Acum am cincizeci și șapte de ani. Sunt căsătorită legal cu soțul meu de vreo treizeci de ani, și tot timpul ăsta i-am spălat hainele, i-am gătit și am creat confortul familiei, așa cum se cuvine într-o gospodărie moldovenească. Avem doi copii împreună, pe care i-am crescut și i-am trimis singură la școli și grădinițe, ca orice mamă responsabilă din Chișinău. De când mă știu, am alergat ca veverița prin colivie ba la serviciu, ba acasă, mereu cu mai multe joburi odată, ba cu o muncă pe la vecini, doar ca să nu le lipsească copiiilor nimic și să fie îmbrăcați ca lumea, nu ca niște săraci.
Soțul meu, dragul de Gheorghe, pe tot parcursul căsniciei n-a muncit cine știe ce. De când a ieșit la pensie, s-a instalat definitiv la televizor și mai ieșea doar să discute politică la scara blocului. Eu muncesc încă, merg la serviciu, îi ajut pe copii cu nepoții și, evident, toate treburile casei tot pe mine au rămas.
I-am zis de nenumărate ori lui Gheorghe să-și caute un contract de paznic, măcar două nopți pe lună dar el zice că ne descurcăm și fără banii lui. Și vorba aia, nu-i prost să alerge după muncă! Abia reușesc să gătesc ceva bun, că imediat îl găsesc cu burta plină, și tot ce rămâne pentru mine e ciorba de ieri.
Odată am discutat cu o prietenă din sat, Vera, și mi-a dat ideea să gătesc separat: lui Gheorghe mâncare din produse ieftine, iar mie din cele de calitate. Când am ajuns seara acasă, i-am spus că m-a sfătuit doctorul să țin regim, și că nu are voie să se atingă de mâncarea mea.
De atunci, ascund bunătățile prin dulapuri, iar când Gheorghe se duce la garaj să-și admire bicicleta de pensionar, beau ceai și mănânc bomboane. Salam și cașcavalul le ascund în frigiderul mic noroc că avem două: unul pentru borcanele cu murături și unul pentru proviziile mele. Și, slavă Domnului, bărbații nu văd nimic, parcă au ochii acoperiți cu cozonac. Iau carne de curcan pentru mine și îmi fac chiftele la abur, iar Gheorghe primește porc de la piață, mai la limita termenului, îi pun câteva condimente și el nici nu simte diferența. Pastele pentru el sunt din făină ordinară, costă vreo 10 lei moldovenești, iar eu îmi iau din cele de grâu dur ca la italienii de la oraș.
Nu mi se pare nimic rău în ceea ce fac dacă Gheorghe vrea să mănânce ca domnii, să se ducă să muncească, nu să stea cu burta la soare. La vârsta noastră ar fi prostie să divorțăm, mai ales că tot ce-am strâns o viață împărțim: avem casa la Botanica, ce rost are să o vindem și să împărțim banii? Așa că mergem înainte, fiecare cu dieta lui și cu regimul lui și dacă stăm bine și nu ne frecăm nervii, e mai ușor să trăim!
