M-am trezit azi-noapte de gemetele mamei. Am sărit din pat și m-am dus repede lângă ea:
Mamă, te doare tare?
Dragul meu, adu-mi, te rog, un pic de apă!
Acum vin! și-am fugit în bucătărie.
După nici un minut m-am întors cu cana plină:
Uite, mami, bea!
Nici n-a apucat să ia prima gură, că s-a auzit o bătaie în ușă.
Mergi, deschide! Probabil a venit bunica Ilinca.
A intrat vecina noastră, ținând într-o mână o cană mare de metal.
Cum te mai simți, Mărioara? i-a pus mâna pe frunte. Păi ai febră. Ți-am adus o cană cu lapte cald, cu puțin unt.
Am băut deja pastilele.
Ar trebui să mergi la spital. Acolo găsești tratament bun, iar tu ai frigiderul gol.
Tanti Ilinca, am dat ultimii lei pe medicamente și ochii mamei s-au umplut de lacrimi. Nimic nu mă ajută.
Du-te la spital, măi fată!
Și pe Dorinel unde îl las? Cine are grijă de el?
Dacă mori, tot singur îl lași! Nu ai nici măcar 30 de ani, nici soț, nici bani și-a mângâiat-o pe cap. Hai, nu mai plânge, las că sun eu la Salvare.
Tanti Ilinca, ce să fac?
Gata, ia să chem doctorul! și vecina și-a scos telefonul.
A reușit să dea de un operator.
Au zis că vin azi, în decursul zilei. Eu mă duc, dacă vin, trimite-l pe Dorinel după mine.
Vecina s-a încălțat și a plecat, iar eu am ieșit după ea pe scări.
Bunico Ilinca, mama n-o să moară, nu?
Nu știu, dragul meu Trebuie să te rogi la Dumnezeu să o ajute, dar mama ta nu crede în El.
Și Moșul Dumnezeu ajută? am întrebat eu cu ochii plini de speranță.
Da, trebuie să te duci la biserică, să aprinzi o lumânare și să te rogi, așa El o să ajute. Gata, mă duc.
***
M-am întors la mama, cam gânditor.
Dorinele, poate ți-e foame, dar n-avem nimic în casă. Adu două pahare.
Când le-am adus, mama a turnat în ele laptele:
Hai, bea!
Nici n-am băut bine, că foamea s-a făcut și mai mare. Mama și-a dat seama imediat. S-a ridicat cu greu, a luat portofelul de pe masă:
Uite, 10 lei! Du-te la brutărie, ia două pateuri și mănâncă-le pe drum, iar eu mă uit ce mai găsesc să-ți gătesc. Hai, fugi!
M-a condus până la ușă și ea s-a dus încet, sprijinindu-se de perete, spre bucătărie. În frigider numai niște conserve ieftine de pește, un pic de margarină, pe pervaz două cartofi și o ceapă.
Trebuie să fac o supă…
I s-a făcut rău, s-a așezat pe taburet:
Ce se întâmplă cu mine? N-am nici o putere. Jumătate din concediu a trecut. Toți banii s-au dus. Dacă nu pot merge la muncă, cum îl pregătesc pe Dorinel de școală? El peste o lună începe clasa întâi. N-am nici rude, nici cine să mă ajute. Și boala asta… Ar fi trebuit de la început la doctor. Acum dacă mă internează, Dorinel ce face singur?
S-a ridicat cu greu și a început să curețe cartofii.
***
Mor de foame, dar numai la altceva mă gândesc:
Ieri mama n-a ieșit deloc din pat. Oare chiar o să moară? Tanti Ilinca a zis să mă rog la Moșul Dumnezeu, și am făcut cale întoarsă spre biserică.
***
De jumătate de an s-a întors Ion, din război. A scăpat ca prin minune cu viață. Abia de curând a început să umble, chiar dacă tot cu bastonul. Nu-l mai deranjază rănile de pe tot corpul, și cicatricile de pe față… Oricum, nu-l mai ia nimeni de bărbat, se gândea el mergând spre biserică. Trebuie să aprind o lumânare pentru băieții care au murit, azi se împlinește un an, și eu încă trăiesc…
A plecat în armată acum douăzeci de ani. Acum e civil, dar degeaba are pensie mare și bani la bancă din contract, de ce să-i folosească dacă-i singur?
