De ce ai venit așa de devreme? spuse, stângaci, soțul ei.
Mădălina deschise ușa apartamentului din București cu cheia, intră și aprinse lumina din hol. Primul lucru ce i-a atras privirea au fost o pereche de pantofi roșii, așezați lângă ușa de la intrare. Îi recunoaște imediat că erau pantofii prietenei sale, Alina.
În dimineața aceea, la biroul din Iași, Mădălina începu să se simtă prost. O grea grea grea începu să-i dea pe naștere grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea grea greă. În ultimele două zile se simțise obosită, dar ignorase semnele. Acum, însă, amețeala și grea grea i-a luat prin surprindere.
Ce sa întâmplat? se întoarse îngrijorată colega de birou, Ana.
Deodată ma înnebunit grea grea, și îmi rotea capul răspunse Mădălina, desfacând gulerul bluzei și netezind fruntea transpirată.
Nu eşti însărcinată, nu-i așa? zâmbi șiretă Ana.
Ce! Nu ar fi să spun așa ceva! respinse Mădălina. Probabil am mâncat ceva stricat.
Ce ai mâncat de stricat dacă eşti fană a alimentaţiei sănătoase? chicoti Ana.
Mădălina se gândi: Şi dacă aş fi cu adevărat însărcinată? Nu, nu e posibil. Dar poate.
Ana, cred că ar trebui să mă testez. Dacă e adevărat, voi merge la farmacie spuse hotărât.
Se ridică de pe scaun, ieşi din birou şi se îndreptă rapid spre ieşirea clădirii. Zece minute mai târziu, în toaleta biroului, privea cu ochii mari două benzi de pe testul de sarcină.
Era însărcinată!
Nu ştia dacă să se bucure sau să fie tristă. Ea şi soţul ei, Andrei, nu erau pregătiţi pentru un copil. Dar dacă a fost destinul? Gândurile se încurcau. Înţelegând că nu va putea lucra normal în acea zi, se duse la şefa ei, Irina Ionescu, să ceară concediu.
Irina, aflată la cunoştinţă cu situaţia, îi zâmbi cu căldură:
Bineînţeles, Mădălina, mergi acasă, odihneştete şi revină mâine la lucru.
Mădălina nu păşi pe coridorul casei, ci alergă spre apartament. Avea chef să împărtăşească veştile cu Andrei, care era liber în acea zi. Ce surpriză îl va aștepta când va vedea în prag cu vestea în mână!
Uşiţi din nou cu cheia, aprinse lumina şi din nou ochii i se aţintiră la pantofii roşii, aparţi în hol. Erau pantofii Alinei.
Ce face Alina la noi acasă, şi mai ales la această oră? se întreabă Mădălina, intrând în living.
În living nu era nimeni, dar din dormitor se auzea o vorbă. Începând să bănuiască ceva, Mădălina se grăbi spre sunet, deschise uşa şi rămase în picioare pe prag.
Andrei şi Alina păreau absorbiţi de o discuţie.
Mădălina se înfioră de surprindere; cuplul se întoarse speriat spre ea.
Mădălina? spuse Andrei, pierdut de cuvinte. De ce ai venit atât de devreme?
Alina nu răspunse, încercând să se ascundă sub o pătură şi privind cu ochii mari spre prietena ei.
Ce urmează, Mădălina-şi aminti cu greu. Parcă a strigat, a aruncat lucruri, a alungat pe soţul şi pe prietenă din apartament, apoi sa prăbuşit pe pat şi a plâns cu jale. Apoi sa așezat pe podea, privind în gol.
Când îşi reveni, afară era deja întuneric. În apartament domnea tăcerea.
—
Cinci zile mai târziu, Mădălina se îndreptă spre o clinică privată din Cluj, să se programeze pentru un avort. În acele zile, decizia îi era fermă Andrei venise acasă o singură dată, doar ca să-şi ia lucrurile şi să-i spună că se vor despărţi. Se dăduse seama că el şi Alina se întâlneau de șase luni şi erau îndrăgostiţi.
Mădălina nu îi dezvălui nimic lui Andrei despre sarcină. Înţelegea că soțul ei hotărît voia să divorţeze și nu dorea să țină un copil de un om care nu o iubea. A gândit mult dacă să păstreze sau nu sarcina și hotărî că nu vrea ca nimic să o lege de trădător, nici măcar un copil. Mai mult, ştia că nu va putea să crească un copil singură părinţii locuiau în alt oraş, iar salariul ei nu îi permitea o bonă.
Încărcată de amintiri, Mădălina ajunse în faţa uşii clinicii. Aşezată pe scaunul din sala de aşteptare, aştepta rândul. După câteva minute, o pacientă ieşi, iar din spatele uşii auzi vocea medicului:
Intraţi!
Mădălina intră. Medicul, uitânduse de pe hârtii, o recunoscu.
Anton?! exclamă surprinsă. Nu poţi fi!
