O să-ți spun o poveste care pare scoasă din viața de la sat, ca la noi: era vorba despre Ion și Maria.
Ion niciodată nu s-a gândit măcar să plece din satul lui din nordul Moldovei. Îi erau dragi câmpiile, Prutul, pădurile din apropiere, și vecinii cu care creștea de mic. A hotărât să rămână acasă și să se ocupe de gospodărie, să crească porci, să vândă carnea și, cu noroc, să-și extindă într-o zi afacerea. Visa să-și ridice o casă mare, avea deja o Dacie veche, iar banii din vânzarea casei bunicii i-a tot pus în ferma lui.
Mai avea o dorință pe care n-o putea scoate din minte: s-o ia de nevastă pe Maria, fata din sat care îi furase inima, și să-i dea cheile de la casa visurilor lui. Ei deja se vedeau de ceva timp, iar Maria știa bine că Ion n-are mulți bani abia începuse să-și ridice casa.
Trebuie să-ți spun și ceva despre Maria. Frumoasă, toată satul o știa. Dar adevărul e că nu vroia să se agite prea mult ca să-și facă ea un rost: De ce să mă muncesc eu prea mult, când frumusețea asta a mea valorează mult? Trebuie doar să găsesc un bărbat harnic să mă țină în puf, să am tot ce vreau. De asta am eu nevoie! îi povestea întotdeauna Moldoviței, prietena ei apropiată.
Dar stai, măi, Maria, uite, Ion muncește, deja își ridică o casă, are și o mașină, nu se știe, poate într-o zi o să-i meargă mai bine, tu ai doar răbdare puțină! încerca Moldovița s-o liniștească, dar Maria răspundea doar bombănind: Eu vreau totul dintr-o dată, nu vreau să aștept să se ridice Ion săracul, n-are el bani
Pe de o parte, Ion ar fi făcut orice pentru Maria, dar simțea că fata nu-l iubea cu adevărat, doar spera că se va îndrăgosti într-o zi. Și poate ar fi mers totul bine, dacă nu s-ar fi ivit un băiat pe nume Lucian în sat, venit în vacanță la bunica lui cu un prieten. Nu-i interesa de fetele din sat, la club îl vedeai că se plictisește, până când a apărut Maria ca o floare de tei.
La început, Maria nici nu se uita la Lucian, dar când a aflat că-i fiu de om cu stare, cu funcții mari la Chișinău, imediat și-a schimbat interesul. Lucian era mai mare ca ea, cu experiență și vorbe galante, știa să facă o fată să se simtă specială. Îi aducea deseori buchete de flori, nu ca cele de la piața din sat se vedea clar că le comanda de la oraș, cu livrare. Maria aprecia detaliul ăsta.
Ion, când a văzut că Maria tot primește flori de la Lucian, s-a supărat.
Nu lua, măi, florile de la el. Ce, vrei să-mi întorci cuțitul în rană? îi spunea cu foc, dar Maria doar râdea:
Hai, măi, Ionel, doar niște flori! Ce mare scofală?
Ion s-a luat cu vorba de Lucian:
Vezi să nu-i mai aduci flori Mariei, e fata la care țin. Nu-mi place ce faci!
Lucian nici n-a vrut să audă, și până la urmă au ajuns să se ia la bătaie. Noroc cu băieții lui Ion, care i-au despărțit. De atunci însă între Ion și Maria s-a lăsat frigul. Maria l-a cam evitat pe Ion, și el s-a supărat foc. Dar știa și Maria că Lucian stă în sat doar o lună, apoi pleacă, iar viața revine la fel. Trebuie să-l prind cumva, să mă ia la oraș. Ce mai am de pierdut aici în sat? Dar trebuie să mă mișc repede… medita ea.
