CADOU
Ia zi, băiete, cum a fost ziua ta? Ce-ai mai făcut azi?
Tocmai ce venisem de la serviciu și l-am ridicat pe Andrei, băiețelul meu de cinci ani, să-l pun lângă mine pe canapea, ciufulindu-i părul blond și mătăsos. În timp ce soția mea, Doina, pregătea cina în bucătărie, eu povesteam cu fiul meu, singurul și mult-iubitul. În apartament era cald, liniștit, iar în living, între televizorul murmurat și bibliotecă, lumina multicoloră a bradului mărunt, dar frumos împodobit, crea o atmosferă de sărbătoare. Mai era o singură zi până la Revelion.
Totul e bine! anunță moștenitorul. Dar prietenul meu, Nicu, nu e așa norocos.
Ce s-a întâmplat cu Nicu ăsta? am întrebat mirat. E Nicu din scara cealaltă, nu?
Da, el, a confirmat Andrei.
Lui nu i-au dat cadou la serbarea de la grădiniță, interveni soția Doina, apărând din aburii mâncării. Sărac băiat Hai la masă, spălați-vă pe mâini, dragilor!
Cum adică nu i-au dat? am întrebat nedumerit, ridicându-mă. La toți copiii le-au dat, numai lui nu? Nu-i ceva în regulă aici.
Da, la toți le-au dat, dar lui Nicu nu, a confirmat Andrei, sărind și el de pe canapea. Moș Crăciun și Crăciunița au împărțit daruri la toți, numai lui nu. Și el tot aștepta
Ce fel de Moș Crăciun și Crăciuniță sunt aceștia, dacă au lăsat un copil fără cadou? m-am înfuriat. M-am tras la masă și am început să împart friptura aromată pe farfurii.
Nu cred că e vina lor, zise Doina. Poate mama lui Nicu nu a apucat să dea banii pentru cadou, sau n-a avut. Așa mai e Andrei, ți-ai spălat mâinile?
Da, am fost cu tata la baie, a răspuns Andrei.
Poate n-au reușit să plătească la timp, dar directoarea cum o cheamă, Aneta Popescu? Cum a permis așa ceva, să umilească un copil în fața tuturor?
Aneta Popescu era chiar Crăciunița, a precizat Andrei. Și Moș Crăciun era gospodar.
Cu atât mai mult! nu m-am potolit. Chiar nu s-a găsit un cadou pentru bietul copil? Parcă nu suntem oameni
Se pare că nu, oftă Doina. Eu, la locul lor, sigur căutam o soluție.
Dar mama lui Nicu? Cum a permis să rămână copilul fără cadou? continuam să mă agit. Mă rog Auzi, măi Andrei!
M-am întors spre copilul care devora cu poftă o pulpiță de pui.
Nădăjduiesc că ai împărțit cadoul tău cu Nicu?
Mi-a aruncat o privire mustrătoare.
Am încercat, tata. Și Sergiu, și Natalia, și Alexandru dar Nicu n-a primit de la nimeni nimic.
Uite ce băiat mândru! A plâns?
Nu știu nu l-am văzut, a spus Andrei cinstit.
Băiat de treabă! mi-am zis. Nu merita așa ceva.
Da, e chiar păcat de Nicu, a zis Doina cu milă. Trebuie să fi fost greu pentru el.
Propun să reparăm nedreptatea! am zis hotărât, gândind ceva, cu obrajii înroșiți și ochii strălucind aparte.
Cum anume? întrebă Doina, ștergându-se la gură. Andrei mă privea și el curios.
Foarte simplu! Știi unde stă Nicu? Andrei, știi?
Nu, a dat copilul din cap. Nu am fost la el acasă. Noi ne jucăm doar în curte sau la grădiniță.
Poate aflu eu, zise Doina după o pauză. Am o prietenă care știe tot cartierul. O sun și întreb. Dar de ce?
Sun-o acum! am cerut.
Bine, dar să strângeți masa și să spălați vasele, a acceptat Doina.
Stau la etajul trei, apartamentul 35, familia Știrbu, anunță Doina după câteva minute. Mama îl cheamă Viorica. Nu au tată. A fost, dar a plecat. Nu se știe exact cum, ori l-a dat afară, ori a plecat el. Oricum, sunt singuri.
De unde atâtea detalii? am zâmbit.
Prietena mea, Alina, de asta o cheamă “Enciclopedia” știe tot! a râs Doina. E la asociație de locatari, așa că totul trece pe la ea.
Acum e clar, am spus. Andrei, ai mâncat tot cadoul tău?
Nu chiar, a oftat băiatul. Mama zice că nu e bine să mănânc prea multe dulciuri
Are dreptate, am aprobat. Mai ai punga de la cadou?
Da, a răspuns Andrei. Am deschis-o cu grijă.
Perfect, i-am ciufulit părul iar. Poți pune ce-a rămas în altă pungă și să-mi dai punga ta?