Anton fusese colegul ei din liceu și prima ei iubire. În clasa a XIa, Mădălina îl admirase în secret, dar nu îndrăznea să-i mărturisească sentimentele. La balul de absolvire el o invită la un dans şi, la final, o săruta uşor pe obraz. Inima îi tresări de fericire, însă se ruşină şi nu îl lăsă să o însoţească acasă. După absolvire, Anton plecă în alt oraş pentru studii medicale şi nu se mai văzură.
Acum, în faţa ei, sta un Anton adult, matur, la fel de frumos ca în amintiri.
Măruşka! Ce coincidenţă! exclamă el, bucuros să o vadă.
Se ridică de la birou, se apropie şi o îmbrăţi. Întâlnirea neaşteptată o făcu pe Mădălina să uite puţin de necazurile ei. Pentru zece minute, foşti colegi de clasă vorbiseră cu veselie.
Dintrodată, Anton îşi aminti:
Of, ce discuție am avut! Dar eşti aici pentru un consult, nu? Spune-mi cu ce ai venit.
Cuvintele sale o readuseseră în realitate, iar faţa i se înălță din nou. Încărcată, Mădălina îi povesti tot: trădarea soţului, înşelăciunea prietenei, sarcina neaşteptată.
Şi ai decis să renunţi la copil? îl întrebă Anton, privinduo cu atenție.
Da! răspunse ea hotărâtă.
După examinare, Anton îi propuse:
Mădălina, haide să mergem la o cafenea diseară, să discutăm. Un avort e o decizie mare; nu trebuie luată în grabă. Ce zici?
Ea acceptă, dorind să afle mai mult despre viaţa lui.
—
Seara, la o cafenea mică din centrul Clujului, Mădălina şi Anton vorbiseră ore întregi despre liceu, glume, amintiri. Pentru prima dată din săptămâna trecută, Mădălina se simţi bine. Îi plăcea discuţia cu Anton şi nu voia să plece.
Subite, Anton aduse subiectul sarcinii. Încerca să o convingă să păstreze copilul, susţinând că nu e vina bărbatului ei.
Dar tu ai copii? îl întrerupse Mădălina. Eşti căsătorit?
Am fost Dar nu pot avea copii. Soţia ma părăsit când a aflat. şoptit, plecând privirea.
Tăcerea se lăsă să cadă. Anton ridică privirea spre Mădălina, iar pe obrajii ei curgeau lacrimi.
Ştii, şoptă ea, în adâncul sufletului îmi doresc copilul, dar mă tem că nu voi reuşi să-l cresc.
Nu te teme! Vei reuşi, iar dacă va fi greu, eu voi fi alături de tine. îi zâmbi Anton, strângândui mâna.
Discuţia se încheie cu propunerea lui Anton de a-i fi medicul personal şi de a o însoţi pe parcursul sarcinii.
—
În acea noapte, Mădălina dormi liniştită pentru prima dată din zile; povara din suflet părea să se ridice.
Dacă aş fi avut curaj la balul de absolvire, poate am fi fost acum împreună cu Anton gândea în somn.
În seara următoare, la uşă bătăi. Deschise şi se trezi surprinsă: în prag stătea Anton cu un sac de fructe proaspete.
Am venit să îţi vizitez pacienta! zâmbi uşor, ruşinat. Pot intra?
Cum ai aflat adresa mea? întrebă Mădălina.
Era pe fişa mea medicală! chicoti el.
Atunci intră! spuse cu căldură gazda.
Se aşezară la bucătărie, sorbind ceai și vorbind.
Ştii, Măruşca, eu am fost îndrăgostit de tine în liceu, dar nu îndrăznesem să-ţi spun. La bal, când am dansat, am simţit că aş putea avea şansa, dar tu ai plecat.
Dacă aș şti cât de mult mam prostit după aceea! răspunse Mădălina aprinsă. Si eu eram îndrăgostită, dar eram prea timidă. Team amintit mereu, părândumă că nu vei mai reveni.
După câteva momente de tăcere, Anton o privi adânc în ochi și vorbi cu gravitate:
Mădălina, poate nu e totul pierdut. Poate destinul ne oferă o a doua şansă.
Dar eu sunt însărcinată cu alt bărbat. spuse ea, neliniştită. De ce să-mi doreşti copilul tău?
Nu contează. Nu voi avea niciodată copii proprii, dar îmi doresc să fiu tată, chiar dacă e al altcuiva. zâmbi cald Anton.
Sunt de acord. murmura Mădălina, simţind cum inima îi tresare ca în tinereţe.
Anton se apropie, o îmbrăţi şi o sărută. Mădălina se lipi tare de el, iar lacrimile îi curgeau pe obraji, dar erau lacrimi de bucurie.
Astfel, printro întorsătură neaşteptată, viaţa ia arătat că, chiar şi în mijlocul durerii, există loc pentru speranţă şi iubire. Învaţă că firea inimii nu se rupe, ci se reface, iar fiecare alegere, oricât de dificilă, poate deschide calea spre lumină.
