A, prietene, ascultă, că trebuie să-ţi spun ceva. Viața nu stă pe gânduri și nu așteaptă să fim pregătiţi pentru loviturile ei. Vine cu apărarea pe neaşteptate, fără milă, și apoi rămânem cu două alegeri: să ne frângem sau să învățăm să respirăm prin durere.
Când Ana avea paisprezece ani, a rămas singură în casă. Tatăl ei a plecat, iar mama a găsit repede un nou soț și s-a mutat la el în satul Văleni, lângă Orhei. Ana, să rămâi la treburile casei, Costel nu vrea să locuieşti în casa lui. Eşti aproape adultă, poţi să-ţi iei și cartea în mână, i-a zis mama. Maa, dar mi-e frică să stau singură noaptea în casă, s-a plâns Ana, dar mama nu a ascultat lacrimile ei și a plecat veselă.
Nimeni nu te va mânca, iar eu nu am de vină că tatăl tău ne-a lăsat, i-a repezit ea. Un an mai târziu, mama a născut încă o fetiță și a chemat-o pe Ana să o ajute:
După școală, dimineața, să vii să te ocupi de micuţa, iar seara să te întorci acasă, ca să nu te vadă Costel.
Așa, Ana făcea treburile gospodăreşti, aducea apă, spăla podeaua, stătea cu Mădălina, și la ora șase se ducea acasă, că soțul mamei se întorcea de la muncă la jumătatea orei șapte. Seara pregătea temele, iar dimineața se pregătea singură să meargă la școală.
La şaisprezece ani, Ana înflorea. Era o fetiță drăguţă, dar nu avea haine prea bune. Mama îi cumpăra haine noi doar când vedea că cele vechi erau prea mici. Ana era foarte grijulie cu lucrurile, le spăla și le căra pe sărăcăcia ei. Profesorii șipiau în coridor:
Ana locuiește singură, fără mamă, dar hainele îi sunt mereu curate și călcate. Ce fată deșteaptă!
Vecina, bunica Livia, ia oferit să-i dea gem și castraveţi, iar Ana o ajuta să meargă la magazin sau la alte treburi mărunte. După terminarea clasei a IXa, Ana a zis mamei:
Mâna, vreau să învăţ să fiu frizeră în oraş, dar am nevoie de bani pentru drum. Va trebui să iau autobuzul în fiecare zi, dusîntors.
Mama a fost de acord, gândinduse că, cu cât fiica îşi termină mai repede meseria, cu atât va scăpa de povara ei și va începe să câștige. Costel se plângea că cheltuie banii ei pe Ana. Scurtul drum până la centrul raional era de doisprezece kilometri, așa că Ana mergea zilnic la școală, cu excepţia weekendului.
Acolo a întâlnit un tip din sat, Mihai, student la colegiu, care venea acasă doar în weekend și sărbători. Era înalt, chipeș și puțin mai în vârstă decât ea. Ana, modestă și îmbrăcată simplu, nu credea că un băiat ar observăla.
Întro seară, la clubul din Orhei, Mihăi a invitat-o să danseze, a însoţito până acasă și în scurt timp a început să stea la ea peste noapte. Ana avea optsprezece ani și nimeni nu lea pus piedici relaţiei lor când Mihai venea în sat. Dar, curând, a aflat că va avea un copil.
Mihai, ce facem? Vom avea un copil.
Îţi vorbesc cu părinţii, ne căsătorim, îţi dau 18 ani, nu te îngrijora, ia zis el și Ana sa liniștit.
Mama ei, însă, a fost categoric:
Nimic nu vrem să ştim, trebuie să verificăm dacă copilul e al tău. Poate altcineva a venit când tu erai la colegiu.
Părinţii au insistat, Mihai a refuzat să rămână cu Ana. Câteva luni nu a mai apărut în sat, iar când a venit, a trecut pe lângă casa Anei fără să o privească.
În vara aceea, Ana a născut un băiețel, pe nume Ionuț, cu ajutorul infirmierului Radu. Născut puternic și liniștit, Ionuț a venit fără nici un sprijin. Mihai nici măcar nu sa uitat în direcţia ei, iar mama lui a început să răspândească bârfe despre Ana prin sat.
Ana a trebuit să-și crească copilul singură, mergând la magazin cu căruciorul, luândul în grădină, iar mama ei nu a recunoscut nici măcar nepotul. Femeile din sat o priveau cu milă sau cu batjocură.
Întro zi, la magazin, Veronica, bârfitoarea locală, ia spus:
Ana, nu ştii că Mihai se căsătoreşte? Îi ia copilul tău ca dar de nuntă.
Ana sa supărat, a luat copilul din cărucior și sa dus la magazin. Atunci a auzit vocea Tantei Anca, care a venit și a îmbrăţiato:
Ia ureche, Ana, nu asculta pe nimeni. Eu şi eu am născut pe Alin la vârsta ta, tatăl la lăsat. Uiteţi copilul, a crescut frumos, iar al tău Ionuț va crește la fel. Totul o săţi meargă bine.
Mulțumesc, măicuță Anca, îţi mulțumesc.
