Rămas Bun Târziu: Un Adio pe Drumul Spre Casă
După ce şi-a sărutat iubita cu blândeţe, Tudor Munteanu a urcat în maşină şi s-a îndreptat spre casă. S-a oprit o clipă la uşă, respirând adânc, repetând în gând cuvintele pe care urma să le spună soţiei. A urcat scările şi a descuiet uşa.
Bună, zise el. Mărio, eşti acasă?
Sunt, răspunse soţia, fără emoţie. Hai, să pregătesc cotletele?
Tudor îşi făcuse promisiunea să fie direct, hotărât, fără ocolişuri un bărbat de decizie! Era timpul să pună capăt acelei vieţi duble, în timp ce încă simţea căldura buzelor iubitei, înainte ca rutina să-l înghită din nou.
Mărio, tuşi Tudor, reglându-şi vocea. Am venit să-ţi spun… că trebuie să ne despărţim.
Ştirea a fost primită cu o linişte tulburătoare. Mario nu era femeie care să se agite uşor. Altădată, Tudor chiar o poreclise Mărio de Gheaţă din cauza asta.
Ce vrei să spui? întrebă ea, rămasă în pragul bucătăriei. Să nu mai pregătesc cotletele?
Asta depinde de tine, zise Tudor. Dacă vrei, le faci; dacă nu, nu. Eu plec. La altă femeie.
Majoritatea soţiilor ar fi reacţionat cu furie, poate cu o cratiţă aruncată spre soţ. Dar Mario nu era ca majoritatea.
Ce pacoste, murmură ea. Ai adus pantofii de la cizmărie?
Nu, recunoscu Tudor, uimit. Dacă-ţi pasă atât de mult, mă duc să-i iau acum!
Uite-ţi… mormăi Mario. Mereu ai fost aşa, Tudor. Porunceşti un prost să-ţi aducă pantofii, şi-ţi aduce cei vechi.
Tudor se simţi jignit. Drama pe care o visase se năruia. Unde erau lacrimile, ţipetele, mânia sfântă? Dar ce putea aştepta de la o femeie cu sângele rece ca Mărio de Gheaţă?
Nu mă asculţi, Mărio! spuse el, ridicând glasul. Îţi spun că te părăsesc pentru alta, şi tu vorbeşti de pantofi!
Exact, răspunse Mario. Spre deosebire de mine, tu poţi merge unde vrei. Pantofii tăi nu sunt la cizmărie. Ce te opreşte?
Trăiseră împreună ani de zile, dar Tudor nu ştia niciodată când Mario vorbea serios şi când glumea. La început, tocmai acea linişte, acea discreţie, îl atrăsese. Fără să mai vorbim de frumuseţea ei senină şi de felul ei practic.
Mario era solidă, loială şi impasibilă ca un bloc de granit. Dar acum Tudor iubea pe alta. Iubea cu pasiune, păcat şi dulceaţă! Era timpul să rupă legăturile şi să plece spre o viaţă nouă.
Aşa că, Mărio, declară Tudor, cu solemnitate şi un strop de amărăciune. Îţi sunt recunoscător pentru tot, dar plec căci iubesc pe alta. Pe tine nu te mai iubesc.
Minunat, zise Mario, fără să-şi ridice vocea. Nu mă iubeşte, biata scumpă. Mama mea îl adora pe vecin, tata pe domino şi pe ţuică. Şi uite ce femeie minunată am devenit.
Ştia că a discuta cu Mario era zadarnic. Fiecare cuvânt al ei cântărea ca o piatră. Fervoarea iniţială i se stinse, şi nu-i mai plăcea conflictul.
Mărio, eşti cu adevărat incredibilă, spuse Tudor, amar. Dar iubesc pe alta. Iubesc cu pasiune, păcat şi dulceaţă. Şi plec, înţelegi?
Pe cine? întrebă soţia. Pe Viorica Popescu, nu?
Tudor dădu înapoi. Cu un an în urmă, avusese o aventură cu Viorica, dar nu şi-ar fi închipuit că Mario o cunoştea!
De unde ştii despre ea? începu el, apoi se opri. Nu contează. Nu, Mărio, nu e Popescu.
Mario cască.
Atunci e Mariana Ionescu? Ai alergat după ea?
Un fior îi străbătu spatele lui Tudor. Mariana fusese şi ea iubita lui, dar asta rămăsese în trecut. Dacă Mario ştia, de ce nu spusese nimic? Dar desigur, ea era o cetate, nu dezvăluia nimic.
Greşeşti din nou, insistă Tudor. Nu e Ionescu, nici Popescu. E altă femeie, minunată, dragostea vieţii mele. Nu pot trăi fără ea şi plec. Şi nu încerca să mă opreşti!
Atunci e doar Lenuţa, concluzionă Mario. Ah, Tudor, Tudor… eşti un adevărat prostănac. Marele tău secret. Dragostea vieţii tale Lenuţa Stan, treizeci şi cinci de ani, un copil, două avorturi… Am dreptate?
Tudor îşi apucă capul. Nimerise exact! Romancele lui erau cu Lenuţa.
Dar cum? bâlbâi el. Cine ţi-a spus? M-ai spionat?
E simplu, Tudor, răspunse Mario. Ştii că sunt ginecolog de ani buni. Am examinat jumătate din femeile oraşului, în timp ce tu ai cunoscut doar o mică parte. Îmi ajunge o privire ca să ştiu pe unde te-ai plimbat, nătărăule!
Tudor respiră adânc, încercând să-şi recapete demnitatea.
Să presupunem că ai dreptate! declară el, mândru. Chiar dacă e Lenuţa, nimic nu se schimbă. Plec.
Eşti tâmpit, Tudor, oftă Mario. Puteai să întrebi. În plus, nu e nimic special la ea, e la fel ca toate şi-ţi spun asta ca doctor. Ai văzut istoricul medical al pasiunii tale?
N-nu, mărturisi el.
Ei bine. Mai întâi, du-te la duş. Apoi, mâine îl sun pe doctorul Dumitru să te vadă fără programare. Apoi vorbim. Ce ruşine soţul unei ginecologe să aleagă o femeie bolnavă!
Şi ce să fac acum? se văicări Tudor.
O să pregătesc cotletele, zise Mario, întorcându-se. Tu, spală-te şi fă ce vrei. Dacă vrei o femeie sănătoasă, dă-mi de ştire îţi recomand pe cineva…
