Bătrânica grijulie
Elisabeta Ancuța, o doamnă vioaie și hotărâtă, trecută de puțin peste șaizeci de primăveri, într-o zi îi spuse nepoatei sale:
Doinița! Am așteptat destul, dar răbdarea mea s-a spart, ca borcanul cu dulceață. O să mă lași vreodată să mor liniștită?
Ușoara brunetă Doinița, specialistă în arte, a rămas uimită de acestă întrebare atât de ciudată.
Când te măriti?! Să mă pot duce la odihnă cu suflet împăcat? Ai aproape douăzeci și șapte, continuă Elisabeta, Nu degeaba am trăit toată vara la țară, la bătrâna Lăcrămioara Vasilescu, și trei luni am ascultat de douăzeci de ori pe zi povestea ei cu hemoroizii! Totul era să-ți aranjezi viața de cuplu, dar nici măcar nu ai cunoscut pe vreun băiat!
Bunico, când să mă întâlnesc cu cineva? Lucrez, studiez spaniola, scriu la dizertație. În muzeul meu doar domnul Arcadie Pavelescu nu-i însurat, l-ai văzut.
Da, Arcadie Pavelescu e, pe timp de secetă, nici broască nu-i, ci un crevete uscat, se întristă Elisabeta.
A doua zi, a sunat-o pe Lăcrămioara Vasilescu și află că nepoata acesteia și-a întâlnit viitorul soț într-un club de noapte.
Din păcate, Doinița nu merge în cluburi, deci Elisabeta trebuie să vadă cu ochii ei dacă există acolo băieți potriviți sau să caute prin alte locuri.
Elisabeta află că la clubul de noapte femeile au intrare gratis între 21 și 24. Fără să piardă vreme, seara următoare și-a pus șalul pe umeri și i-a spus Doiniței că iese la o plimbare de seară.
După ce a pus paznicul la punct, care încerca timid să-i spună ceva despre vârstă, cu ajutorul lui, Elisabeta s-a așezat pe un scaun înalt lângă bar și a privit cu severitate prin club. Atmosfera deveni brusc tensionată, parcă era ședința de părinte la școală, când directorul îi prinde pe elevi cu bere la poarta stadionului.
Cum vă place la noi? întreabă barmanul timid, punându-i un pahar. Cocktail fără alcool, din partea casei.
Nu mă impresionează, răspunde Elisabeta. Fata cu respect nu are ce căuta aici. De altfel, chiar nu vă prăbușiți dacă turnați o lingură de coniac în pahar. Dar spuneți-mi, băiatul acela roșcat, are probleme cu șoldurile sau așa se dansează acum?
Până la Revelion, Elisabeta a fost la concert rock, spectacol de foc, recital de poeți triști, concurs de ciclism extrem, turneu de whist și, din disperare, la seminar cu poeți tineri. Poeții au ruinat-o. Nici nu i-a mai aruncat momeala, să nu se prindă vreo nenorocire.
Ei, Doiniță dragă, te înțeleg. La vremea mea am ales între bunicul tău și o duzină de băieți, nu mai răi ca el. Chiar și Vasilescu, bătrâna, avea de unde alege, deși a tot suspinat după bunicul tău. Dar tinerii de azi, Doiniță, s-au rărit, nu-i nimeni de privit.
În martie, Elisabeta merge să o viziteze pe Lăcrămioara Vasilescu și decide să treacă pe la Doinița la serviciu. Aproape de muzeu alunecă și cade, noroc că nu pe trepte. Un militar sare să o ajute, o ridică. Elisabeta, sprijinindu-se de el, se inspectează ca să vadă dacă e întreagă, apoi îl privește atent și spune:
Domnule maior, văd că sunteți tanchist. Și soțul meu, să-l ierte Dumnezeu, era comandant de regiment de tancuri. Spuneți-mi, domnule maior, aveți o oră liberă?
Maiorul, convins că va trebui să care acasă o fostă mamă-comandant, se resemnează și dă din cap.
Excelent. Dar ați fost vreodată la muzeul acesta de istorie? Nu? Să știți că merită din plin. Intrați chiar acum! Și cereți ca ghid să fie Doinița Rășcanu. E o povestitoare grozavă, nu vă va părea rău.
Maiorul nici nu-și dădu seama cum de a ajuns să intre în muzeu. Bătrânica parcă îl vrăjise…
***
Nu demult, Elisabeta i-a spus încetișor strănepotului adormit, Mitică:
Să știi, puiul meu, ursulețul meu drag, curând vei merge la școală, tatăl tău termină academia militară, iar mama ta pune punct la doctorat. Și eu, cu inima împăcată, pot trece dincolo. Dar ce, vei crește singur, măi pițigoi mic? Nu, de-acum ai nevoie de o surioară. Și când va veni surioara ta, apoi ea va merge la școală, apoi… ei bine, vom vedea noi ce mai urmează…