A fost ușor să-l invite pe Lucian acasă, părinții Mariei erau plecați la piață la Bălți. Știa că taică-său e destul de sever, și a făcut totul să-i prindă împreună. Îi găsiră în pat, toți încurcați… Maria nici pieptănată nu era, stătea îmbrăcată într-un halat, Lucian abia își aranjase pantalonii. Taică-su a intrat val-vârtej:
Ce-i aici, măi? a întrebat el nervos.
Maria tăcea, cu ochii plecați. Lucian nu știa cum să stea locului.
Bătrânul nu a stat la discuții: Asta e, Lucian, de-acum iei fata de nevastă, altfel nu mai ieși om de aici! Hai, în odaie!
Nimeni nu știe ce-au discutat, dar a doua zi, deja Lucian cu Maria mergeau să depună cerere la oficiul stării civile, însoțiți de taică-său, iar mama Mariei se apucase să-i pregătească pentru mutarea la oraș. Satul forfotea de vești. Ion era trist, dar încerca să nu arate la nimeni.
Lucian, în sinea lui, se blestema:
La ce mi-a trebuit mie să vin pe-aici să mă leg de fata asta șireată, le întoarce pe toate pe dos!
Maria însă visa doar să ajungă la oraș, să fie fericită, să aibă o viață de domnișoară.
O să-l iubesc, o să-i fac copii, o să-mi mulțumească într-o zi că l-am prins se amăgea Maria. Sper doar că socrii mei mă vor primi bine.
Contrar temerilor, părinții lui Lucian au fost chiar încântați că băiatul lor aduce acasă o nevastă frumoasă direct din sat, una harnică și nu cu nasul pe sus, ca domnișoarele de la oraș pe care el le tot ducea pe la ei. Maria s-a integrat repede, a fost primită călduros: Intră, Mariuță, fii ca acasă!, îi zicea soacra-sa, doamna Ina. Tatăl, domnul Mihai, o privea zâmbind.
Maria se străduia să fie o gospodină vrednică. Blocul unde locuiau era mare, patru camere la etaj, cu tot confortul. Lucian, încet-încet, s-a liniștit și el lângă Maria, a început să o aprecieze: Ei bine, la nuntă m-a prins tare, dar chiar pare sinceră… nu-mi pune întrebări, se vede că se simte vinovată, n-are curaj să se întoarcă la sat.
Lucian, însă, prin minte tot se gândea la cum s-ar distra prin oraș cu prietenii după nuntă, îi cam era dor de prietenele lui. Maria, într-o seară, la cină, le anunță pe toți:
Lucian, trebuie să-ți spun… O să avem un copil!
Ina a sărit bucuroasă: Mariucă, dragă, așa de mult am așteptat să fim și noi bunici!, iar Lucian, de față cu soacra și socrul, s-a lăsat pagubaș, n-avea ce să mai spună că e prea devreme.
A urmat nunta, iar ca dar, părinții lui Lucian le-au cumpărat un apartament mobilat. Maria a început să observe tot mai clar că Lucian, de fapt, nu era încântat să devină tată.
Știi ce? Când o să vină copilul, se schimbă totul, Lucian o să vadă ce înseamnă cu adevărat fericirea, spera ea, neînțelegând că sufletul lui Lucian era bântuit.
După nuntă, Lucian a început să lipsească tot mai des de acasă: Am serviciu, plec mereu prin deplasări. Maria îl credea, habar n-avea ce serviciu avea omul. Niciodată nu se plângea socrilor, se mulțumea să-l aștepte, îi gătea, făcea ordine, dar deseori îi era dor de sat și, cumva, îl tot visa pe Ion.
Totul i se părea confuz: oare a ales bine? Când îl întreba dacă o iubește, Lucian tot o dădea pe după perdea. Ina, soacra, a observat și ea, înțelegând că fiul lor nu-i bărbat prea bun.
Când s-a născut băiețelul, toată familia a fost fericită. Lucian, la început, a fost înduioșat, dar puțin a ținut… Plânsul copilului, scutecele, nopțile nedormite l-au iritat repede. Soția obosită, bucatele nu mai erau ce erau Lucian își dorea doar să fugă.
