Se rupe din lanțul sentimentelor
Încă în clasa a IXa Daciana observă cum colegul ei Iulian o urmărește cu privirea peste tot. Simte, chiar și din spate, cum ochii lui o străpung în ore, iar ori de câte ori se întoarce, îi întâlnește privirea.
Daci, râde Raluca, prietena ei, Iulian nu-ți scapă din ochi, eu lam tot urmărit.
Ştiu, parcă mă trece cu ochii ca un laser negru, răspunde Daciana zâmbind, în timp ce în sine îi place tipul acela.
În cele din urmă Iulian îşi adună curajul. După ore, o aşteaptă pe treapta școlii și, cu puţină emoţie, îi spune:
Daciana, pot să te însoţesc până acasă?
Daciana ezită, dar Raluca o împinge uşor şi ea acceptă.
Iubirea de liceu şi neînţelegerile
Bine, pe drum ne întâlnim, spune Iulian, dând de ruşine.
Pe măsură ce merg, Iulian povesteşte ceva amuzant, ei chicotesc, iar inima Dacianei tresare de bucurie. Aşa începe prietenia lor, care se transformă în iubire de liceu. În scurt timp toţi colegii ştiu că sunt împreună. Iulian rămâne mereu lângă ea; dacă altcineva din alte clase încearcă să se apropie, el îi alungă repede.
Daciana e mereu o fetiță frumoasă. Chiar şi la clasa întâi, profesoara Elena Sergheva nu îşi poate reţine un comentariu:
Doamne, Daciana, ce ochi frumoşi ai!
La sfârşitul liceului, Daciana şi Iulian hotărăsc să se înscrie la aceeaşi facultate. Promovează cu succes examenul şi, după balul de absolvire, îşi iau rămas bun de la şcoală și îşi deschid drumul spre viaţa adultă. După examen, Iulian propune:
Daciana, vino mâine pe casa mea la marginea oraşului, să stăm de o noapte. Să sărbătorim că am trecut cu brio toate probele.
Daciana simte că Iulian devine tot mai insistent în dorinţa de apropriere, ea se opune, iar el se supără.
Suntem mari, nu mai poţi să te agăţi de principii. În cele din urmă se va întâmpla ceva, nu? Ai citit Romeo şi Julieta, şi ei erau mai tineri decât noi. Niciunul nu ia criticat, toţi iau admirat, zice Iulian.
Daciana ascultă în tăcere, acceptând parţial, dar îi este teamă să nu îşi piardă Iuliţa cu care sa obișnuit, fără să se gândească că ar putea să se despere.
Iulian se înfurie.
Daciana, aştept, spuneţi da!
Nu ştiu, dacă mama nu mă lasă să merg la casă, mai ales peste noapte.
Spune că acolo vor fi părinţii mei. Ce nu poţi să găseşti?
Cererea să plece la marginea oraşului devine o provocare. Mama Dacianei, privind-o hotărât, spune:
Ce altă scuză vei găsi? Nu te las. Ştiu ce faceţi de când nu vă ţin în frâu.
Mamă, şi părinţii lui Iulian vor fi la fel, iar sora lui este mare, răspunde Daciana fără să clipească. Nu-mi ai încredere?
După o clipă, mama dă din cap.
Bine, dute. Nu te pot controla. E ciudat, când o fată merge la băiat la marginea oraşului.
În autobuz, îşi țin mâna, Daciana este neliniştită, simţind că Iulian şi ea nu sunt în forma lor. În imaginaţia ei se derulează totul, aşa cum îşi imaginează. Când intră în casă, Iulian o trage de mână spre un fotoliu desfăcut. Vedând mobilă, încearcă să se desprindă.
Nuți face griji, spune el blând, şi o apleacă pe fotoliu.
Daciana simte ruşine, lumina din încăpere o împovărează.
Iulian, e lumină, ridică perdelele, apoi se aruncă spre ea.