Lângă poarta bisericii, cerșetorii. Ion a scos câțiva lei, i-a împărțit și le-a spus:
Rugați-vă și pentru prietenii mei, Gheorghe și Sandu!
A intrat, a cumpărat lumânări, le-a aprins și-a început să se roage, așa cum l-a învățat preotul:
Pomenește, Doamne, pe…
Făcându-și semnul crucii, șoptea, parcă îi vedea pe cei doi lângă el.
După ce-a terminat, a rămas așa, cu gândurile lui, privind la viața grea prin care a trecut.
Lângă el, un copilaș slab, cu o lumânare mică în mână, nu știa ce să facă. S-a apropiat de el o bătrânică:
Hai, dă să te ajut!
I-a aprins lumânarea, a pus-o la icoană.
Uite așa te închini! l-a și învățat. Și acum spune-i Domnului ce-ți apasă sufletul.
Dorinel a privit mult la icoană, apoi a zis:
Doamne, ajut-o pe mama, te rog! E bolnavă și n-am pe nimeni altcineva. Fă-o bine! Mama n-are bani de tratament. Și eu în curând mă duc la școală, n-am ghiozdan…
Ion, ascultându-l, a simțit cum grijile lui s-au făcut mici de tot. Ar fi vrut să strige în toată lumea:
Chiar nu există nimeni să-l ajute pe copilul ăsta, să-i cumpere mamei tratament, iar lui un ghiozdan?
Copilașul se uita la icoană, așteptând minunea.
Hai cu mine, puiule! i-a spus Ion, hotărât.
Unde? s-a speriat Dorinel, uitându-se la omul cu baston.
Vedem ce medicamente are nevoie mama ta și mergem la farmacie.
Serios?
Da, Moșul Dumnezeu mi-a zis să te ajut.
Chiar? a luminat fața lui Dorinel.
Hai să mergem! Cum te cheamă?
Dorinel.
Să-mi spui nenea Ion.
***
Din apartament se auzea vocea mamei și a vecinei:
Tanti Ilinca, a scris doctorița aici rețete, dar medicamentele-s scumpe, mai am doar 50 de lei.
Eu am deschis ușa repede. Vocile s-au oprit. Din cameră a ieșit vecina, puțin speriată, uitându-se la bărbatul necunoscut, cu fața cicatrizată.
Mărioara, vezi cine-i!
Mama a ieșit și ea, uitându-se nedumerită.
Mamă, ce medicamente ai nevoie? Mergem cu nenea Ion la farmacie.
Cine sunteți? s-a mirat mama.
O să fie bine, a zâmbit omul. Dați-mi vă rog rețetele!
Dar eu am doar 50 de lei!
Ne descurcăm noi, și i-a pus mâna pe umăr lui Dorinel.
Hai, mama, dă rețetele!
Și mama i le-a dat. Parcă a simțit că omul cu fața aspră are suflet bun.
Mărioara, ce faci? s-a trezit la realitate vecina. Nici nu-l cunoști pe omul ăsta.
Tanti Ilinca, eu cred că-i om bun.
Ei, tu știi…
***
Mama a rămas pe gânduri, uitând de boală. Eu am plecat cu Ion.
Curând am deschis încă o dată ușa cu un zâmbet uriaș:
Mamă, ți-am cumpărat medicamente și niște dulciuri pentru ceai!
În ușă stătea bărbatul, și el zâmbea la fel ca mine, parcă nu mai era așa înfricoșător.
Vă mulțumesc! a spus mama cu reverență. Poftiți, intrați!
Omul abia a reușit să se descalțe, se vedea că era foarte emoționat. A intrat în bucătărie.
Luați loc! zise mama.
El s-a așezat, nu știa unde să-și lase bastonul.
Dați-mi-l l-a pus în așa fel încât să-l poată lua ușor. Să mă iertați că n-am cu ce să vă servesc în mod deosebit!
Mămico, am cumpărat cu nenea Ion mâncare. și eu am început să scot produsele pe masă.
Of, dar de ce v-ați deranjat? plângea în gând mama, văzând mai mult dulciuri. Și un pachet mare de ceai fin. Pun să fierb apă pentru ceai.
