Jurnal 17 aprilie
Astăzi, nu pot să nu mă gândesc la povestea Mariei, sora mea mai mare, care are deja șaizeci de ani. Maria a avut mereu viață grea alături de soțul ei, Vasile. Locuiau amândoi într-un apartament cu două camere din Chișinău. Să spun că și-au trăit viața împreună ar fi prea mult; de fapt, Maria a răbdat ani la rând pretențiile lui Vasile. El e omul acela mândru, rece, căruia îi place doar dacă e totul după cum vrea el. Casa trebuia să arate ca-n mintea lui, iar Maria se supunea din tăcere, mai mult din dragoste pentru copii.
Au crescut doi copii: Aurelia și fratele ei, Mihai. Aurelia s-a căsătorit de doisprezece ani cu Radu. Au făcut și ei, ca mulți tineri din Moldova, un credit ipotecar, și mă bucur că se descurcă să îl acopere. Amândoi muncesc destul de mult ca să poată ține pasul cu ratele, să-și îmbrace copiii frumos și să-i educe cum trebuie. Mihai, în schimb, a avut noroc mai mult are câteva apartamente în oraș și gospodărie la țară.
Zilele trecute, Mihai a sunat-o pe Aurelia să o anunțe: Mama și tata vor divorța, la inițiativa mamei. Au vândut deja apartamentul, iar banii i-au împărțit. I-am promis tatei că îl iau eu la mine, iar tu ai grijă de mama, i-a spus el. Dar unde va sta mama? Știi bine că noi avem doar două camere și copiii. Nici nu are unde să doarmă, i-a răspuns Aurelia încurcată. Asta nu-i problema mea! O să-ți lași mama fără acoperiș?, a întrebat-o Mihai, frustrat. Și lui Radu nu cred că o să-i placă ideea asta, încheie ea. Se descurcă fiecare cum poate, îi răspunse Mihai sec, apoi a închis telefonul.
Mihai deja eliberase una dintre garsonierele lui pentru Vasile. De gândit nu a avut prea mult. Aurelia, în schimb, s-a văzut nevoită să își asume un nou credit ipotecar pentru a cumpăra mamei un apartament modest. Din fericire, banca i-a aprobat dosarul actele au trecut pe numele Aureliei, iar avansul a fost plătit din banii mamei, rămași după vânzarea apartamentului vechi. Apoi a urmat lupta cu ratele, pe lângă responsabilitățile zilnice. Radu încă nu poate accepta hotărârea soției sale stă adesea abătut și spune că, la vârsta asta, oamenii nu ar trebui să se despartă, fiindcă tot greul cade pe umerii copiilor. Zice că nu e drept.
Acum, judecând toată povestea, mă gândesc și eu: oare are dreptate Radu? În viață, nimeni nu-ți garantează liniște și oricât de mare ar fi dragostea pentru părinți, sacrificiile nu se termină niciodată. Dar cred că, indiferent de greutăți, familia rămâne ancoră, iar lecția mea de azi e să găsesc mereu echilibru între ce simt și ce pot să fac fără să mă pierd pe mine.