A mai realizat că, după ce s-a însurat, tot mai puține fete stăteau de vorbă cu el: Cine vrea să stea cu un bărbat însurat?
Despre soție n-a pomenit nimic la nimeni. Ce să-i fac? E de la țară, fără școală… Ce pot să-i ofer, dacă n-are diplomă, când o să crească fiul nostru? Nu vreau să ajungă să muncească la piață sau ca menajeră. Asta ar însemna să-i stric imaginea familiei, mai bine trag eu tot greul probabil m-ar costa mai ieftin dacă divorțam și plăteam pensie alimentară…
Lucian avea o amantă, Cătălina, din oraș, plină de bani și ocupații, fără planuri de copil. La ea se simțea liber, uitând de casă, copii și responsabilități.
Nu mai pot, Cătălino… Nu-mi iubesc nevasta, nici de copil nu-mi pasă. Da, e frumoasă, dar a rămas tot cu mintea din sat, nu mă reprezintă. Cum să ies eu cu ea la un eveniment, dacă tot ce cunoaște ea e grădina bunicii și vacile din curtea părintească?
Maria a început să simtă tot mai tare: nu avea să-i iasă viața de familie ca-n visele ei. Și-a dat seama că Lucian sigur are pe alta. Venea acasă cu miros de parfum străin, pe haine urme de ruj… tot timpul iritat, indiferent față de băiat și pe ea o repezea.
S-a plâns mamei la telefon, iar răspunsul a fost rece:
Noi nu te-am obligat să te măriți cu Lucian. Toți ziceam că e mai bun Ion pentru tine. Tu ai ales, tu înduri. Dacă te sături, întoarce-te acasă, dar să fie de tot!
Maria se simțea terminată. Într-o noapte, când Lucian dormea, a umblat prin telefonul lui. Ce a descoperit între el și Cătălina a lăsat-o fără cuvinte. I-a zis soacrei, dar Ina i-a răspuns pe un ton sec:
Să ții minte, dacă te gândești la divorț: copilul rămâne la noi, știi că Mihai are relații puternice. Oricum ar fi Lucian, e tatăl, e capabil, are casă și bani. Tu, fără carte și meserie, cu ce l-ai crește?
Copilul făcea febră, îi ieșeau dinții. Lucian, deranjat de plânset, tot primea mesaje de la Cătălina. Ea îl aștepta, îi scrisese să le dea copilului și soției somniferele pe care i le oferise, ca să doarmă și să poată fugi fără griji.
Maria a citit mesajul și a încremenit: Dacă chiar ar face așa ceva? Dacă ne otrăvește?
A profitat că el s-a dus la baie, a sunat la Ion și i-a povestit.
Vin eu după tine. Nu-ți bate capul, nu o să vă ia copilul, doar te sperie. Colectează ce ai nevoie și mă suni când Lucian pleacă, eu aștept aproape în oraș.
Maria a reușit să-l adoarmă pe cel mic, a stat și ea întinsă lângă el, prefăcându-se că doarme. L-a auzit pe Lucian verificând dacă dorm, apoi a plecat în cele din urmă la amantă. Repede a strâns câteva lucruri, și l-a sunat pe Ion. El a venit imediat, au fugit la casa lui de la țară.
Lucian s-a întors abia seara următoare și, când a văzut casa goală, a sunat la părinți.
Nu, dragă, nu a venit Maria la noi cu băiatul. Nu-mi vine să cred că a fugit! Sun la poliție! se agita Ina.
Mamă, nu-i nevoie. Să-ți spun drept, chiar mă bucur că a plecat. Nu-i mai suport, nici pe ea, nici pe copil. Las-o să trăiască cum vrea, te rog!
A trecut timpul. Maria a divorțat de Lucian și s-a întors la Ion. S-au luat cu acte și, în curând, familia lor s-a mărit. Într-un final, Maria a înțeles că adevărata ei fericire a fost mereu la Ion, în tihna satului moldovenesc.
