Ne-au chemat la nuntă la casă… și au lăsat-o baltă: bucătăria arăta ca după un concert de manele.
De curând, eu și nevasta mea am primit o invitație de la vechiul meu prieten, Ștefan: el și soția lui, Mădălina, se mutaseră într-un nou apartament închiriat în Chișinău și hotărâseră să sărbătorească. Părea un eveniment fericit, așa că am acceptat cu drag – cu un cadou și cu chef bun.
Totuși, de ceva timp mă întrebam – de ce încă nu au o locuință a lor? Trăiesc împreună de opt ani, nu au copii, amândoi lucrează: el e șofer de taxi, ea face manichiură într-un salon. Oare n-au putut să ia măcar un credit ipotecar în toți anii ăștia? Dar na, fiecare cu prioritățile lui.
Am ajuns la bloc cu o sticlă de șampanie și o cutie drăguță – înăuntru era cadoul nostru: un set de pahare frumoase. Ne-a primit Mădălina, îmbrăcată într-o rochie de seară și cu tocuri înalte care se înfingeau în linoleumul moale, lăsând urme adânci. Părea caraghios: ținută de restaurant, pe fondul coridorului lățos cu pereți îngălbeniți.
Am intrat în apartament. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost starea generală de neglijență. Pe noptiere, un strat gros de praf, iar în hol – nisip, de parcă câinele lor tocmai venise de la plimbare. Dar am încercat să nu mă uit prea atent – până la urmă, nu am venit la control, ci în vizită.
M-am dus în bucătărie să pun cadoul pe masă. Și acolo am primit o palmă virtuală. Am rămas încremenit în prag – atât de șocat eram de ce văd.
Masa din bucătărie arăta de parcă cineva tocmai supraviețuise unei bătăii cu farfurii. Grămezi de gunoi, amestecate cu resturi de mâncare: șervețele unsuroase, oase de pui, borcane cu condimente, un măr pe jumătate putrezit, niște fursecuri sfărâmate. În mijloc – un borcan de smântână goală, cu ceva verzuind pe fund. Se pare că uitaseră de el de mult.
Peste toate astea – câteva cești murdare, una cu o pliculeț de ceai lipit de fund. Părea că nimeni nu trecuse pe acolo de trei zile. Și nu era doar mizerie – era o adevărată hazna sanitara.
Nevastă-mea, văzând toată treaba, a oftat și mi-a șoptit:
— Hai să le dăm o mână de ajutor?
Mădălina a dat din cap:
— Da, mulțumesc, n-am apucat să…
Și nevasta s-a pus pe treabă, iar în scurt timp masa arăta ceva mai decent. Dar senzația neplăcută a rămas. Mi-era ciudă – pentru ei, și pentru noi. Nu-mi puteam da seama cum oameni adulți, fără copii mici, cu slujbe și în toată firea, pot lăsa locuința în halul ăsta.
Da, toți avem zile aglomerate, când nu ai energie de nimic. Dar aici era neglijență adunată de săptămâni întregi.
Ne-am așezat la masă. Din mâncare – niște cașcaval afumat, resturi de mezeluri, chipsuri. Adică tot ce găsești la magazinul din colț când te grăbești. Pofta mi-a trecut, deși venisem flămând. Am băut puțin și am plecat repede – am spus că avem treabă.
Pe drum spre casă, am tăcut amândoi. După câteva minute, nevasta a spus:
— N-aș rezista nici o zi într-o mizerie de-asta…
Nu e treaba mea să le spun altora cum să-și trăiască viața. Dar un lucru l-am învățat: cel mai frumos cadou devine inutil când ajunge într-o groapă de dezordine și indiferență.
Voi ați fi rămas la petrecere?
