Un gust amar
Gata, e totul încheiat, nu mai facem nicio nuntă! a izbucnit Ancuța.
Stai puțin, ce s-a întâmplat? a rămas fără cuvinte Ion, părea că totul mergea bine!
Mergea bine? a râs Ancuța ironic, Mdabine. Doar că, s-a oprit câteva secunde, frământându-și mintea cum să-i spună Dar până la urmă a spus adevărul curat, îți miros picioarele groaznic! Eu nu pot să trăiesc toată viața cu așa ceva!
Chiar așa i-ai zis? a făcut ochii mari mama Ancuței când a aflat că fiica ei a retras cererea pentru cununie, nu pot să cred!
De ce nu? a ridicat din umeri fosta mireasă, până la urmă asta-i realitatea. Nu ziceai tu că ai observat și tu?
Da, normal că am observat, s-a fâstâcit mama, dar e rușinos să zici. Eu am crezut că-l iubești. Băiatul nu-i rău. Cu șosetele se rezolvă, o să-l înveți.
Ah, și cum? Să-l învăț să-și spele picioarele? Să-și schimbe șosetele? Să folosească deodorant pentru tălpi? Mamă, te auzi? Eu voiam să mă mărit! Să am sprijin, nu să cresc un băiat mare care încă nu știe de el!
Și atunci de ce ai mers așa departe cu el? De ce ai depus cererea la primărie?
Din cauza ta, mămică! Ion e băiat bun, educat. Mi-e tare drag. Nu sunt astea vorbele tale? Și încă astea: Tu ai douăzeci și șapte. E vremea de măritiș, să mă bucur și eu de nepoți. Ia zi, nu așa?
Ancuțico, eu nu mi-am dat seama că mai ai dubii. Mie mi se părea că sunteți serioși, a ripostat mama, și să știi, e bine că ai gândit cu mintea ta și ai luat o decizie. Dar cu faza asta cu șosetele miros parcă nu te recunosc.
Am zis intenționat, mamă, cât se poate de clar. Pe înțelesul lui. Să nu mai fie drum înapoi
***
La început, Ion i s-a părut Ancuței nostim și puțin stângaci. Purta mereu blugi și un tricou vechi. Nu se dădea mare cunoscător de artă, dar putea povesti ore întregi despre filme vechi. Atunci îi străluceau ochii.
Cu el era simplu și liniștit.
Exact liniștea asta a atras-o pe Ancuța, obosită de relații dramatice și de căutarea jumătății perfecte.
După două luni de plimbări la cinema și prin cafenele, Ion s-a fâstâcit și a întrebat:
Poate vii la mine să te servesc cu colțunași? Chiar eu i-am făcut!
Invitația a fost atât de caldă și din suflet, că Ancuța a simțit un nod în gât. Iar faza cu chiar eu i-am făcut, pe cuvânt, a cucerit-o pe loc.
Așa că a acceptat.
***
Garsoniera lui Ion nu i-a plăcut deloc Ancuței.
Nu era murdar, dar predomina haosul, lipsa de gust și un aer neîngrijit. Pereți gri, fără tapet, canapea veche cu un singur cilindru pe post de pernă. Pe jos, grămezi de cutii, cărți, reviste vechi. Adidași așezați fix în mijloc. Și, pe deasupra, aerul era stătut și mirosea ca-ntr-un depozit de vechituri.
Camera aducea mai degrabă cu un loc de tranzit, parcă aștepta să fie părăsit, dar nimeni nu pleca.
Cum ți se pare fortăreața mea? a ridicat Ion mâinile, sincer mândru. Nu se vedea deloc stânjenit. El chiar se lăuda cu spațiul lui!
Ancuța s-a forțat să zâmbească, că-i plăcea de el și nu voia să strice atmosfera.
Au mers apoi la bucătărie. Nici acolo nu era mai bine: masa plină de praf, iar chiuveta cu farfurii nespălate, cești cu urmă neagră de cafea. Pe aragaz, o cratiță tare bătută de vreme. Privirea Ancuței s-a blocat pe ceainic.
Oare ce culoare avea la început? s-a întrebat ea în gând.
I s-a dus tot cheful.
