Stau singur într-un apartament cochet, cu o cameră, chiar în inima Chișinăului. Soția mea a plecat acum cinci ani, iar după moartea mătușii mele, am moștenit de la ea un alt apartament cu două camere, într-un cartier mai liniștit, poate nu atât de la modă, dar bine aranjat, curat și primitor. L-am dat în chirie unor tineri foarte respectuoși, care lunar veneau să îmi plătească arenda și să verifice dacă totul este în regulă. În toți acești doi ani, nu am avut niciun motiv de nemulțumire.
Când fiul meu s-a însurat, el și nora mea, Stela, au hotărât să înceapă singuri viața de familie, au închiriat un apartament și au început să strângă bani pentru avansul la un credit ipotecar. Nu m-am opus, chiar dacă pe viitor intenționam să le ofer apartamentul mătușii, ca să facă ce vor cu el: să-l vândă, să-l renoveze sau să-l redecoreze după bunul plac.
După un an de căsnicie, a venit pe lume primul lor copil, un băiat, și odată cu nașterea nepotului, m-am hotărât și mai mult să încep procedurile pentru a trece apartamentul pe numele fiului meu. Totul era clar în mintea mea, cel puțin până săptămâna trecută.
Totul s-a schimbat la aniversarea mea de 60 de ani. Mi-am propus să mă bucur de această zi specială, mai ales pentru mine. Am făcut rezervare într-un local din centru, am invitat prieteni dragi și rude, evident că și fiul și nora, cu tot cu copil, au fost prezenți.
Cu nora mea, Stela, nu am avut conflicte mari; e fire emotivă, izbucnește repejor, uneori chiar și cu mine, dar am pus asta pe seama tinereții și a faptului că nu-i ușor la început de drum. Însă modul în care m-a pus într-o situație delicată în fața musafirilor a schimbat pentru totdeauna felul în care o privesc.
Fiul și Stela au venit la masa festivă cu băiețelul lor. Știam că e mare gălăgie și nu-i tocmai potrivit pentru un copilaș mic, așa că m-a prevenit că nu stau mult, o oră-două cel mult. Am înțeles imediat, fără supărare.
Când să plece, Stela nu-și mai găsea telefonul. M-am oferit să o ajut la căutări; am sunat la numărul ei să o ajut să-l găsească ușor.
În momentul acela, atmosfera veselă s-a întrerupt brusc. Dinspre pervazul ferestrei s-a auzit deodată un lătrat furios, cu mârâit și schelălăit, ca ai unui câine turbat! Toți invitații s-au întors mirați, iar Stela, roșie la față de rușine, s-a repezit la fereastră, a pus mâna pe telefon și a închis repede apelul.
Oamenii se uitau nedumeriți la ea, apoi la mine, iar fratele meu a încercat să detensioneze atmosfera cu o glumă și cu un toast pentru mine, dar, cum se spune, ceva s-a rupt.
Până la sfârșitul serii, am observat că lumea șoptea, unii dădeau din cap, iar subiectul principal era tonul de apel deloc obișnuit pe care Stela îl pusese la numărul meu. A doua zi, l-am întrebat pe fiul meu cum de nu l-a deranjat să audă de atâtea ori acel lătrat, însă el a dat din umeri, spunând că nu e mare lucru.
De atunci, nu prea am mai comunicat cu ei și am hotărât să amân discuția despre apartament până vom reface legătura dintre noi. Mi-aș dori, măcar din bun-simț, o scuză sinceră de la Stela și de la fiul meu. Dacă pentru ei semnific ceva atât de puțin, e alegerea lor.
Până atunci, apartamentul rămâne pe numele meu, iar eu îmi văd de bătrânețea mea în pace, cu sufletul împăcat că am procedat așa cum simțeam eu că e bine, în Moldova noastră.
