„Bună ziua. Sunt soția lui Iurie. Pot să intru?”
De o săptămână, Institutul de Medicină era în vâlvă înaintea meciului de volei dintre echipa studenților medici și cea a politehnicienilor. Prietena ei, Oana, o tot convingea pe Daniela să meargă să vadă partida.
— Nu-mi place voleiul, nici sportul în general. Nu înțeleg nimic din el, se eschiva Daniela.
— Ce e de înțeles? Doar vom încuraja echipa noastră să câștige. Hai, te rog, pentru mine, o ruga Oana.
— Nu victoria ești interesată, ci pe Sergiu, a oftat Daniela și a acceptat.
Sala era plină, toate băncile de-a lungul peretelui ocupate. Dar meciul a captivat-o și pe Daniela. În scurt timp, striga împreună cu toții și flutura steagulețe. Medicii aveau steaguri roșii, ca sângele, iar suporterii politehnicienilor – albastre. La final, echipa medicilor a câștigat. Prietenele s-au bucurat ca și cum victoria ar fi fost meritul lor direct.
— Acasă? a întrebat Daniela când au ieșit din clădire. Se întunecase de mult, iar felinarele erau aprinse.
— Hai să-l așteptăm pe Sergiu, să-l felicităm. Se va schimba și va ieși, a cerut Oana cu glas răgușit de țipete.
N-a trebuit să aștepte mult. În scurt timp, Sergiu a ieșit împreună cu un alt bărbat. Le-a zărit pe fete, s-a apropiat și le-a prezentat coechipierul său, Iurie. Se cunoșteau din copilărie. Au plecat împreună, discutând despre meci. Apoi s-au despărțit: Sergiu a însoțit-o pe Oana până acasă, iar Iurie pe Daniela. De atunci, au început să se vadă.
Și după un an, când Daniela a absolvit institutul, s-au căsătorit. Iurie terminase cu un an mai devreme, lucra deja. Părinții ambilor au strâns bani pentru avans, iar tinerii și-au cumpărat un apartament cu două camere, cu gândul la viitorii copii.
La trei ani de la nuntă, Daniela a născut un băiat, iar la șase ani, o fetiță.
Între concediile de creștere, Daniela lucra la o clinică stomatologică, tratând toți rudele, prietenii și cunoștințele lor. Iurie lucra ca inginer la o firmă mare. Acum juca volei rar, mai ales vara pe plajă. Dar și-a păstrat forma, rămânând tot atât de arătos. De fiecare dată când îl admira, Daniela își amintea de prima lor întâlnire. Acum nici nu-și mai putea imagina că ar fi putut să nu-l cunoască, când nici măcar nu voise să meargă la meci.
Desigur, pasiunea din primul an de căsnicie se domolise, dar trăiau armonios. Primau oaspeți în sărbători, se duceau la grătar la vreun prieten în weekenduri, mergeau în vacanță la mare. Chiar și de câteva ori în Turcia. O dată doar ei doi, și o dată cu fiul lor, Andrei. Atunci Vasilisa era doar în plan. Printre prieteni, erau considerați cuplul perfect. Aproape singurii care și-au păstrat familia până azi.
Oana le invidia pe ascuns prietena. Credea că fericirea Danielăi și a lui Iurie era datorită ei. Dacă nu o fi convingând atunci pe Daniela să meargă la meci, nu s-ar fi întâlnit cu Iurie. Dar ea și Sergiu nu reușiseră. Se căsătorise, divorțase după doi ani și încă era în căutarea fericirii.
Într-o seară, Daniela făcea teme cu fiul ei, care era în clasa a cincea. Fetița stătea lângă ei, desenând cu capul aplecat și cu limba scoasă de concentrare.
— Mamă, telefonul tău, cred, a spus Andrei, ridicând privirea din caiet.
Daniela a ascultat. Într-adevăr, vibra telefonul. Îl lăsa fără sunet acasă. Îi sunau des – cineva cu o durere de dinți care întreba ce să ia până dimineață, altul care o ruga să primească un cunoscut la clinDar în clipa când Iurie a întins mâna să îi atinge umărul, Daniela și-a dat seama că iertarea nu era despre el, ci despre propria ei liniște.