Asculta distrație cum Ion povestea despre una-alta, încercând s-o facă să râdă. Dar când i-a dat o farfurie cu colțunași, a refuzat hotărât să-i guste, zicând că-i la dietă…
Nici vorbă să pună pe limbă ceva din bucătăria aia.
Ajunsă acasă, Ancuța a început să-și analizeze vizita.
La prima vedere tot ce văzuse la Ion era minor locuia singur, nu se descurca cu gospodăria, și ce? Dar după dezordine, Ancuța a simțit ceva uriaș și straniu: cum poți să trăiești așa? Nu de lene, ci pentru că pentru el e perfect normal!
I-a rămas gustul acela amar
***
Pe urmă, Ion a venit în vizită la Ancuța. I-a făcut o cerere oficială. I-a dăruit și un inel. Au depus actele. Familie și rude au început pregătirile de nuntă.
Să fii mireasă suna bine. Totuși, când rămânea singură și-l avea pe Ion în gând cum se străduia să-i facă mereu mici surprize, cum gătea colțunașii, cum o distra cu glume mereu îi venea imaginea… ceainicul acela dubios!
Ancuța a realizat: nu era doar un ceainic. Era un semn! Spunea totul despre cum vede Ion viața, casa, pe el însuși. Și, posibil, pe ea.
Și într-o zi s-a imaginat trezindu-se alături de el: intra în bucătărie, găsea ceaiul încețoșat de ieri și firimituri de la un sandwich. Iar când îi zice: Dragă, strânge te rog masa, el se uită la ea mirat, exact cum privea propria casă, neînțelegând nimic. Nu se certa, nu ridica vocea. Pur și simplu nu pricepea. Și ea, zi de zi, ar trebui să explice, să facă ordine, să-l tragă de mânecă. Iar dragostea, încetul cu încetul, s-ar stinge sub miile de tăieturi mărunte, invizibile pentru el.
Și mama era tare fericită că fiica se mărită.
***
Măritiș…
Toată liniștea și căldura pe care Ancuța le simțea lângă Ion s-au topit, devenind o stare grea, aproape sufocantă.
Ancuțo, o întreba Ion aproape în fiecare zi, cu ochii lui triști, suntem bine, nu? Ne iubim, nu-i așa?
Da, normal, răspundea ea, simțind cum ceva se rupe în suflet.
Până la urmă, n-a mai rezistat și s-a confesat celei mai bune prietene, Irina.
Și ce-i așa grav? a făcut ochii mari Irina. Puțină mizerie, un ceainic Al meu lasă în bucătărie de zici că-a trecut tractorul și habar n-are. Bărbații nu văd din astea!
Da, exact! Nu văd, a șoptit Ancuța. Și Ion nu va vedea niciodată! Dar eu le văd. Și-o să le văd toată viața! O să mă mănânce zilnic…
***
Nu-l condamnă. Nu i-a vândut gogoși. E sincer. Dar el trăiește într-o altă lume, unde chiuveta murdară nu-i nimic. Pentru ea, însă, era semnul că nu are grijă și nu-i pasă.
Ea a înțeles că nu e despre curățenie. E despre cum privesc lumea, fiecare pe drumul lui. Și crăpătura din mintea ei va deveni cu timpul o prăpastie de netrecut.
Așa că e mai sănătos să pună punct acum decât să ajungă peste ani la capăt de drum, când nu mai are scăpare.
Aștepta ocazia potrivită…
***
Ancuța și Ion au fost invitați la o petrecere.
Au ajuns, s-au descălțat la intrare…
Au intrat în camera principală…
Un miros neplăcut era prezent, persistent.
Ancuța nu și-a dat seama imediat de unde vine.
Dar când a înțeles și-a dat seama că nu doar ea, ci toți invitații au simțit a vrut să dispară în pământ de rușine. Fără să zică nimic, a ieșit rapid pe hol, s-a încălțat și a coborât.
Ion a alergat după ea. A prins-o de mână. Ea s-a întors și i-a aruncat în față, aproape cu ură:
Gata! Nu mai mergem la nicio nuntă!
***
Nuntă nu a mai fost.
Ancuța crede că a făcut ce trebuia și nu are niciun regret.
Iar Ion
El nici acum nu pricepe unde era problema. Ce mare lucru? Miroaseau șosetele Nu putea mai bine să le dea jos?