Pentru ce? a spus Andrei suspicios, dar tot a plecat la el în cameră și s-a întors cu punga de cadouri, mai ușoară. Și-a scos ce mai rămăsese bomboane, biscuiți lucioși…
Doina ne-a privit un timp fără vorbă, apoi s-a adresat:
Văd că vreți să-l bucurați pe Nicu… Când și cine merge?
Chiar diseară! am zis eu. Tu ce zici, Andrei?
Da, tata! Azi să-i ducem! s-a aprins Andrei. Îi pun și din bomboanele mele?
Dacă nu-ți pare rău, e perfect, am zâmbit.
Mergem împreună la el, da? întreba Andrei, punând dulciurile înapoi în pungă.
Astăzi ai încercat să-l servești, dar n-a acceptat, am zis. E un băiat mândru. Hai să facem altfel
Am mers în dormitor și, după câteva minute, am reapărut… Moș Crăciun adevărat! În cizme tradiționale albe, haină roșie brodată și pălărie, cu o barbă albă, toiag și sac roșu cu stele aurii, gol deocamdată.
Andrei m-a privit mirat, apoi a spus:
Tata, tu ai fost și anul trecut Moș Crăciun? Și acum doi ani?
Eu, am recunoscut. Iartă-mă că abia acum îți spun. La serviciu, de trei ani, mă pun să fiu Moș Crăciun la petreceri. Am tot rămas Moș. Ți-a plăcut Moșul de anul trecut?
Foarte mult! m-a lăudat Andrei. Mă bucur că am Moșul meu acasă!
A sărit lângă piciorul meu.
Doina a pus și ea câteva bomboane, a legat cu fundiță colorată punga umflată, iar eu am pus-o în sacul de cadouri.
Am zis, aranjându-mi barba:
Merg să-l bucur pe Nicu, care a fost nedreptățit!
Da! au răspuns aproape odată soția și Andrei.
Pot veni și eu la Nicu, tata?
În loc de Crăciuniță? am zâmbit.
Zăpăcel! a țipat vesel Andrei și a fugit să se costumeze. A apărut în costumul lui de iepure de la serbarea de azi: salopetă albă, urechi pe cap, pompon la spate, mască de carton cu mustăți desenate.
Hai, dar pune și geaca peste, e iarnă! am zis.
Am pornit spre ieșire, iar Doina abia își ținea râsul. Moșul cel înalt și iepurele mic, cu urechi albe și sacul de cadouri aproape cât el, păreau din poveste.
După vreo zece minute am ajuns și m-am întors singur, puțin jenat.
Unde e Andrei? s-a speriat Doina.
E bine, a rămas la Nicu, ei se joacă acum. Mă duc în jumătate de oră să-l iau, am zis ștergându-mi fața roșie, nădușită, de sub barbă.
Am povestit ce s-a întâmplat: am fost… al șaselea care a dus cadou băiatului Nicu! Și sigur nu ultimul. Chiar înaintea noastră ieșise directoarea grădiniței, Aneta Popescu, dar nu ca Crăciuniță.
Era atât de rușinată, și-a cerut scuze de nu se mai putea, am povestit în timp ce mă schimbam. Știi, cineva a filmat scena de la serbare și a pus-o pe internet pe portalul orașului. În câteva ore au fost mii de vizualizări și ce comentarii!
Serios? se miră Doina. Trebuie să văd și eu.
Nu acesta e rostul, am continuat. Mama lui Nicu a dat banii pentru cadou puțin după termen
Parțial e vina ei, a intervenit Doina, rațională. Dar e greu singură, nu mereu ai bani. La grădiniță trebuia să se găsească ceva pentru copilul ei.
Până la urmă, directoarea l-a șters pe Nicu de pe lista de cadouri și uite unde s-a ajuns, n-am reușit să mă abțin. Un copil nevinovat a suferit.
Of, să fiu eu șef peste Aneta Popescu! a spus Doina cu regret. Eu aș da afară astfel de oameni
Poate o vor sancționa, am spus. Ori va pricepe greșeala
Am tăcut, frecându-mi bărbia, apoi i-am spus:
Și încă ceva: a venit și tatăl lui Nicu! Cu cadou, cu lacrimi în ochi
Serios? s-a bucurat Doina.
În acel moment a sunat cineva la ușă. Doina s-a dus să deschidă. Era Andrei.
Cum de-ai venit singur acasă? am întrebat uimit. Uite că trebuia să te iau!
Ce? Sunt mic? s-a indignat Andrei. Nici nu mai era interesant acolo.
De ce? am întrebat eu.
Nicu cu mama și tatăl lui au început să se certe, apoi au plâns. Noi am intrat în bucătărie, ei se împăcau și plângeau împreună. Ciudat! Nici n-au observat când am plecat
Am râs amândoi, eu și Doina, cu ușurare.
Hai să bem un ceai, dragilor, a zis Doina. Și pe urmă, cine nu doarme, să aștepte Revelionul. Să fie fericire la toți!
Să fie! a răspuns Andrei, cu toată inima.
