Am deja patruzeci și șapte de ani, dar vrem cu soțul să trăim puțin pentru noi. Numai că fiica noastră nu este de aeeași părere. Ea nu vrea să se gândească la noi și nu vrea să facă ceva nici pentru noi, nici pentru ea.
Simona are deja douăzeci și șase de ani, dar ea încă nu lucrează, ci cheltuie banii câștigați de noi: pentru îmbrăcăminte nouă, pentru gadgeturi scumpe , pentru diverse distracții.
Eu cu soțul am fost mulți ani în Polonia pentru a câștiga bani. Îi plăteam studiile fiicei, îi cumpăram tot ce își dorea, iar la douăzeci de ani i-am cumpărat un apartament. Am vrut să-i asigurăm condiții bune pentru viitor.
Studii superioare are, apartament tot, iar pentru celelalte poate să câștige bani cu propriille mâini. Aș mai înțelege dacă locuri de muncă nu ar fi, dar sunt. Ea pur și simplu este leneșă. Ba salariul nu îi convine, ba biroul e departe de casă, și multe alte motive. Recent i-au propus un job într-o firmă bună, dar ea a refuzat și a spus că i-a plăcut cabinetul ei.
Vreau cu soțul să strângem niște bani pentru bătrânețe, și, de asemenea, vrem să plecăm în vacanță. Nu putem până la bătrânețe să o întreținem pe Simona. Ea deja este mare și trebuie să se gândească la viitorul ei. Noi, desigur, putem să o ajutăm, dar nu o vom asigura în totalitate. Să se învețe să fie responsabilă și să-i prețuiască pe cei din jur, nu numai pe ea!
De aceea, i-am spus fiicei noastre că nu îi vom mai da bani. Dacă are nevoie de ceva, să meargă la muncă și să câștige singură bani.
Și ce era și de așteptat…
Peste două săptămâni Simona și-a găsit un job bun și cu perspectivă, cu niște condiții minunate. De mirare e că totul i s-a potrivit și totul i-a convenit.
Iar eu cu soțul am plecat în Spania la un sanatoriu balnear. Este țara visurilor mele, de aceea am decis să rămânem aici. Iar fiica uneori ne vizitează și a început să prețuiască munca noastră. Noi suntem mândri de ea că a devenit în sfârșit responsabilă și s-a schimbat spre bine.