Daciana, cu toată puterea, se împinge înapoi, sarind de pe fotoliu şi fugind din casă spre staţia de autobuz. Autobuzul nu mai e, iar Iulian apare.
Te însoțesc, spune el, nu spune nimic, nu vreau să ascult scuzele tale.
La petrecerea de absolvire, Iulian nu se apropie de ea, Raluca o întreabă, Daciana rămâne mută. După bal, Iulian nu mai sună. O săptămână trece, iar Daciana decide să-l sune, lăsând mândria deoparte, şi sună pe sora lui.
Iulian a plecat la Chișinău să învețe. Credeam că ştii
Douăzeci de ani trec. Daciana se căsătoreşte cu Oliviu, au o fiică. Iulian apare ocazional în amintiri, nu sună, nu se întâlnesc, dar îi apare deseori în vise.
Într-o noapte Iulian reapare în vis, ținânduse de mână, merg printrun câmp cu margarete, iar în depărtare se vede un râu sclipind la soare. Ea zâmbeşte, el priveşte cu tristeţe, ca şi cum sar despărţi. Îi lasă mâna şi dispare.
Daciana se trezeşte, se uită la soţul ei şi oftează uşor.
Doarme ca un arici. Îi place să doarmă mult
Nu vrea să adormă, deşi e devreme, se ridică încet şi merge la baie, aruncând o privire spre camera fiicei, care doarme liniştită, părul blond împrăştiat pe pernă. Sub jetul de apă, îşi spune:
De ce îmi apare tot Iulian în vis? După astfel de vise mă simt străină, se așterne o stare de melancolie, pot să mă cert cu Oliviu Poate na fost înțelept să mă căsătoresc cu el? Trăim ani de ani, viaţa e monotonă, fără pasiune, fără romantism, dar totul e ordonat, ca în program.
Dimineaţa pregăteşte micul dejun, vrea să-l trezească pe Oliviu, dar el deja sa sculat. Mănâncă împreună cu el, fiica este în vacanţă, vara. Dintrodată sună telefonul, și aud vocea lui Raluca:
Daciana, salut, îmi pare rău că te deranjez dimineaţa, ştiu că nu dormi, am un lucru important! Clasa noastră vrea să se reunească, e anul al douăzecilea de la absolvire.
Salut, Raluca, încă ești organizatoarea de evenimente. Când?
Sâmbătă, peste o săptămână.
Sâmbătă? Eu şi Oliviu planificăm să mergem la părinţii lui la sat
Nu e problemă, poţi renunţa, spune Raluca hotărâtă. Nu vreau să aud scuze, ai ratat deja două întâlniri.
Am avut motive serioase
Hai, Daci, nu te lăuda, spune Raluca, şi vino, altfel vinăm cu toţi la tine.
O, mă sperii, râde Daciana. Unde ne întâlnim? La restaurant?
Aş fi crezut că la restaurant, dar nu! Răspunde Raluca cu un zâmbet.
Unde altundeva, întrebă Daciana.
Vom sărbători la casa lui Iulian, răspunde Raluca, făcând o pauză.
Nu e de mirare că îmi apare în vis, gândeşte Daciana.
Să ştii, Iuliu a construit o casă mare, cu două etaje, şi ne invită pe toţi.
Şi familia lui? Are soție?
Soţia e în Turcia cu fiul, nu se opune, spune Raluca cu un strop de invidie. Eu sunt divorţată. Dar trebuie să vii.
Bine, îţi dau adresa, răspunde Daciana. Oliviu e pe drum spre serviciu.
Ieșind din apartament, Oliviu mormăie:
Ce faci cu acei foşti colegi? Nu vezi ce vezi?
Nu-i văd, răspunde Daciana. Nu-ţi cer permisiunea, îţi dau un fapt. Stăm acasă, nu mergem nicăieri. Uneori la sat Mă sătură să gătesc, să curăţ, să spăl, ca o slujbă de sclavă.
