„Despre pisici, bărbați și lalele…”
— Vă imaginați, afară plouă! — spuse Raluca, stând lângă fereastră.
— E primăvară, ce te miri? — răspunse Natalia, practică.
— Adevărat, e prima zi de martie. M-am săturat de iarnă. Singura bucurie a fost Revelionul.
— Martie e cumplit — și ninsoare mai poate fi, și geruri — adăugă Victoria, cea mai în vârstă dintre femei, la 45 de ani.
— Dimineața, până am ajuns la mașină, am căzut. Am o vânătaie pe coapsă, groaznică. Încă mă doare. Vreți să vedeți? — Raluca se întoarse de la fereastră.
— Nu! — răspunseră femeile în cor.
— Dar pe Lidia nu o bucură primăvara. Uite-o cum muncește. Ca un robot.
— Raluca, las-o! — interveni Victoria.
— Bine, bine. Doamne, parcă e sfârșitul lumii. Eu am fost părăsită de trei ori, dar uite, încă trăiesc.
Raluca văzu privirea încruntată a Victoriei și se depărtă de fereastră.
— Serios. Un bărbat m-a părăsit. Nu a murit, nu s-a prăbușit, trăiește și e fericit. Ar trebui să mă bucur pentru el.
Lidia se ridică de la birou și ieși din cameră. Timpul trecuse, dar ea nu-l putea uita pe Dragoș, nu putea accepta.
La început, Lidia se concentrase pe studii, nu avea timp de băieți. Credea că mai e timp, că vor fi destui. Dar anii treceau, prietenele se măritau, divorțau, iar Lidia rămăsese fără o relație serioasă.
Când l-a cunoscut pe Dragoș, a crezut că e iubirea adevărată, visul ei. S-a îndrăgostit atât de mult, că nu-și putea imagina viața fără el. Cât de fericită fusese când el i-a cerut-o de soție! Strălucea. Au depus cererea la starea civilă pentru a se căsători chiar înainte de Revelion, ca bradul să strălucească în pozele de nuntă. Le promisese tuturor prietenelor că le va invita. Deja își alesese și rochia.
La începutul lui decembrie, Dragoș a plecat brusc. O săptămână n-a răspuns la telefoane. Când s-a întors, părea tulburat și vinovat. Lidia a înțeles imediat că ceva nu era în regulă. Dragoș i-a mărturisit.
Cu doi ani în urmă, înainte de a o cunoaște pe Lidia, avusese o aventură scurtă cu o fată. Poate că făcuse promisiuni, nu-și mai amintea. Apoi o cunoscuse pe Lidia și uitase de acea fată. Dar acum, fata îl sunase și-i spusese că are un fiu de un an și jumătate.
— Seamănă cu mine leit. — Dragoș își trecu mâna prin păr. — Când l-am văzut, mi s-a strâns inima. Nu că aș fi iubit-o încă pe ea. Dar copilul schimbă totul. Îmi pare rău, am greșit. Nu știam de el…
La început, Lidia nu a încercat să-l rețină. Își zicea că dragostea va învinge. Dar apoi și-a dat seama că nu era vorba doar despre copil. Un bărbat nu poate fi reținut cu un copil. Înseamnă că sentimentele pentru mama copilului nu dispăruseră.
Doi ani fericiți petrecuseră împreună, iubindu-se, făcând planuri, visând la copii. Dar trecutul lui revenise și-l revendica. Lidia și-a dat seama că nu putea accepta, chiar dacă Dragoș o alegea pe ea. Pentru cât timp? Odată ce își făcuse apariția, trecutul avea să se amestece mereu în viața lor, să ceară atenție, cadouri, bani pentru copil…
Așa că Lidia l-a lăsat să plece. Dar ea ce să facă? Cum să trăiască mai departe? Visurile i s-au prăbușit, iar pe ruine nu poți construi fericire. Și cum să mai creadă în bărbați? Îi vedea acum pe toți ca mincinoși.
Ziua se arunca în muncă, dar noaptea amintirile o chinuiau.
Oricât s-ar lupta femeile pentru egalitate, fără iubire și copii, ele rămân nefericite. Cariera nu înlocuiește familia. Sensul vieții e să-ți lași o urmă pe pământ. Și nu doar asta, ci să-l crești bine, împreună cu un soț. Iar Dragoș, se pare, deja își lăsase urma. Copilului îi era un an și jumătate. Iar Lidia era de prisos…
De ce nu are noroc? La 32 de ani, neȘi totuși, în acea seară, cu pisica lângă ea și lalelele primite de la un bărbat care părea diferit, Lidia își dădu seama că poate, doar poate, viața mai are surprize frumoase în rezervă.
