Jurnal, 12 aprilie
De când Radu al nostru s-a însurat, aproape că nu-l mai vedem deloc. Parcă nu mai are drum spre casa părintească. Acum, tot timpul lui liber îl dedică soacrei mama Elenei. Parcă nu am mai pomenit om să aibă atâtea urgențe prin casă! Mă tot întreb în sinea mea cum a reușit doamna asta să supraviețuiască atâția ani până și-a măritat fiica cu fiul nostru.
Sunt deja peste doi ani de la nuntă. După ce s-a așezat cu ale lui, Radu a rămas în apartamentul pe care l-am cumpărat pentru el când a intrat la facultate, aici, în Chișinău. L-am susținut mereu cât am putut, am încercat să-i fim aproape și să-l încurajăm. A locuit singur de tânăr, că așa i-a fost mai ușor cu jobul și cu facultatea.
N-o să spun că am avut ceva personal cu Elena, nora, dar adevărul e că n-am simțit-o niciodată pregătită cu adevărat pentru viața de familie. E încă foarte tânără, deși doar cu doi ani mai mică decât Radu. Mie mereu mi s-a părut cam copilăroasă, dornică să i se facă pe plac, să nu fie contrazisă Radu, care mereu a fost sufletist, m-a făcut să mă întreb deseori: oare cum va reuși el să o țină pe calea cea bună?
După ce am cunoscut-o și pe mama ei, tanti Mariana, am înțeles rădăcina problemei. Chiar dacă suntem de-o vârstă, firea ei pare să fi rămas pe la adolescență. O femeie cu o fire schimbătoare, mereu cu capul în nori și cu probleme inventate din orice! La nuntă, am aflat că era deja divorțată a șasea oară.
N-am avut niciodată ce discuta cu ea, altă lume, alte obiceiuri. Ne limitam la urări la evenimente și la politețuri, atât.
Primele semne le-am observat chiar înainte de nuntă Elena nu făcea doi pași fără Radu la mama ei. Ba că se stricase robinetul la bucătărie în Bălți, ba nu mergea priza la sufragerie, ba s-a dezlipit raftul din debara. La început, am zis că-i normal, că acolo nu e bărbat în casă oricine are nevoie de ajutor la greu. Dar apoi n-am mai văzut capăt la problemele ei.
Pe măsură ce timpul a trecut, problemele nu s-au terminat, ba dimpotrivă. Radu ne evita constant, mereu motivând că trebuie să ajute la soacră-sa. Toate sărbătorile de la Paște și până la Sfântul Dumitru ajungea numai la masa soacrei, în timp ce noi rămâneam doar eu, soțul meu Ion, și mama mea bătrână.
M-a durut tare când Radu a început să ocolească sărbătorile de familie și, mai mult, când nici la nevoie nu mai sărea să ajute. Țin minte că tocmai cumpărasem un frigider nou și l-am rugat pe Radu să vină să ne ajute să-l urcăm până la etajul trei, la noi, pe strada București din centru. Inițial, a zis că vine, dar apoi a sunat și ne-a spus că nu poate, pentru că merge la soacră-sa îi curgea, chipurile, mașina de spălat.
L-am sunat să-l întreb dacă nu se poate amâna, și atunci am auzit cum Elena îi spunea: Nu puteau părinții tăi să plătească niște băieți să le urce frigiderul?”. Când a venit, era foarte supărat.
Tata, nu puteați să chemați niște hamali? Acum trebuie să car eu tot!
M-a năpădit o tristețe amară și m-am întrebat sincer: de ce Maria, soacra, nu cheamă un meșter, de ce neapărat Radu? Poate trăiește într-o lume paralelă unde specialiștii costă zeci de mii de lei moldovenești și nu-și permite? Radu ne tot zicea că acum la fiecare pas te păcălesc meșterii, cer bani grei și nu repară nimic.
Ion, soțul meu, nu s-a abținut și la un moment dat i-a spus verde-n față: Poate tanti Mariana nu se pricepe la nimic în afară de a-și păstori familia, că la aparate nu-i iese deloc!” Radu s-a supărat, a închis, și a plecat fără să se mai uite înapoi.
Am rămas tare împovărată între cele două tabere. Ion are dreptate rudele noi l-au cocoțat pe Radu pe post de factotum, doar la nevoile lor se gândește, noi existăm doar când are el timp. Dar nu pot să dau vina pe el complet, nici să-l pierd de tot pentru o vorbă spusă la supărare.
De două săptămâni nu-și mai vorbesc, nici unul nu cedează. Ion nu vrea să-l sune și nici Radu nu face vreun pas spre împăcare, zicând că așteaptă scuze. Eu mă simt ca o pasăre prinsă între două crengi și copilul meu și soțul meu îmi sunt la fel de dragi. Nu știu cum o să ies eu la liman. În toată povestea asta, numai soacra se simte în al nouălea cer
Unde s-o fi pierdut echilibrul în familia noastră?