Bine, nu te plânge, răspunde Oliviu cu calm, poţi să te gândeşti că eu sunt tiranul casei. Nu mă deranjează, poţi chiar să-ţi cumperi o rochie nouă, zâmbeşte el.
Mulţumesc, am voie, spune Daciana. Trebuie să arăt frumos!
Daciana se gândeşte la reuniunea cu foştii colegi şi la Iulian. Vineri, noaptea dinainte, nu poate adormi. Douăzeci de ani de când au terminat liceul, iar timpul zboară.
Întâlnirea emoţionantă
Daciana coboară din taxi şi, ajunsă la poarta mare a complexului, apasă pe clopoţel. După un minut, ușa se deschide şi apare Iulian, înalt, chipeş, cu un aer respectabil.
Bună, oaspete neaşteptată, spune cu voce catifelată, iar ea tremură. Intră, dacă nu vrei să rămâi o fricoasă, adaugă el, flămând de sarcasm.
Salut, răspunde Daciana şi intră în curtea interioară.
Iulian o îmbrăţişează şi o sărută pe obraz.
Arăţi superb! Te-ai făcut și mai frumoasă, eşti o bombă, spune el cu admiraţie.
Privind ochii lui negri, Daciana roşeşte, îşi pleacă capul şi se îndreaptă spre casă, însă Iulian o opreşte, o apucă de mână şi intră împreună în interior.
Uraaa, Daci, strigă Raluca şi o îmbrăţişază.
Toţi se despart, se împrăştie, seara se apropie de sfârşit. După un moment, se aşează la masă. Băieţii fac complimente, fetele se uită una la alta şi zâmbesc, întrebânduse unde sunt părinţii şi copiii.
Muzica răsună, Iulian o invită pe Daciana să danseze.
Cum e viaţa?, întreabă ea.
Normală. Văd lumea cu alţi ochi. Am multe afaceri, mă învârt.
Seara se termină, toţi pleacă. Iulian o reţine pe Daciana.
Stai, ajută-mă puţin cu masa, spune el, arătând spre masă cu mâna.
Nu ştiu, răspunde ea, ezitantă.
Ce nu ştiu, exclamă Raluca, cineva trebuia să ajute, adaugă cu un zâmbet vicleşim.
Bine, murmură Daciana.
În cele din urmă, toţi pleacă, iar Iulian îi ia mâna.
Asta, vasele, a fost doar o scuză ca să rămâi
De ce?, se nelinişte ea.
Nu ştiu, freacă nasul de obrazul ei. Te-am văzut şi misa lipsit tot timpul.
Îl atinge cu buzele pe gât:
Daciana, eşti așa spune el, scoţânduşi sacoul şi aruncânduo pe fotoliu, apoi o împinge pe canapea. Îţi spun, totul ma săturat: soţia, femeile la care ajung doar pentru bani, şi tu, proaspătă şi frumoasă
Daciana simte că o arde apă fierbinte.
Femei la care ajung doar pentru bani! Dumnezeule, eu sunt doar o joacă pentru el, un alt accesibil. Numi voi trăda niciodată soţul.
Se ridică repede, îl respinge şi fuge din casă. Ajunge la poartă, iar telefonul sună: e Oliviu.
Dragă, vin pe la tine?, auzi vocea lui.
Nu, Oliviu, am chemat un taxi, vin imediat, răspunde ea, calmă. Îţi mulțumesc, ești minunat. Ştii, Oliviu, eşti cel mai bun.
Aştept, râde Oliviu, vin la tine.
Ia taxiul, iar în mașină aude vocea lui Iulian:
Nu te mai mişti, eşti încă aceeaşi frumoasă!
Închide rapid ușa taxiului, mașina porneşte. Gândeşte:
Să se înfurie, să explodeze de mânie. Nu contează. Să se întoarcă în casa lui rece. Mă simt în sfârşit liberă, scăpată din lanţurile lui. Pentru totdeauna.