În ziua aceea, Mihai sa căsătorit în oraş cu o fată de la colegiu și a plecat. Ana nu ştia nimic despre nuntă.
Timpul a trecut, Ionuț a crescut și bunica Livia îi veghea cu grijă. Ana a lucrat la poștă și, în weekend, femeile din sat veneau la ea să se tundă. În sat nu era niciun salon, așa că Ana tăia părul în curtea casei, la prețuri modeste, dar câteva bani îi intrau în buzunar.
Anii au trecut și Ana a devenit o femeie frumoasă. Fratele mai mic al lui Mihai, Ion, sa îndrăgostit de ea, deși ea încerca să evite să vorbească cu el. Ion a fost perseverent, o urmărea pe străzile satului și la serviciu. În cele din urmă, Ana a cedat, iar cei doi au început să iasă împreună. Ion lucra la atelierele din sat, reparând mașini de teren.
Vestea lor a circulat rapid. Vasilica, bătrâna din sat, spunea:
Încă o dată, se vede că Ana se duce la Ion la noapte, iar dimineaţa fuge înapoi. E naivă, crede că nimeni nu vede dar noi tot vedem.
Ana nu a acordat prea multă importanță bârfei, doar ia spus lui Ion:
Toţi știu de noi în sat.
Şi ce? Nu ne ascundem, suntem adulţi.
Ion era vesel, se înțelegea bine cu Ionuț, chiar îi cumpăra jucării ocazional. Totul părea în ordine, până când Ana a descoperit că este din nou însărcinată. Se temea cum să-i spună lui Ion și ce va crede el.
Ion, sunt însărcinată, vom avea un copil, ia mărturisit cu ochii în lacrimi.
Ion a răspuns cu bucurie: E minunat! Hai să mergem la părinţii mei să rezolvăm totul.
Nu, Ion, nu vreau să merg la părinţii tăi. Ei nu ne-au lăsat să ne căsătorim când am vrut să ne căsătorim cu fratele lui Mihai, a protestat Ana. Tu rezolvi singur.
Ion a încercat să-i spună părinţilor, dar mama lui a strigat:
Ce-ai făcut, copilului! Team avertizat! Poate nu este copilul tău. Când voi muri, vei căsători cu ea, nu altcineva! Numi place să mă căsătoresc cu o fată cu un frate al meu. Să numai apară așa ceva!
Tatăl lui Ion a intervenit: Dacă te căsătoreşti cu ea, pleacă din casă. Nute vom recunoaşte niciodată ca fiul nostru.
Ion, respectânduși părinţii, a plecat la oraş să stea cu fratele său. Ana a așteptat în zadar, plângând și vorbind cu bunica Livia.
Ce să fac, Livia? Nu pot scăpa de copil. De ce mam îndrăgostit de un alt frate, știind că părinţii lui se vor opune?
Bunica Livia, în vârstă de şaptezeciopt de ani, ia răspuns: Nute gândi la dezamăgire, Ana. E fericire să ai doi băieţi. Copiii sunt comoară și bucurie.
Așa a născut Ana pe al doilea fiu, pe Nico, iar Livia a fost alături de ea zi şi noapte. Au trăit împreună, Ana și cei doi băieţi, cu Livia care îi dădea sprijinul său neobosit.
Fiecare noapte, Ana se gândea la soarta ei:
De ce sămi fie așa, Livia? De ce iubirea mea aduce doar durere?
Livia îi răspundea: Este fericire că ai doi copii buni, vor fi sprijinul tău și vei fi mândră de ei. Copiii sunt adevărată bogăție.
Timpul a trecut, copiii au crescut și, întro zi, Andrei a venit în sat în delegație, reparând utilaje la ferma vecinului. La observat pe Ana și, după multe încercări, ia cerut mâna:
Ana, nu vin doar să-ţi spun asta. Vreau să-ţi ofer inima mea. Voi îngriji copiii tăi ca pe proprii mei.
Ana, cu inima grea, ia spus că are doi băieţi și trăiește pentru ei. Andrei a răspuns: Eu iubesc copiii, chiar dacă nu am proprii. Voi fi un tată pentru ei și te voi iubi pe tine.
Ana a crezut și sa mutat cu Andrei în oraş. Împreună au deschis un salon de frizerie, apoi un salon de înfrumuseţare. Andrei a adoptat pe Ionuț și Nico ca pe proprii săi, iar cel mic la numit tata.
Viaţa Anei sa schimbat complet: a devenit frumoasă, a avut o maşină și bani. Sărbătorind, au organizat nunta fiului cel mare, Ionuț, și el a adus o mireasă pe care o iubea. Ana a fost fericită să vadă cum bunica Livia îi încurajează.
Să aveţi parte de fericire, dragi copii, să fie totul bine pentru voi, lea spus Ana cu bucurie.
În fiecare an, familia merge în vizită la mormântul bunicii Livia, iar mama Anei nu a mai vorbit cu ea; a tăiat-o complet din viaţa ei.
Asta e tot ce vreau săţi povestesc, sper că ţia adus un zâmbet. Mersi că mai ascultat!
