Fericire în cioburi
Andrei a primit un telefon de la mama lui — îl ruga să monteze un raft în bucătărie. A doua zi, a trecut pe la ea, dar ea nu era acasă. Apartamentul era deschis, căci avea cheia. Raftul zăcea acolo, cum promisese mama, dar burghiul… Unde era? Poate pe debara, înghesuit printre vechiturile de-acolo.
S-a urcat pe un scaun, a deschis ușa — și iată-l, burghiul! A tras de cablu, s-a încâlcit, burghiul a alunecat și a lovit un vas. S-a spart în mii de cioburi. Andrei a înjurat în sinea lui, știind cât îi plăcea mamei lui. A strâns cioburile, a montat raftul și a plecat. Pe telefon i-a spus că îi va cumpăra un vas nou de 8 Martie. Dar n-a scăpat ușor — mama lui s-a plâns în hohote.
Zilele treceau, dar un vas identic nu apărea nicăieri. În ultima sâmbătă dinaintea sărbătorii, Andrei l-a zărit… în mâinile unei fete. Vânzătorul i-a spus că era ultimul exemplar. Andrei s-a apropiat, și-a cerut scuze și i-a povestit sincer cum a spart vasul și că mama lui nu-l va ierta fără unul la fel.
Fata, pe nume Ioana, după o pauză, i-a zâmbit și i l-a întins. „Luați-l, scapă de mustrările mamei.” A ales altul, iar Andrei — pe cel pe care-l căuta.
La ieșirea din magazin, au început să vorbească. El a glumit, ea a râs. Și în scurt timp, a invitat-o acasă — de 8 Martie, la mama lui. Ioana a rămas surprinsă, dar a acceptat.
A doua zi, au ajuns împreună la mama lui Andrei. Aceasta a fost încântată de cadou și la fel de mulțumită de Ioana. „Vezi, băiete, totul din rațiune — fără vasul spart, nu aveai pe cineva ca ea lângă tine”, râdea ea.
De atunci, viața lui Andrei s-a schimbat. El și Ioana au petrecut tot mai mult timp împreună, plimbându-se prin parcuri, vorbind despre filme și cărți, făcând planuri. A prezentat-o fiicei lui, care venise în vizită, și spre fericire, s-au înțeles imediat. Ioana a fost impresionată de bunătatea și atenția lui. Mama lui Andrei amintea mereu de ziua când fiul ei a spart vasul, spunând că fusese un semn al destinului. Și Ioana se minuna cum o întâlnire întâmplătoare a dus la o legătură atât de profundă. După șase luni, s-au căsătorit. Nunta a fost simplă, dar plină de căldură. Mama lui Andrei a ridicat un pahar, mulțumind din nou destinului pentru cioburile acelea. Iar Andrei, privind-o pe soția lui, știa că a găsit ceea ce își dorea toată viața. De fiecare dată când trecea pe lângă raftul acela, zâmbea amintindu-și cum un vas spart l-a condus la fericirea de care nici nu îndrăznea să viseze.
