Numai într-un jurnal pot să notez așa ceva, fără ca cineva să mă judece direct. Sunt plin de amărăciune, parcă sufăr mai mult decât am crezut vreodată că voi putea, și nu știu cum să fac față situației. Poate o să fiu judecat, dar sper că alți tați care au trecut prin tranziția asta când copiii lor devin adulți ca din senin m-ar înțelege.
Am crescut singur copilul o fată nu am avut niciodată norocul să cunosc, iar de soție m-am despărțit atunci când nu am mai suportat tensiunile. Ziua munceam la serviciu, noaptea făceam temele cu băiatul și-l luam cu mine prin oraș, să nu simtă că-i lipsește ceva. Am tras tare pentru fiecare leu, am pus pe masă cele mai bune lucruri pe care le-am putut cumpăra, am plătit liceul, tablete, telefoane, mâncare. Și, după toți acești ani:
Tată, Irina o să stea cu noi.
Cu cine, mă întreb? În apartamentul nostru de două camere, într-o scară veche din centrul Chișinăului? Fata o să doarmă cu el în cameră? O să mănânce la aceeași masă cu noi? O să spele haine sau doar le aruncă la coș și pleacă la treaba ei? Ce, o să avem două gospodine în același spațiu, cu doar o baie și un cuptor Arctic vechi?
Băiatul meu era atât de încântat când mi-a zis știrea, parcă aștepta să-l felicit, să dansez prin casă și să dau afară hainele mele ca să fac loc în dulap pentru Irina, de parcă-i logodnica lui deja.
Irina e fată cuminte, n-am ce spune. Dar nu înseamnă că-mi doresc pe altcineva aici în apartament. Dacă sunt adulți, să-și ia credit de la bancă, să închirieze garsonieră, să se descurce! Pentru ce am economisit eu toți anii? Merită liniștea mea să fiu sacrificată doar ca să nu plătească ei chirie? Nu cred!
Adevărul e că n-am făcut scandal când a venit fata. Mi-am spus că și el are partea lui din apartamentul ăsta, și că-i normal să-și aducă iubita acasă. De fapt, am mințit, căci am promis să scriu adevărul în jurnal. Prietenii au început cu morală: Nu te gândești la fericirea copilului tău? Ce fel de tată ești tu?
Acum, când ajung acasă, mă izbesc tot felul de detalii. Pantofii Monicăi pe hol, chiuveta încărcată de vase murdare. Aragazul încins, semn că Irina a făcut mâncare. Risipă de cumpărături le-am adus cu greu, nu sunt aruncat cu banii, că nu curg leii pe la noi. Și, firește, mereu e coadă la baie.
Sincer, nu mai vreau să văd Ibovnica asta în apartamentul meu. Nu-mi arde să fiu cu două gospodine sub același acoperiș.
Și atunci m-a trăznit un gând: eu de ce să nu aduc o femeie la rândul meu? Atâția ani am tras să-i fie lui bine, fără să-mi permit să am o relație serioasă, de ochii lui și pentru liniște. Dacă tot suntem maturi, să vină și ea cu valiza și să trăim toți la grămadă pe 44,2 metri pătrați.
Așa o scrisoare n-am mai primit niciodată. E greu să îmi imaginez că aș putea vreodată să fiu atât de pus la încercare, și mă gândesc la toți părinții care, probabil, trec sau au trecut prin situații similare.
Sunt curios ce-ar spune alți părinți, dacă au trecut prin așa ceva? Cum te împaci cu partenerii copiilor tăi? Are dreptul tatăl, omul casei, să ceară Irinei să își găsească alt loc, când cu sufletul doare cel mai tare liniștea pierdută?
Din toată povestea asta am învățat ceva: oricât de greu ai strânge cu dinții pentru familia ta, la un moment dat trebuie să ai grijă și de liniștea ta, nu doar de fericirea altora. Fiecare om are dreptul la spațiul său, și uneori e bine să spui ce te apasă, cu glas tare.
