Mi se pare că a trecut o veșnicie de atunci, dar încă îmi amintesc ziua în care badea Mihai, un bărbat voinic din satul nostru de pe lângă Iași, a fost văzut îngenunchiat și cu obrajii brăzdați de lacrimi la despărțirea de cel mai credincios prieten al său: câinele alb, Costel. Trăise alături de el vreme de paisprezece ani, împărțind bucuriile și necazurile, iernile lungi și verile toride din Moldova.
Lumea din sat știa bine cât de dur era Mihai la vedere era înalt, purta o barbă deasă și lungă, mereu îmbrăcat în haine închise la culoare și cu tatuaje care-i acopereau brațele noduroase. Dar, în clipa aceea, când Costel, patrupedul său cu ochii blânzi, zăcea istovit pe o pătură la cabinetul veterinar, toată fațada aceasta s-a năruit. Nimic nu-l putea pregăti pe Mihai pentru despărțirea de prietenul său cu patru labe, care-i dăruise atâta dragoste necondiționată.
Costel suferea mult, iar decizia de a-l lăsa să plece fără chinuri a fost una greu de îndurat, dar plină de compasiune. Lângă el, Mihai își plecase capul, plângând în hohote, îmbrățișându-l pentru ultima dată. L-am zărit cum îi mângâia blana, îi vorbea încet la ureche și i-a șoptit: Să ai drum lin, prietene.
Veterinarul pregătise seringa și îi pusese perfuzia, iar Costel se uita la stăpânul său cu aceeași privire blândă. În acele momente, tot satul a înțeles câtă durere poartă despărțirea de un suflet atât de apropiat. E greu de spus adio când ai împărțit atâtea zile împreună, când amintirile îți apasă sufletul cu o greutate de piatră.
Nu există leac pentru dorul de un prieten cățel, iar Mihai a cerut cu ochii în lacrimi câteva clipe în plus înainte ca destinul să-i despartă definitiv. Filmarea s-a răspândit, iar mulți oameni din Moldova și din țară și-au trimis mesajele de sprijin și compasiune pentru bărbatul care, odată cu acel cățel, a pierdut o bucată din inimă.
Nu toată lumea poate înțelege locul pe care îl ocupă un animaluț în inima și în viața cuiva. Ei devin parte din familie, și la fel cum suferim la plecarea celor dragi, găsim greu alinare când vine clipa despărțirii, scria descrierea filmării.
Cu toții trecem prin astfel de momente, dar amintirile frumoase pe care ni le-au lăsat acești prieteni necuvântători ne vor ajuta să mergem mai departe. Trebuie să învățăm că și patrupedele noastre își trăiesc firul vieții, iar când timpul lor se sfârșește, putem alege să oferim o nouă șansă unui suflet fără casă, căci adopția rămâne mereu cea mai frumoasă dovadă de iubire.
