuță? o mângâie de păr. Ai febră! Am adus lapte cald cu unt.
Am luat deja medicamentul.
Trebuie să mergi la spital, tratamentul e serios. Hai să mănânci ceva normal, iar frigiderul tău e gol.
Netea, am cheltuit tot banii pe medicamente lacrimile îi curgeau pe obraji. Nimic nu funcționează.
Hai la spital.
Dar pe cine o să-l las pe Matei?
Pe cine vei lăsa pe Matei dacă vei muri? Încă nu ai 30 de ani, nu ai soț, nici bani o mângâie pe cap. Nu plânge!
Netea, ce fac?
Îi chemăm pe doctor, să-i dau telefonul scoate telefonul din buzunar.
Sună și află tot.
Mi-au zis că va veni în cursul zilei. Merg și dau vestea lui Matei.
Nela iese în hol, Matei o urmărește.
Bunico Nela, mama nu va muri?
Nu știu. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, căci mama nu crede.
Și Dumnezeu o va ajuta? speranța luminează ochii băiatului.
Hai la biserică, aprinde o lumânare și cere ajutor. Eu merg.
***
Matei se întoarce la mamă, cu gânduri adânci.
Matei, probabil vrei să mănânci, dar nu avem nimic. Adu două pahare.
Mama varsă laptele în ele.
Bea!
Bea, dar poftă de mâncare crește. Maria înțelege imediat. Se ridică cu greu, ia portofelul de pe masă.
Am 50 de lei. Du-te, cumpără două plăcinte și mănâncă pe drum, eu gătesc ceva. Hai!
Îl însoțește la ușă, apoi se duce spre bucătărie. În frigider sunt conserve de pește ieftine, puțin unt, pe pervaz două cartofi și o ceapă.
Trebuie să fac supă
Se apleacă, iar capul îi cade pe scaun.
Ce se întâmplă cu mine? Nu mai am putere. Jumătate din concediu a trecut. Banii s-au terminat. Dacă nu merg la muncă, cum îi voi cumpăra lui Matei uniforma? Într-o lună intră în clasa întâi. Nu am rude, nimeni să mă ajute. Și boala asta… Ar trebui să merg la cabinet. Dacă-l aștepți pe Matei singur?
Cu greu ridică cartofii și începe să-i curățe.
***
Foame o roagă, dar gândurile băiatului erau altceva:
Mama a stat toată ziua în pat. Va muri cu adevărat? Netea a zis să cerem ajutor lui Dumnezeu. Se oprește și se îndreaptă spre biserică.
***
Să treacă un an de la întoarcerea din război. Am scăpat cu viața, chiar dacă merg cu cârma. Rănile nu mai contează. Cicatricile de pe față? Nu mai contează, nimeni nu mă va mai căsători. Gândește Nikita, veteranul, în timp ce se îndrepta spre biserică. Trebuie să aprind lumânări pentru frații mei căzuți. Azi se împlinesc zece ani de când au murit și eu încă respir.
Douăzeci de ani în armată. Acum e civil, dar simte o greutate imensă: pensia e decentă, dar banii din contract încă țin pe două luni. De ce să trăiesc singur?
Lângă biserică erau săraci. Nikita scoate câteva bancnote de 100 de lei, le dă și le cere:
Rugați-vă pentru frații mei, Roman și Stănel.
Intră în biserică, cumpără lumânări, le aprinde și recită rugăciunea învățată de preot:
Doamne, Doamne al nostru
Cu ochii închiși, își vede pe vecini ca și cum ar fi vii. Când termină, rămâne în picioare, amintindu-și viața grea.
Un băiețel slab, cu ochii mari, stă lângă o lumânare ieftină. O femeie în vârstă se apropie:
Vino, te ajut!
Aprinde lumânarea lui și-i arată cum să se roage.
Spune Domnului ce-ți dorești.
Matei o privește și răspunde:
Ajută-mă, Doamne! Mama e bolnavă, eu nu am pe nimeni. Vreau să se însănătoșească, nu am bani pentru medicamente și abia aștept să merg la școală, dar nu am ghiozdan.
Nikita se oprește, privind băiatul. Toate problemele lui apar minore alături de ale lui. Vrea să strige:
Nu există cineva să cumpere medicamente mamei și să-mi dea un ghiozdan!
Dar Matei, cu ochii mari, așteaptă un miracol.
Hai cu mine! hotărăște Nikita.
Unde? se teme băiatul, privind bărbatul cu cârma.
Vom afla ce medicamente are mama și vom merge la farmacie.
Vorbești adevărat?
Dumnezeu mi-a transmis rugăciunea ta.
Adevărat? ochii li sclipesc de bucurie.
Hai! zâmbește bărbatul. Cum te cheamă?
Matei.
Eu sunt Nikita.
***
În apartament se auzeau vocile mamei și ale vecinei:
Netea, mi-a scris doctorul și a zis că medicamentele sunt scumpe. De unde să iau banii? Mai am doar 500 de lei.
Matei deschide ușa cu hotărâre. Vocile se liniștesc. Vecina apare și, speriată, șoptește spre bărbatul necunoscut:
Ancuță, prinde!
Ancuță se uită și rămâne blocată.
Mamă, ce medicamente ai nevoie? Eu și Nikita vom merge la farmacie și le cumpărăm.
Cine sunteți? întreabă Maria, mirată.
Totul va fi bine, zâmbește bărbatul. Dă-ne rețetele!
Dar am doar 500 de lei.
Matei și eu vom găsi banii, spune bărbatul, punând mâna pe umărul băiatului.
