Dar ești nebună, Elena? Nu putem să-i chemăm! – Andrei bătu nervos cu articolele degetelor pe blatul de bucatarie.
– De ce nu? Fratele meu, să știi, – Elena se încrucișă pe fereastră, tăcută.
– Fratele cu care nu mai intri în legătură de zece ani! – Andrei se apropie de ea, cu un răspuns aspru. – Iar acum apare din întâmplare și vrei să-l scurgi la cina de sâmbătă?
– Nu a apărut din întâmplare, Vlad a revenit din Cluj. Afacerile lui au dat faliment.
– Ba, e evident, – râse Andrei. – De data asta a venit să te convingă să-i împrumuți banii. Ai uitat ce i-a făcut în drum?
Elena se întoarse, aparent preocupată de rădăcinile de varză curățate în cuva de sticlă, deși uzura domestică încă nu le necesită atenție.
– Nu i-am uitat. Dar e totuși fratele meu.
– Dar eu sunt soțul tău și mă opun.
Elena se întoarse spre Andrei, cu o voce zgomotoasă.
– Ascultă, deja le-am răspuns. Vlad, Alina și fiul lui vin azi.
Andrei închise ochii, respirând ușor.
– Când intenționasei să-mi spui? O oră înainte de sosirea lor?
– …
Elena nu reuși să răspundă înainte ca telefonul să-si facă auzită prezența. Ea probabil zăvorăți.
– E Cătălina.
– Exact, o fi fără ele, – mormăi Andrei. – Nu ti-a spus de neprezența lui?
– Nu. De fapt, în ultima vreme am tăiat legăturile.
Elena ridică receptorul.
– Bună, Cătălina?
O voce veselă de pe celălalt capăt al firului.
– Mama! Mă gândeam, dacă eu și Alex nu vom fi perturbători, să venim azi la cina voastră. Am o veste importantă!
Andrei, auzind-o, se rostogoli într-un gest de protest, dar Elena râse calm.
– Desigur, suntem onorați!
– Perfect! Atuncea la nouă la voi. Și… Alexandra va fi și ea.
Înainte ca Elena să întrebe cine-i acea “Alexandra”, Cătălina tăi linia.
– Ar fi tare, probabil, să ne vedem! – exultă Elena. – Astăzi toți suntem reuniți!
– Nu înțeleg râsetele tale, – refuză soțul. – Am bilete pentru teatru, cumpărate de mine cu lunile trecute. Hai, să ne scăpăm de bătaia groove.
– Oh! – Elena se acoperi fața cu palmele. – Am uitat complet.
– Așa zic și eu. Revine-le tuturor, să vină altă dată.
– Dar Andrei…
– Niciun dar! – se opri Andrei, ducându-se în baie.
Elena se lăsă pe un scaun, masându-și șoldul. Biletele pentru *Măritișul lui Figaro* erau un cadou de zece ani de căsnicie și șase luni de relație. Dar acum…
Se ridică și deschise frigiderul. Restabilirea relațiilor nu era un lucru ușor de schimbat. Andrei era hotărât, dar nu putea dezlănțui o moarte a dovezei de el prin ușă. În plus, Vlad o părăsise fără explicație după moartea parintelui lor comun, iar Cătălina o părăsise acum cu Alex, un bărbat împreună cu o copil. Elena înțelegea recunoștințele culturele, dar… ce știa de realitatea lor?
Deschise congelatorul, extrăgând carne tocanită, legume și începu prepararea. Atunci când Andrei ieși din baie, pungă scindează aromatul cuptor.
– Îți dă totul făcut, – spuse generos.
– Andrei, ce este! – Elena se opri, ștergându-și degetele de pe tăvi. – Când toți se reunit, e incomparabil!
– Ce familie? – înțelese Andrei. – Un frate care a plecat când ai avut nevoie? O fiica care s-a șters de lume? Chiar de Alexandra, care nu stă cinci minute cu voi?
– Poate, azi toate se vor armoniza, – se alinie Elena.
– Hai, ai vreo idee! – refuză el.
Până când sunetele de la ușă o anunțau pe Ecaterina Ionescu, vecina.
– Ele, o rețetă cu plăcinte! – spuse Ecaterina, ridicând un platou de argint.
– O, Ecaterina, și cum e timpul! Astăzi am oaspeți surpriză.
