Mă numesc Radu și sunt un Labrador, un cățel simpatic pe care toată lumea îl iubește. Uneori, totuși, nu-mi place ce fac oamenii și mă oblig să mușc puțin. Aveţi grijă de fundurile voastre! Am şi o stăpână, pe care o ador, indiferent de cum ar fi și de ce ar face. Nu e de discutat. O iubesc și asta e tot!
Stăpâna m-a cumpărat când eram o pușcărie de un lună, iar ea avea 408 luni adică 34 de ani. În seara următoare, stă pe podeaua apartamentului nostru mic din cartierul Floreasca, bea al patrulea pahar de vin roșu și mă mângâie, în timp ce plânge:
Hai dă-te de colo, drăguțule! Acum am un câine care nu mă va trăda niciodată. Spune-mi, Radu, ce e greșit la mine?
Mi-a zis că nu gătesc prea bine, așa că s-a înscris la un curs de patiserie franțuzească. Nu mai bâlbâie așa mult. Apoi a început să se plângă de hainele mele în forme, ca o săculeț cu cartofi, așa că și-a schimbat tot garderoba cu ajutorul mamei și al bunicii, care i-au donat multe rochii vechi. A încetat să se uite la mine.
A început să vorbească de sex, că viața noastră e plictisitoare, iar la cinema oamenii au suflet și profesionalism. Ce filme-s acelea? Eu am petrecut două luni pe YouTube urmărind tutoriale de oral, cu banane, și aproape că mă rupeam de pe cap. Bunica a ajutat din nou și a adus două găleți de porumb. Totul pentru el. Dar el a plecat.
Radu, ești singurul meu, nu mă părăsi niciodată, bine? a spus ea. I-am privit în ochii roșcovați și i-am lins obrazul. Ce altceva aș putea face? Eu pot să mănânc tot ce găsesc, dar de un cățeluș ce pot eu? Ea m-a îmbrățișat, am adormit și am învinuit vinul roșu pentru totul.
Pe măsură ce bănuielile mele se înmulțesc pe podeaua apartamentului, și eu cresc. Ea îmi dedică toată energia. Privesc la televizor un reportaj despre hoteluri turcești de cinci stele, all inclusive. În acea perioadă, trăim un all inclusive ultra: mâncăm din belșug, sâmbăta servim avocado. Nu am alte treburi, dimineața o însoțesc la muncă și aștept să se întoarcă. Dacă fiu sincer, dorm și eu cu picioarele în sus. Când se întoarce, mă sărută și mă hrănește cu carne tocată. Suntem fericiți. O iubesc din tot sufletul.
Apoi în apartament apare un tip ciudat, un coleg de la muncă. Venind de la cinema, au băut vin roșu în bucătărie și s-au închis în dormitor. Sună că le-a plăcut. Dacă ea e fericită, eu sunt și eu. Dimineața, pentru prima dată în viața noastră, uită să mă hrănească. Pentru asta, pantofii ciudatului răspund. Să zicem că au dispărut. Am vrut să-l pedepsește, dar ea îl privea cu atâta dragoste încât am renunțat.
Omul era în regulă, aducea carne. Pantofii, totuși, îi ascundeau în frigider. Straniu, el ne vizita doar la prânz și uneori dădea și nopți peste noapte. Seara, stăpâna nu se desprindea de telefon, scria cu el, și devenea tot mai tristă. În weekend, era căpăcelă: stătea cu telefonul și nu răspundea, iar pisica noastră, zgâriată, se ascundea. Într-o seară, cu vin roșu la masă, ea mă mângâie și spune:
Vai, Radu, de ce e tot așa? El e căsătorit. Un bărbat normal, înțelegător, cu o avere. Mam gândit că poate-l convertesc pe el. Văd fiecare like al lui pe Instagram, nu mă pot desprinde de telefon. Sunt mai bună decât soția lui, Radu. Uită-te la pieptul meu, e ca un cadou al destinului. În curând sărbătorim Crăciunul și vom fi din nou noi doi.
A plâns încet. Băga-mi dracu pe tipul ăla! am strigat în gând. Ea m-a îmbrățișat, eu am mârâit de furie.
A doua zi, el vine la prânz în costum și, în scurt timp, scapă și el de costum. Când intră în camera ei, eu încep misiunea. Pentru fiecare lacrimă a ei, îmi găsesc răspunsul. Costumul lui se dezintegrează în buze și picioare. Găsesc pe podea două telefoane la încărcător al lui și al ei. Le ros amândouă. Nu e loc de plâns și de privit la ele noaptea.
Omul iese din dormitor în halatul ei, vede că nu mai are altceva de pus și nici telefon, și începe să mă lovească cu lesa. Ea țipă, vrea să mă apere. El o împinge, mă prinde în brațe, coboară la mașină și mă bagă în portbagaj. Mă gândesc că o să-l atac când va ieși, dar el mă duce la o clinică. Ma pun în cușcă, îmi injectează ceva și îmi pierd puterile. Când mă trezesc, o doamnă străină mă mângâie prin grilaj și vorbește la telefon:
Ce să facă aceștia, să aducă un câine, să se joace și să nu fie nevoie de alte chestii. Îl vor duce să-l omoare, pentru că nu-i place. Bine, te sun din nou.
Se apleacă să mă ating cu o mână și cu o seringă în cealaltă. Am înțeles totul. Mă gândesc la stăpâna, cum va trăi fără mine. Ham, ham, ham! latr.
Dintr-o dată, ușa se deschide și ea intră, plină de lacrimi roșcove.
Stai! Nu, nu! Te-am găsit, te-am găsit! exclamă.
Doamna se oprește și mormăie că nu va recupera banii, dar nu avem timp de asta. Stăpâna sare spre mine, iar eu spre ea.
Radu, am vizitat toate clinicile! Iartă-mă, iartă-mă! auzi?
Spun că câinii nu plâng. Dar eu am plâns o dată, în secret. Nu spune nimic nimănui. Am revenit acasă și am adormit.
După aceea, stăpâna este concediată, iar tipul rău a plănuit asta. Din dieta mea dispare carnea, rămân cu terciuri. Devine vegetariană pasivă. Dar nu renunță. Începem să alergăm dimineața. Eu alerg de obicei, ea se oprește să admire plopii. Respirăm și pornim din nou. După câteva luni, aleargă și ea mai repede. Aproape nu mai bea vin roșu, doar când bunica aduce porumb și rochii vechi.
Stăpâna începe să studieze la o școală de florărie, acolo unde a visat mereu să facă buchete. Eu îi sugerez să facă și buchete din carne este cel mai bun lucru de pe pământ. Dar dacă ea preferă flori, atunci și eu le accept. Închidem apartamentul cu buchete și spune:
Dacă nimeni nu-mi dă flori, eu le voi face și le voi dărui altora.
Înțeleg ideea și, la următoarea alergare, aduc o coada de păpădie mare, verde. Ea o apreciază, mă strânge în brațe și mă sărută.
În curând, ea începe să lucreze la un magazin de flori și eu sunt și mai fericit. Toate plantele se mută la locul ei de muncă, iar apartamentul nostru mic se transformă dintrun grajd întrun cămin. Carnea revine în meniul meu.
După doi ani, vine la noi Sergiu, meșter de reparații la frigider, și rămâne. Este un tip bun, nu o supără, iar ea râde tot timpul cu el. Recent a apărut și un al doilea Sergiu, micuț. Stăpâna îl roagă să-l păzească și să-l iubească. Așa facem, nu e altă cale eu sunt un câine.
