Ploaia fină o biciuia pe față, țâșnindu-i în ochi. Adriana mergea încet, visând să ajungă cât mai repede acasă. În cap îi era ceață, gândurile i se împrăștiau ca un cearșaf vechi și rupt. Ocolind o nouă baltă, aproape că a alunecat pe noroiul mocirlos de marginea trotuarului. „Destul cu încălțămintea la modă. Nu mai sunt fată. E timpul să port pantofi fără toc.”
În sfârșit, blocul. Adriana a deschis ușa de la intrare cu codul. Un miros încălzit și prăfuit de la radiator o izbi în nas – ăsta, începând cu primăvara, mergea la maxim. Pe vreme de iarnă ar fi fost perfect. Liftul a urcat-o încet până la etajul șase. „Oare mă îmbolnăvesc? Nu mai am nicio putere”, s-a gândit ea, sprijinindu-se de peretele cabinei.
În hol, s-a prăbușit fără puteri pe bancheta din culoar, s-a rezemat de perete și a închis pleoapele grele. „Gata. Acasă!” a oftat și a căzut într-o întuneric fără sunete, fără mirosuri.
— Mamă, de ce stai în întuneric? Te doare ceva?
La glasul lui Andrei, ea tresări, dar nu deschise ochii.
— Nu, dragule. Doar sunt obosită, a șoptit Adriana, greu mișcându-și limba.
Simțea că băiatul stătea și se uita la ea. Adriana a deschis încet pleoapele, dar Andrei nu era acolo – dar în bucătărie ardea lumina. S-a scos din pantofi, și-a mișcat degetele înghesuite și s-a ridicat. Iarăși amețeală, se clătină spre cuiere.
— Mamă! Andrei, care alergase spre ea, a oprit-o să nu cadă.
— Ceva mi-a amețit capul.
Andrei a ajutat-o să ajungă până la canapeaua din sufragerie. Adriana s-a așezat, s-a lăsat pe spătar și și-a întins picioarele. „Ce bine mi-e…” Ochii i se închiseră singuri… În secunda următoare, tresări, ieșind din toropeală, deschise ochii și întâlni privirea îngrijorată a fiului său.
— Mamă, ești bine?
Adriana încuviință și ceru ceai fierbinte. Andrei a plecat fără tragere de inimă în bucătărie.
Iar ea și-a amintit cum se trezise la serviciu, pe podeaua biroului. Nu-și amintea deloc că ar fi căzut. Atunci și ea dăduse vina pe oboseală. „Mă simt ca o bătrână, și am doar treizeci și nouă de ani. Oare chiar mă îmbolnăvesc? Mâine voi merge la doctor.” Adriana a oftat și s-a dus în bucătărie.
— Ești palidă. Te doare capul? Andrei i-a pus în față o ceașcă cu ceai fumegând.
Adriana a zâmbit forțat.
— Doar sunt obosită, vremea asta, ploaia… A sorbit puțin. — Ai mâncat?
— Da, mamă. Mai am teme de făcut.
— Du-te, e totul bine. Adriana a băut încet ceaiul.
Apoi s-a schimbat într-un halat vechi și comod și s-a uitat în camera fiului său. Andrei stătea înclinat peste carte, concentrat. Inima i se umplu de tandrețe. Cel mai drag, cel mai iubit, singurul ei copil, aproape adult.
Adriana a închis ușa încet.
— Doctore, ce am? Poate vitamine? A doua zi, Adriana stătea în cabinetul doctorului.
Dormise, dar se simțea la fel de ruptă și obosită.
— Să vedem. Aveți trimitere la analize și la RMN. Cu rezultatele, veniți imediat la mine. Și nu amânați. Aveți cazuri de cancer sau AVC în familie?
— Da. Tatăl meu a murit de cancer, mama de AVC. Adică… poate fi… Am un fiu la școală. Nu mai are pe nimeni în afară de mine. Nu am dreptul să mor! Strigătul Adrianei a ricoșat de perete, s-a întors la ea și i s-a înfipt ca un nod în gât.
— Să nu tragem concluzii pripite. Există predispoziții, dar sunteți încă tânără… Aștept rezultatele. Până atunci, vă dau concediu medical, să vă odihniți și să faceți investigațiile.
— Mamă, ai fost la spital? Ce-a zis doctorul? Când Andrei a venit de la școală, Adriana era deja acasă și gătea ciorbă.
— Nu a spus nimic, doar analize. Așa că mâine nu mă trezi.
Adriana l-a privit cum mănâncă. „Atât de matur. Dar dacă am ceva grav? Cancer, de exemplu? Mai bine nu mă gândesc.”
— Mamă, e totul bine? Ești iar pe altă planetă.
Adriana a tresărit.
— Ești mereu așa absentă, a spus Andrei.
— Mă gândeam la ceva.
Noaptea n-a putut dormi. Cum să adoarmă când gândurile groaznice nu-i dădeau pace? Adriana și-a amintit brusc de copilărie, de părinți, cum au plecat unul după altul când ea era la facultate. Atunci l-a cunoscut pe Dragoș. El a fost alături, a susținut-o. Dragoș locuia în cămin, venise să studieze din alt oraș. Au început repede să locuiască împreună.
Când Adriana a rămas însărcinată, Dragoș s-a bucurat și i-a propus imediat să se căsătorească. Au hotărât să nu facă nuntă. Părinții Adrianei muriseră, iar mama lui Dragoș locuia departe. Au mers să o viziteze mai târziu.
Bineînțeles, nu lipsiseră certurile. Nu aveau pe nimeni să-i ajute sau să le dea sfaturi. Adriana încerca să nu scoată scandal când Dragoș întârzia după serviciu. Dar când Andrei avea doi ani, el i-a spus brusc că o iubește pe alta, că pleacă, că nu mai poate trăi așa…
Cum a plâns, cum l-a rugat să rămână, cum s-a agățat de cămașa lui. Dar el s-a smuls, a împins-o și a plecat. Adriana l-a pus pe micuțul Andrei la grădiniță și s-a angajat. Ce greu a fost. Andrei se îmbolnăvea des. Adriana lucra orice pe lângă, dar banii tot nu ajungeau.
O singură dată i-a scris fostului sot când Andrei a fost grav bolnav și avea nevoie de medicamente scumpe. I-a trimis două mii de lei și a întrebat-o unde cheltuie pensia alimentară.
Când AndreiCând Andrei a crescut și a întrebat-o despre tatăl său, Adriana i-a spus totul pe șleau, fără să ascundă durerea sau mânia, iar acum, privindu-l cum stătea lângă ea în spital, și-a dat seama că, în ciuda tuturor greutăților, viața le dăduse ocazia să fie uniți mai mult ca niciodată.