A dat fuga să prepare ceaiul. Parcă îi trecuse boala, doar să nu se vadă slabă în fața musafirului. Parcă intuind, Ion a întrebat:
Mărioara, nu vă e greu?
Nu, nu Acum beau medicamentele. Mulțumesc!
***
Au băut ceai și, privind la Dorinel, care povestea de toate. Din când în când își aruncau priviri și parcă era cald în jurul mesei. Dar toate lucrurile bune se termină.
Mulțumesc! Ion s-a ridicat, și-a luat bastonul. Eu plec, vă doresc sănătate.
Mii de mulțumiri! s-a ridicat și mama. Nu știu cum să vă mulțumesc.
A plecat spre hol, iar eu și mama după el.
Nene Ion, mai veniți pe la noi?
Sigur! Când mama ta va fi mai bine, mergem împreună să-ți luăm ghiozdan.
***
După ce a plecat Ion, mama a strâns masa, a spălat vasele.
Uită-te tu la televizor, iar eu mă culc un pic.
S-a pus jos și a adormit profund.
***
Au trecut două săptămâni. Boala a trecut, semn că medicamentele scumpe au avut efect. Mama a și mers la lucru câteva zile, au chemat-o din concediu, fiindcă era nevoie de ea. Se bucura, știa că va fi plătită bine. Era început de august, și trebuia să mă pregătească de școală.
Sâmbăta asta, ne-am trezit ca de obicei și-am mâncat.
Dorinel, hai să mergem la magazin să vedem ce-ți mai trebuie de școală.
Ai primit leafa?
Nu încă, dar până sâmbăta viitoare primesc. Am împrumutat o mie de lei, pe drum ne oprim să mai luăm de-ale gurii.
Ne pregăteam să ieșim și a sunat interfonul.
Cine-i?
Mărioara, eu sunt, Ion…
N-a mai apucat să zică nimic, că mama a apăsat deja pe buton.
Mamă, cine e? am venit din cameră.
Nenea Ion! abia se abținea mama să nu zâmbească.
Ura!
A intrat, sprijinindu-se de baston, dar alt om! Pantaloni scumpi, cămașă elegantă, tunsoare modernă.
Nene Ion, vă așteptam, și-am fugit la el.
Ți-am promis, s-a uitat la mine fericit. Salut, Mărioara!
Bună, Ion!
Au trecut pe tu fără să-și dea seama, ceea ce i-a bucurat.
Sunteți gata? Hai!
Unde? mama nu știa ce se întâmplă.
Dorinel, în curând începe școala.
Ion, dar eu…
Am promis că-i iau ghiozdanul lui Dorinel, promisiunile se țin.
***
Mărioara a ales mereu cele mai ieftine lucruri, oriunde mergeam. N-a avut niciodată bani în plus, nici rude, nici soț. Cel din liceu s-a pierdut demult.
Și uite acum, un bărbat lângă ea, care se uită cu drag la băiatul ei, cumpără orice-i trebuie pentru școală fără să se uite la preț, doar întrebându-i părerea.
Încărcați de pungi, am mers acasă cu taxiul.
Mama a fugit să pună mâncare.
Mărioara, hai, ieșim împreună! Servim masa la un local.
Mamă, hai! am strigat și eu.
***
În noaptea următoare, n-a putut mama să doarmă. Cu ochii la tavan, vedea iar și iar ochii lui, plini de liniște și dragoste. Gândul și inima parcă se certau în ea:
Nu-i frumos și șchiop, zicea gândul.
Dar e bun, și atât de frumos se uită la mine, răspundea inima.
E cu vreo cincisprezece ani mai mare ca tine.
Și ce dacă? Cu Dorinel, parcă-i tatăl lui.
Poți găsi unul de vârsta ta, tânăr, frumos.
Nu-mi mai trebuie frumos, am avut! Vreau doar să fie bun și de nădejde.
N-ai visat niciodată un astfel de soț, adăuga mintea.
Acum da!
Ți se schimbă repede gusturile?
Doar l-am găsit pe el… Îl iubesc!
***
Cununia lor a fost chiar la biserica unde s-au cunoscut Ion și Dorinel, în urmă cu trei luni.
Ion cu Mărioara stăteau înaintea altarului, el fără baston, iar Dorinel, cu ochii la icoana la care s-a rugat atunci, a șoptit tare din tot sufletul:
Mulțumesc, Doamne!
