Jurnal, 12 decembrie
În timp ce cei doi frați se bucură de magia iernii din curtea noastră, îi privesc cum zburdă cu o veselie de neimaginat, parcă ar fi niște pui de cățel plecați la joacă. S-au rostogolit prin zăpadă, încercând să prindă fulgii cu limba și făcând tot ce le trecute prin cap pentru a profita de ocazia perfectă ca să se distreze în aer liber.
După ore bune de joacă, l-am văzut pe Negruț aducându-i înapoi în casă, iar micuții păreau atât de obosiți că abia mai își puteau ține ochii deschiși de la cât s-au zbenguit.
Privind această scenă de la fereastră, mi-am dat seama cât de mult bine îți poate face să te uiți la câini care descoperă zăpada pentru prima dată. Bucuria lor este contagioasă!
Frații de doi ani, Vlad și Andrei, nu mai văzuseră niciodată zăpada până acum, așa că eu și Ileana ne-am hotărât să-i scoatem afară ca să prindă fulgi cu gura și să simtă adevărata iarnă moldovenească.
La 25 de ani, mărturisesc că rar am văzut pe Brăila câini atât de fericiți când se joacă în zăpadă. Nu sunt animale de rasă specială, doar niște căței muncitori care ne fac curtea mai veselă.
Scena aceasta m-a învățat că bucuria simplă a unui moment poate întrece orice grijă, mai ales când o vezi în ochi de copil sau în ochi de cățel. Așa că, am priceput că fericirea vine uneori din lucrurile cele mai simple o seară de iarnă, un prieten alături, și niște fulgi de zăpadă moldovenească.
