– Vei purta o putere imensă, dar să nu uiţi că totul are preţ. De aceea vrăjitoarele nu au noroc la iubire – spunea bunica Morțian, în timp ce îi încredinţa pe Mărgărită arta neagră a familiei.
Mărgărită îşi sădi în inimă acele cuvinte. Şi, cum se întâmplase mereu, bărbaţii nu se legau de ea: dacă un potenţial partener se apropia, în scurt timp era aruncat din orbita ei, parcă în spaţiul deschis. Unii beau, alţii se cred mari, unii o suprau atât de mult încât voia să-i transforme în animal, iar alţii erau doar… pur şi simplu rozari de şcoală, fără nicio intervenţie magică.
În cele din urmă, vrăjitoarea de sânge nobil se sătură. Dacă nu am noroc la iubire, nu e ruşine! Să moră romantismul! Şi, în loc de bărbat, adoptă un pisoi negru delanimic, pe care îl numi Puf.
Un bilet de la vechea prietenă din Academia Întunecată, Ilinca, o prinse nepregătită. Păsarea aduse pergamentul negru, pe care, cu litere sângeroase şi învolburate, citea:
Salut, Mărgărită! Am vorbit cu fetefier și am hotărît să organizăm o cină de familie vineri, 13al. Sărbătoarea este drăguţă, dar nu suntem doar colege de vrajă suntem și prietene. Suntem încă necunoscute cu familiile celor dragi, așa că trebuie să ne întâlnim cu partenerii noştri. Eu şi Luca invităm pe toţi la noi. Luca şi cu mine suntem de cinci ani
Cine e Luca? îşi întrebă Mărgărită, căutând prin amintiri ce ştiau puţin despre viaţa Ilincăi. Răspunsul venise la scurt: puţin.
Dina vine cu Frank. Brea aduce pe Ernest. Iar Mariţa așteaptă fie cu Marc, fie cu Max şi tot se încurcă în nume. Deci, veniţi voi şi dragostea voastră, dar dacă încă eşti singură, nu-i problemă, noi totuşi tevom primi cu braţele deschise.
Nicio problemă?! strigă Mărgărită, cu furia unui vrăjitor neînţeles. Bine, bine sunteţi fericite că eu, proastă, sunt singură!
Cum, însă, au reuşit Ilinca şi prietenele să ţină departe blestemul vechi al vrăjitoarelor nenorocirea în dragoste? Ilinca avea pe Luca! Şi celelalte trei erau cu bărbaţi. Oare Mărgărită era cea mai răusortită, sau poate chiar cea mai norocoasă? Gândul la faptul că prietenele şi-au găsit parteneri demni de a fi arătaţi în cercul lor restrâns o nelinişte. Şi, mai mult, unde să găsesc ea un asemenea pretendent?
Princişiunea de a folosi un farmec de dragoste fu închisă la început. Un farmec pentru copii de la Academia prestigioasă era considerat josnic, la fel ca o intervenţie de medică pe un ochi de bumbac. Fetele vrăjitoare, cinci mândre vrăjitoare, jurau că nu vor recurge la niciun farmec, chiar dacă faţa-mi ar fi plină de coşci!
Timpul până la cină se scurta, iar şirul de potenţiali domni care ar fi putut însoţi pe Mărgărită la eveniment era gol. Cu cât mă gândea ea mai mult la petrecere, cu atât îşi dădea seama că trebuie să meargă, şi să nu vină singură. Să apară ca o ființă ce străluceşte cu puterea ei, dar cu un umăr masculin lângă ea, ar fi adus un zâmbet pe feţele prietenelor, și ar fi înlăturat o parte din durerea ei.
Cu trei zile înainte, Mărgărită se înfăşă în nervi. În dimineaţă, panică. La două ore de eveniment, îşi pierdu capacitatea de a gândi limpede, dar câștigă viteza de reacţie.
Văzând camera, ochiul i se opri pe Puf, care se curăţa cu limpezirea unei ţestoase.
Nu! îşi spuse Mărgărită.
Da! răspunse apoi.
S-a sculat din adâncurile amintirii un blestem vechi, a recitat cuvintele magice şi transformă pisica în om.
Un bărbat ieşea, înalt, musculos şi negru!
Eşti african? întrebă vrăjitoarea, nedumerită.
Nu cred că așa trebuie să spun, dar nu am probleme cu culoarea mea, răspunse bântuitul Puf, linsălăzărea mâna şi aruncă un privire dispreţuitoră, exact ca un pisoi.
Nimic nu am împotriva ta Dar stai! Ce îţi este cu vocea? bărbatul, cu un falset înalt, nu se potrivea cu imaginea de alfa pe care Mărgărită o pregătea.
Ce? Țiam amintit ziua aceea groasă? Pentru tine nu a fost groasă. Tu nu ai trăit acele injecţii, pereţii albi, omul în halat pe care-l numeai veterinar, trezirea Întoarcerea la viaţă.
Şi acum nu mai alerg prin toate aleile cartierului, murmură vrăjitoarea, obosită.
Tot pentru confortul tău. Spune-mi ce vrei de la mine. Sau testez doar un alt blestem?
Eşti la bal! Nu la bal, la cină de familie Voi trebuie să vorbesc, să-ţi dau o răcire Hai să zicem că ești îmbătrânit, cu vocea pierdută. Tu vei sta tăcut, eu voi vorbi! Te voi numi Alex, să dai impresia unui cavaler îndrăgostit de mine.
