Bunica Mirela, de şaisprezece ani, se pregătea să-şi ia pensia, dar nu se grăbea. În sfârşitul zilei, termină tura la spitalul Sfânta Maria din Chișinău, îşi schimbă halatul și porneşte spre casă. Plouă torenţial, iar umbrela a rămăsesă la birou. Îşi trage sacul peste cap, se îndreaptă spre staţia de autobuz şi, dintr-o dată, aude un plâns strident pe bancă zace un prunc cu doar câteva zile la putere.
Îl ridică cu grijă, îl legănă în braţe, în timp ce mama lui se întoarce zăbavă la muncă, umezită de ploaie. Sună de urgenţă la medicul pediatru, dr. Andrei, pentru a verifica micuţul.
E un băiat de două săptămâni, sănătos. Nu ştiu de ce a fost abandonat aici. Trebuie să-l iubeşti şi să-l răsfeţi, îi spune doctorul.
Mirela hotărăşte să rămână la gardă nocturnă, nu ştiind cum să doarmă în acest vis al ploii. Vine poliţia, cere declaraţia şi, în acelaşi timp, bunica nu-l lasă să iasă din braţe.
Două ore mai târziu, un cuplu tânăr, Anca şi Radu, apare la secţia de maternitate. Fata plânge, băiatul abia se sprijină.
Să vedem copilul. Poate este al nostru, spune Anca.
Se arată în camera copiilor. Anca îşi vede fiul şi explodează în lacrimi, îl strânge cu putere. Mirela rămâne nedumerită până când inspectorul dezvăluie totul:
Anca şi Radu s-au întâlnit în secret, părinţii lor se opuneau relaţiei. Mama lui Radu a încercat să-i rupe pe cei doi, iar când a venit copilul, bunica credinţa că Anca l-a îngrășat. A lăsat cuplul la cinema şi, profitând de nebunia serii, a lăsat pruncul sub intrarea maternităţii.
În acest vis înrădăcinat în Chișinău, băiatul nu va mai cunoaşte din nou bunica.
