Familia lui Răzvan se destrăma cu o viteză inedită. Soția lui, care s-a angajat la serviciu după o perioada îndelungată de cinci ani de decret brusc a început să se comporte ca o celibatară. Adesea a început să vină târziu de la serviciu, reținându-se la oficiu sau cu colegii la o cafea, venea acasă cu buchete de flori, bijuterii și cadouri scumpe, prețul cărora era prea mare pentru bugetul familiei. Femeia avea un alt bărbat, și mai mult nimic nu o mai interesa. Se pare că a uitat de micuțele ei prințese, care în fiecare zi plângeau înainte de somn, în așteptarea poveștii de la mami. Ultima picătură a fost noaptea în care Elena nu a venit acasă, deconectând telefonul până dimineață.
Răzvan a înțeles că ar trebui să-și ia fiicele , care deja nu și-au văzut mama de câteva luni, și să înceapă o viață nouă. Însă, doar un lucru îl împiedica, singura persoană care ar putea să-l ajute nu vorbește cu el de 10 ani.
– Ar trebui sa uiți de toate supărările și să te împaci cu tata, – de fiecare dată auzea asta de la prietenul său. – Trecutul nu-l mai întorci, ar trebui să te resemnezi cu el. Spune-i totul așa cum este, măcar pentru fetițele tale. Le doare când văd zi de zi că mama nu are nevoie de ele, ea nici nu le vorbește.
Răzvan nu știa ce să mai facă, dar înțelegea că nu ar trebui să stea pe loc, totodată avea o durere de mai mulți ani din motiv că nu mai vorbește cu tata.
Dl. Mihai, tatăl lui Răzvan la moment locuiește într-o casă mare cu două etaje cu soția și cu feciorul său de trei anișori. Are un job bun și prieteni de încredere. S-ar părea că totul este perfect și nu mai are motive pentru care să fie supărat. Însă nici la el nu-i totul perfect. Dlui. Mihai adesea îi este dor de fiul său, iar gândul că are două nepoate pe care nici nu le-a văzut îl sfâșie sufletul. Nu poate scăpa de sentimentul ăla de vinovăție deja de șapte ani.
Micul Răzvan a trăit în sărăcie și certuri între părinți. Mama lui, Dna Aura, mereu încerca să-i facă copilăria mai fericită. Din păcate totul era în zadar, căci ceea ce putea fi cumpărat sau vândut, tata cheltuia pe vodcă. Când Răzvan a fost admis la Colegiul Tehnic, acesta a plecat de acasă. Venind în vizită la mama mereu îl ignora pe tata. Tânărul nu putea ierta alcoolismul și violența părintelui său. Peste trei ani a murit mama, avea probleme cu inima. Moartea ei a provocat o teroare psihologică pentru ambii bărbați.
După moartea soției, Dl. Mihai a lăsat băutura, și-a găsit un job bun și peste câțiva ani s-a căsătorit din nou. Însă Răzvan îl considera pe tatăl său vinovat de moartea mamei, de aceea a rupt legătura cu el. Logodna, nunta, nașterea și botezul copiilor, – despre asta știa doar părinții Elenei. Ei își iubeau nepoatele, dar nu se atârnau serios de Răzvan, căci știau că alcoolismul se poate transmite prin ereditate. De aceea, auzind de problemele de familie a fiicei lor, au crezut că Răzvan e de vină.
– Fiul tău mai mare are probleme, a rămas singur cu copiii. Poate îl ajuți cumva? – la întrebat pe Dl. Mihai colegul său de birou, care trăia în vecinătate cu Răzvan. – Nu mi-aș lăsa copilul în primejdie, ce nu s-ar întâmpla. În casa ta ajunge spațiu pentru fiecare.
Dl. Mihai a trebuit să facă o alegere dificilă: o viață liniștită cu care s-a obișnuit, sau să-i dea o mână de ajutor fiului său, cerându-și iertare. Dar cum ar reacționa la asta soția lui? Ar fi de acord să trăiască cu încă trei persoane necunoscute într-o casă? Ar trebui să meargă la așa un risc? Sau se va destrăma încă o familie?
