**Fericire la tariful de Revelion**
— Mulțumesc, mamă. — Radu se ridică de la masă și se întinse. — Mă duc să fac o tură cu mașina. Nu-ți face griji, voi fi atent, și oricum seara sunt puține mașini pe stradă.
— De când ai cumpărat mașina, nu faci decât să stai cu ea. Ar fi timpul să te însori. Se vede că bărbaților le pasă mai mult de mașini decât de femei.
— Mamă, te rog, nu începe. — Radu se apropie și o îmbrățișă. — Știi cât am visat la o mașină a mea. Lasă-mă să mă satur puțin, apoi o să mă gândesc și la familie. Promit.
— Bine, bine. Ai aproape treizeci de ani și te joci ca un copil. — Mama îi mângâie părul. — Du-te odată.
Radu ieși din scară, se apropie de mașina lui și îndepărtă fulgii de zăpadă de pe parbriz. Avea carnetul de mult timp, tatăl lui îl lăsase să conducă vechiul „Dacia” până când o avariase. Avea experiență, dar încă nu se săturase de senzația de a avea o mașină doar a lui.
Strânsese bani ani de zile, apoi o alesese cu grijă. Acum venea în fiecare seară să conducă prin oraș, uneori până pe șosea. Dacă vedea pe cineva fără ride, îl lua și nu cerea bani.
Se așeză la volan, porni motorul și ascultă satisfăcut zumzetul acestuia. Apoi ridică volumul radioului și ieși încet din parcare.
În lumina farilor, fulgii de zăpadă licăreau pe parbriz. Iarna venise brusc anul acesta, iar în câteva zile căzuse zăpadă multă. Radu o lua la întâmplare prin oraș. Pe una din străzi văzu o femeie cu un copil cerșind ride. Dădu mai încet radioul, opri și coborî geamul.
— Până pe strada Constructorilor ne puteți duce? — Femeia se aplecă spre geam.
Era tânără și frumoasă.
— Urcați, — Radu făcu semn către locul din dreapta.
— Cât va costa? E cam departe… — îl întrebă ea, rămânând lângă geam.
— Nu vă faceți griji. Nu iau bani de la fete frumoase. — Dar văzând că ea se retrăsese speriată, se grăbi s-o liniștească. — O sută de lei vă convine? Haideți, nu mușc, — râse el.
Femeia deschise portiera din spate și-l lăsă pe băiețelul de cinci ani să urce primul, apoi se așeză lângă el. Radu pătrunse pe strada principală.
— Câți cai putere are mașina? — întrebă băiatul.
— Cai? — Radu se uită în oglindă. — Habar n-am.
— Cum așa? — insistă micuțul.
— Când am cumpărat mașina, m-am uitat să-mi placă la exterior și să fie confortabilă. Puterea motorului nu prea m-a interesat. Dar tu pari priceput, nu?
— Sunt! — răspunse băiatul mândru.
— Cum te cheamă, expertule? — râse Radu.
— Călin. Și pe tine?
— Uau, ce diplomat! Eu sunt Radu. Scuze că nu-ți dau mâna, trebuie să țin volanul. — Îl amuza conversația cu băiatul.
— Destul, Călin. Nu-l deranja pe domnul, — spuse mama lui.
— Lasă-l să vorbească. Ai un băiețel simpatic. Călin cel cuminte. A ieșit o rimă! — Radu privi în oglinda retrovizoare și întâlni privirea femeii. În piept, acolo unde bătea inima, simți o căldură plăcută.
Orașul de noapte era luminat de vitrine și felinare. În fața magazinelor mari erau deja braduri împodobite, cu mii de luminițe sclipitoare. Mai era o lună până la Revelion, dar orașul respira deja atmosfera sărbătorii.
— OpÎn acea noapte, în timp ce lumea sărbătorea începutul unui an nou, Radu, Călin și Ana — fără să știe — își începeau cea mai frumoasă poveste.
