Darul nepotrivit
Radu s-a întors de la muncă cu sufletul ușor. Nici măcar nu și-a scos geaca, cum făcea de obicei, ci a strigat îndată de pe prag:
— Iubito, sunt acasă!
Dar liniștea care i-a răspuns l-a răcit din entuziasm. A aruncat o privire în bucătărie — și în clipa aceea i s-a încordat inima. Elena stătea lângă fereastră, cu bărbia sprijinită în palme. Fața îi era tulburată, ochii — roșii de plâns.
— Eleno dragă… Ce s-a întâmplat? — s-a aplecat el și s-a lăsat cu grijă pe scaunul de lângă ea.
— A venit mama… — a spus ea cu amărăciune. — Iar reproșuri, iar vorba de bani. Spune că sunt neglijentă, că trăim „ca într-o cocină”… Dar tu de ce ești atât de voios?
Radu a ezitat pentru o clipă, apoi a zâmbit:
— Pentru că am o surpriză pentru tine! Trebuie să vezi cu ochii tăi. Așteaptă puțin!
A ieșit și s-a întors repede cu o geantă sport volumoasă.
— Ce e asta?
— Deschide. Vezi singură.
Elena a desfăcut fermoarul fără poftă — și a rămas stupefiată. Geanta era plină până sus cu bancnote.
— Dar… De unde?!
— Azi a venit bunicul. Direct la muncă. A spus că vrea să ne dea un început — toate economiile lui, ca să avem casa noastră. Am refuzat la început, dar a insistat. A zis că sunt singurul lui nepot.
Deodată, Elena a izbucnit în plâns.
— Sunt atât de obosită… Și acum tu cu asta… Mulțumesc. Mulțumesc și bunicului.
S-au îmbrățișat. Seara, întinși pe canapea, au început să discute despre ce apartament să aleagă, unde să cumpere mobilă și cum să aranjeze totul. Fericirea era aproape — la doar un pas distanță.
Petrecerea de casă nouă a fost simplă, dar călduroasă. Au venit rudele, inclusiv mama Elenei. A fost la fel ca întotdeauna: a evaluat renovarea de la intrare, a spus că bucătăria „nu-i cine știe ce”, și le-a împins imediat un „cadou” — vechiul lor dormitor.
— Vă dăm noi mobila. E ca nouă. Pentru dormitor și sufragerie, — a rostit ea mândră.
Elena abia s-a stăpânit:
— Mamă… Am comandat deja una nouă.
— Păi măcar să ne spuneați! Unde să mai punem a noastră acum? Ești mereu la fel — strici tot! Apropo, îți mai aduci aminte de geaca?
— Cadoul e gata. Dar nu e geacă.
Supărată, mama a plecat fără să-și ia rămas bun.
Anul Nou au hotărât să-l sărbătorească doar ei doi. Mai bine zis — trei. Cu câteva zile înainte de sărbători, Elena a aflat că e însărcinată. Au împărtășit vestea întâi bunicului.
Bătrânul, auzind că va fi străbunic, s-a umplut de lacrimi:
— Credeam că nu voi ajunge să văd… Vă mulțumesc, copii. Ăsta e cel mai frumos dar.
Și în clipa aceea, în liniștea iernii, cu miros de brad și mandarine în aer, cu ochii umezi ai bătrânului, cu căldura și speranța din piept, Radu a înțeles — niciun reproș al altora, niciun dulap moștenit și nici o mustrare părintească nu mai contează. Pentru că lângă el — era familia lui. Casa lui. Fericirea lui.