Mamă, dă-ne rețetele!
Maria le înmânează. În ochii ei se vede că, în ciuda feței înfricoșătoare, bărbatul are o inimă bună.
Maria, ce faci? strigă vecina, când bărbatul și băiatul pleacă. Nu-l cunoști deloc.
Netea, cred că e om bun!
Bine, Ancuță, plec!
***
Maria aștepta pe fiul ei, plecat cu bărbatul. Însă a uitat de boală.
Ușa se deschide și intră fiul, fața-i radiază:
Mamă, Ți-am adus medicamente și câteva dulciuri pentru ceai.
În prag stă și bărbatul, zâmbind ca un copil, nu era deloc înfricoșător.
Mulțumim! se înclină ușor femeia. Vă rog, intrați!
Bărbatul se dezbracă de pantofi cu greu, arătând că îi era greu. Intră în bucătărie.
Așezați-vă! spune gazda.
Se așează, încurcat, căutând unde să-și pună cârma.
Lăsați-mă, eu pun! o ajută Maria, așezând cârma la îndemâna lui. Îmi pare rău, nu am prea multe de oferit.
Mamă, noi am cumpărat tot, spune fiul, așezând pe masă alimentele.
Vai, de ce ați făcut asta! exclamă Maria, observând că jumătate din produse e zahăr. Vede un pachet de ceai scump. Îi fac imediat ceai.
Pregătește ceaiul, simțind cum boala pare să se retragă, poate doar pentru că nu vrea să pară slăbănogă în fața bărbatului. El, ghicind gândurile ei, întreabă:
Maria, nu e greu, ești foarte palidă?
Niciunul, nu acum beau medicamentul. Mulțumesc!
Beau ceai aromat și dulciuri, privind băiatul care vorbește animat. Uneori privirile lor se întâlnesc, iar atmosfera devine caldă, chiar dacă știu că toate momentele bune se sfârșesc.
Mulțumim! se ridică Nikita, ia cârma și spune: Mă duc. Trebuie să vă tratați.
Vă mulțumim din suflet! răspunde gazda, ridicându-se.
El pleacă spre hol, iar mama și fiul îl urmează.
Nikita, vei mai veni?
Desigur! Mama ta se va face bine și vom merge să-ți cumpărăm ghiozdanul.
Nikita pleacă. Maria strânge masa, spală vasele.
Băiete, uită-te la televizor, eu mă voi odihni.
Se culcă și adoarme adânc.
Două săptămâni trec. Boala a dispărut, medicamentele scumpe au funcționat. Maria chiar a muncit în ultimele zile, și la sfârșitul lunii a primit banii din concediu. Era deja august, și trebuia să-și pregătească fiul pentru școală.
Sâmbăta aceea s-au trezit ca de obicei, au luat micul dejun.
Matei, pregătește-te! Mergem la magazin să vedem ce-ți trebuie pentru școală.
Ai primit bani?
Nu încă, dar săptămâna viitoare vor veni. Am împrumutat o mie de lei, pe drumul spre casă vom cumpăra ceva de mâncare.
Se îmbracă și sună soneria interfonului.
Cine e? întreabă Maria.
Matei, e Nikita
Băiatul apasă butonul și ușa se deschide.
Mamă, cine e acolo? caută copilul în cameră.
Nikita, unchiule! Maria nu-și poate ascunde bucuria.
Ura!
El intră sprijinit de cârma, dar s-a schimbat. Pantaloni eleganți și cămașă curată, coafură modernă.
Unchiule Nikita, te așteptam aleargă Matei către el.
Ți-am promis, spune Nikita, cu ochii strălucind. Salut, Maria!
Salut, Nikita!
Trecerea la tu îi surprinde pe amândoi și îi încântă.
Sunteţi gata? Hai să mergem!
Unde? Maria încă este în stare de șoc.
Matei trebuie să meargă la școală.
Nikita, dar eu
Am promis lui Matei și trebuie să țin promisiunea.
Maria, mereu pricepută la cumpărături, se uită la prețuri. Nu are bani de prisos, nu are rude, nici soț. Singurul bărbat care a dispărut din viața ei a fost colegul de facultate, de atunci pierdut.
Acum, lângă ea, e un bărbat care se uită cu drag la fiul ei, cumpărând tot ce-i trebuie, fără să se uite la costuri, cerând doar părerea ei.
Încărcați, se întorc cu un taxi spre casă.
Maria se repește în bucătărie.
Maria o oprește Nikita. Hai să mergem să mâncăm ceva împreună.
Mamă, vino! aruncă Matei spre ea.
În acea noapte Maria nu a putut să doarmă. Gândurile se învârtau în jurul zilei. Ochii lui Nikita, plini de dragoste, îi apăsau mintea. Rațiunea îi spunea:
El e urât și șchiop, nu-l pot iubi.
Inima răspunde:
E bun, îmi privește cu blândețe.
Însă are cincisprezece ani în plus.
Atunci? Eu vreau să fie alături de copilul meu, ca un tată.
Poți găsi un bărbat frumos și slab.
Nu-mi trebuie ceva frumos, am avut deja. Vreau pe cineva de încredere.
Dar nu visezi la un bărbat așa.
Acum da!.
Își schimbă repede preferințele?.
Da, l-am întâlnit și l-am iubit.
Nunta lor s-a desfășurat în aceeași biserică unde Nikita și Matei s-au întâlnit cu trei luni în urmă. Nikita, fără cârma, și Matei, privind idolul sfânt cu ochii mari, au mulțumit din toată inima:
Mulțumesc, Doamne al nostru!