– Surpriză? – frunzări vecina. – Fata ta cu logodnicul, fratele tău cu…
– Să nu mi-o spui, marea târfă! – zâmbi Elena. – Am invitat și fratele meu cu Alina și fiul, Cătălina cu Alex și copila.
Ecaterina tresări.
– Logodnică?
– Nici eu n-am auzit de ea. Ai chema și pe Alexandru, un prieten tău?
– Mi se pare oportun. Pentru el și pentru voi. Mașina e numai a lui, pot să-l aduc la cina.
Elena ezită, dar nodă de cap.
– Atunci, la nouă!
Deși Andrei o luase ca o alegere domestică, Elena era surescitată. Ceva în atmosfera se schimba. Comunitatea probabil nu va deveni magică, dar e important să mai încercăm.
La șapte dimineața, masa era răsfățată cu carnai și pâine. Andrei, privind cuvintele cinstite în măsuță, zâmbi pentru prima dată ziua.
– Poate, ai dreptate. Nu mai avem o reuniune familială.
Elena îl îmbracă pe soț.
– Ce spuneam. Trebuie să acceptăm această searbă cum vine. Teatru va fi alta.
Andrei o sărută pe frunte.
– Ești ușor de acceptat.
Sosiră în rând cu Vlad, Alina și fiul. Atunci când Cătălina, Alex și Alexandra vin cu o copilărie, atmosfera devine tensionată. Vlad părea timid. Alina, silentioasă. Fiul fixed pe telefon. Cătălina, veselă, craftsmasă de Alex cu o copil pe braț.
– Mami, tata, ăsta e Alexandru și fiica noastră, Iulia.
– Fiica?! – Elena căzu cu un pocnet de landa. – Când ai ajuns?
– La trei luni. Nu am mai vrut să știți din sorgintele noastre, – zâmbi Cătălina.
Andrei îi puse un braț pe umeri.
– Ești bine primită. Poate, de ce ți-am telefonat mai devreme.
În cadrul inițial, discuțiile erau întrerupte de răspunsuri furioase. Cătălina întrebă:
– Atunci, ce face fratele meu care a plecat când am avut neam?
Vlad simți și generul acela și se simți în pană. Alina părea iritată.
– Nu e un motiv de acuzații. Era greu pentru toți.
– Uite, să ne băutem vinul, să știm ce ne legăm de viață, – propuse Alexandru.
Toți ridica sticle de bețe și după un moment tensionat, discuțiile devin politicoase.
Alexandru povestea despre munca lui la fabrică. Iulia, de un an, e în preșcolar. Vlad, după expulzarea afacerii din Cluj, încearcă să găsească o nouă minte de afaceri. Alina, o zâmbind, spune:
– Sunt mama lui și e clar, e de la el. În eforturi, deși nu este pe gustul meu.
Cătălina, veselă:
– Nu-mi pasă. Este din dragoste.
Elena, frunzări discuțiile, simțindu-se că toate vorbele se șterg. Deodată, Alexandru roase o idee.
– Alexandru, nu are idei de afaceri? De ce să nu deschidem un achizitoriat cu Alina?
– Ce? – întreabă Vlad.
– Și eu pot ajuta. Nu e prea mult de colaborează.
Vld simți entuziazm. Alina, Cătălina, și Alexandru se întorc apropie de discuția lor.
Elena și Andrei, văzându-le cum se oră%ează, au inima plină de înțelegere. Cine stă din spatele unor omeni, adesea schimbă totul.
Când oaspeții plecă, două noapți trec probabil. Elena întoarse privirea spre Andrei.
– Ce mai zici de teatru?
– Ha, ce teatru? A fost o reuniune mai degrabă decât un spectacol. Și, poate cinstim într-o zi pe ăștia.
Elena zâmbi, înțelegând cuvintele soțului.
– A fost doar o masă de sâmbătă.
– Nu, – zâmbi Andrei. – Probabil fatele ne ghidează către ceva mai important.
Stăteau între resturile mesei, dar simțeau că viața lor familială era repuse pe șine. Cine știe, poate va mai fi legată în alt mod prin achizitoriat.
„Ochii unei familii se deschid în moduri neașteptate”, spun românii. Deși speranțele unei zile copleșite într-o masă, fostul frate, fiica și viitorii prieteni pot crea un cadru nou de unitate. Și totul a început cu un oaspete neprevăzut, dovezi că uneori, viața are o minte veșnic generoasă.
