Înțelegeți, am încercat deja de multe ori să găsesc o femeie pe aplicațiile de întâlniri, dar îmi ia prea mult timp și energie… Trebuie să le scrii, să încerci să le interesezi, să-ți bați degetele pe tastatură, să asculți problemele lor plictisitoare de femei… Dacă aș putea să scap de toate astea, v-aș fi recunoscător până în cer! spuse Vasile. Se poate cumva ca femeia să mă aleagă ea singură, fără să fie nevoie de vorbe, de glume memorate din revista Maxim sau de erudiție ieftină?
Se poate! ridică din umeri ființa făcută dintr-un fum cenușiu și iritant. Azi vă îndeplinesc orice dorință. Pentru asta m-ați chemat, nu?
Bine. Atunci mai puneți și că nu vreau să cheltui niciun ban pe ea. Nici măcar un leu. Fără ieșiri la cafenele, fără plăcinte pe socoteala mea, care oricum nu se știe dacă se vor merita. Să nu fie nevoie să-mi pun cămașa, să-mi trag buricul înăuntru, să încerc să fac impresie… Să mă ia direct acasă la ea. Se poate așa ceva?
Ființa cenușie făcu să apară în mână un fel de carnețel și un pix. Notă cu atenție, cu aerul unui chelner servil, apoi dădu din cap.
V-am spus, orice doriți. Ceva altceva?
Păi… să nu ceară nimic material, desigur. Știți cum sunt femeile noastre, mereu vor telefoane scumpe, diamante, blănuri… Eu, binențeles, nu am dat niciodată, dar bărbații povestesc. Doar dragoste neîmpărtășită, fără urmă de interes, cum au europenele sau filipinezele. Mă mir cum, peste hotare, femeile lucrează liniștite, iar bărbații stau acasă, și nimeni nu le spune nimic. La noi îți pun etichete de genul stă de gât pe femeie. Fără așa ceva, vă rog.
Se va face! ridică din nou umerii ființa. Dar, Vasile, sunteți cam modest, de parcă n-ați chemat un demon, ci ați intrat la o agenție de matrimoniale. Femei de genul ăsta găsiți și fără magie, iar voi aveți posibilități unice. De ce nu le folosiți?
Bine, bine. Să fie gospodină! numără pe degete Vasile. Să umble prin casă, să gătească bine, să spele, și să nu-i treacă prin cap să-mi ceară nimic asta e unu. Să nu mă certe niciodată, să vină mereu cu afecțiune, să se bucure când mă vede doi. Și să nu vrească copii de la mine trei. E foarte important, toți știu că femeile vor copii. Mie nu-mi trebuie. Cam asta e tot.
Cam simplu… ființa din fum clătină din cap, apoi se adresă din nou lui Vasile. Nu-s eu acela care să vă spună ce să faceți, dar poate vreți să alegeți și înfățișarea? Femei ca cele pe care le descrieți găsiți și acum, mulți bărbați fac așa. Doar că nu vor fi prea frumoase și mult mai în vârstă, iar voi, poate, vreți o studentă?
Da, da, o studentă! Vasile sări de bucurie că nu uitase cel mai important lucru. Altfel, cine știe ce-ar fi putut să iasă. Înaltă, frumoasă, zveltă, cu pielea moale ca un piersic. Dar și bună la suflet, miloasă, cu inima mare. Că fetițele din ziua de azi sunt prea superficiale, știți dumneavoastră…
Bineînțeles că știu! spuse ființa. Și lui Vasile i se păru pentru o clipă că zâmbește cu răutate. Deși cum poate zâmbi un fum. Dar nu conta. În curând îl va întâlni pe cea potrivită. Mai bine zis, ea îl va găsi, îl va lua acasă, și…
Vasile închise ochii, plin de pofte. Când îi deschise, se trezi pe o ghenă necunoscută, înzăpezită. Lângă el zăcea o cochilie de cârnăcior și un schelet de pește. Îl durea groaznic un coaste. Totul părea uriaș și straniu. Și totuși, un râs de femeie, tânăr și vesel ca un clopoțel, răsuna prin curte, fermecător.
Nastya, uite ce pisicuță drăgălașă! Săracul, probabil câinii l-au bătut! O iau acasă! O să am grijă de ea, o să o mângâi, o să o hrănesc!
Ai inima bună, Anyușka! răspunse un alt glas de femeie, mai aspru și neplăcut. Vezi un animal și îl iei imediat acasă. Ți-e nevoie? Dacă o să facă gălăgie primăvara? Dacă o să vrea pui?
N-o să facă, o duc la veterinar. Hai, micuțo…
Mâinile ferme de femeie îl strânseră de pisicuță. Vasile vru să strige, dar din gâtul lui nu ieși decât un mieunat jalnic…