Puf, fără să înţeleagă, muşte şi se hârîti, dar Mărgărită clarifică:
Ce vei face când ajungem la gazdă?
Nu-mi place să stau în apartamentele altora, spuse el, jucânduse cu un talisman în suspensie. Voi fugi în camera cea de la capăt, voi găsi un pat, mă voi întinde sub el, voi şuşti pe oricine încearcă să mă scoată, şi, dacă e nevoie, îţi voi arăta ghearele.
NU! Nu ascunde, nu arăta ghearele! strigă Mărgărită, realizând că ameninţarea nuva funcţiona.
Altă cale?, întrebă el, ironizând.
Dacă faci ce vreau, îţi dau fică de curcan și somon. Dacă nu?
Şi dacă nu găsesc toaleta în casa asta, pot sămi găsesc încălţămintele?
Bine, somonul e pe deasupra.
Şi valeriană?
Aa, şi valeriană!
Puf mormăi: Şi eu îţi pun valeriană, dacă nu mă înlănţuieţi.
Mărgărită şopti la urechea lui AlexPuf: Cucereşte-i, dar tăcut.
Pot sămiază, dar dacă numi place, îţi tai coada!
Să nu se audă, nute înşeli!
A pus degetele pe clopoţel şi, cu crucea pegetă cu speranţă, apăsă butonul. Portiera se deschise, iar gazda, Ilinca, îi întâmpină alături de un blond înalt, cu trăsături ascuţiţi. Un clip, Mărgărită crede că Puf şuieră, dar el se întoarce cu un zâmbet nevinovat.
Fetele erau adunate. Frank de la Dina, un brunet musculos, cu faţa palidă dar frumoasă, şi cu o siluetă cei dădea lui Mărgărită un fior ciudat, cum săi corecteze ceva. Ernest de la Brea era ca o stâncă: masiv, lent, cu ochi grei. Marc (sau Max, cum îl numea Mariţa, fără să ştie) era un tip simplu, cu privirea îndrăgostită şi mereu lângă fata lui.
AlexPuf se purta decent. Se agăţa o dată de o curea a rochiei lui Brea, dar Mărgărită la prins, ameninţând cu lipsa somonului. Totul mergea bine. Alex rămânea tăcut. Prietenii îşi povesteau cum sau întâlnit, planuri de viitor, tot tacâmul. Mărgărită se simţea pierdută, încercând să inventeze o poveste romantică despre cum un bărbat negru a bătut la uşa ei, dar în sfârşit, în a doua jumătate a serii, se linişteşte.
Deodată, Alex se ridică din scaun.
Unde mergi? înuşoară ea în urechea lui.
Trebuie să plec, şopti el, tot aşa.
Unde sunt pantofii! Ştii camera?.
Desigur, calmeazăte.
El plecă, iar Mărgărită rămâne cu inima în şireturi. Se temea că ar confunda toaleta cu garderoba, că ar arunca tot ceva în chiuvetă, că ar bloca conducta. O oră trecu, Alex nurevenea.
Dina corecta cravata lui Frank. Brea încerca să dezgheţe faţa lui Ernest. Mariţa asculta o declarație de dragoste de la MarcMax. Ilinca arunca o privire supărată către Lelic, ce mesteca oase de pui. Niciunul nuera la fel cu Mărgărită.
Unde e animalul?, murmură ea, ridicânduse de la masă.
Animalul era pe masă, în bucătărie!
Ieşi de acolo! strigă ea, vocea tremurând.
Aici e cârnaşul, răspunse Alex, făcând o faţă de pisică.
Şi în farfuria ta e cârnaşul!, răspunse ea, furioasă.
Alex geme, se luptă şi, în final, cădea pe jos, rostogolinduse peste căni şi farfurii, nu cu cele patru labe ale unui pisoi, ci cu şoldurile unui om.
În acel moment, Ilinca intră în bucătărie.
Ce se întâmplă? Alex, ești bine?
Da! strigă Mărgărită, încercând săşi recapete calmul. e doar nervoz
Ilinca scoase un flacon din dulap, turnă un lichid întro linguriţă şi îl întinse spre Alex, alături de un pahar cu apă, şoptind: Bea, e calmant.
Înainte să înţeleagă ce face Ilinca, Alex împinse apa, înghiţi tot flaconul şi se înecă cu el.
Nui trebuie valeriană!, strigă Mărgărită, târziu.
Poate! răspunse Alex, ridicânduse cu o voce năucită: Acum pot tot! și alerga prin casă cu o sticlă de bere căzută de pe masă.
Ilinca, uluită, întrebă: Ce îi este?
Alergie alergie la valeriană, murmură Mărgărită, alergând după animalul nebun.
Îl urmă în dormitor, unde Alex sări pe spătarul canapelei, se prinsă de perdea, ruptă curtea, căzu şi se rostogoli pe covor. Când Mărgărită încerca săl prindă, AlexPuf sări cu ochii sclipitori şi fu spre cămară.
Cooooramă! strigă el, din interiorul unei cutii de la cuptorul cu microunde, ce se schimba sub greutatea lui.
E ca pisica mea! chicoti Dina.
Mărgărită nu avea altă alegere decât săși facă gestul preferat al căpitanului Picard săși dea palma pe frunte.
E cu adevărat alergie? întrebă Ilinca, cu un aer sceptic.
Lăsaţimă, eu sunt un pisoi! răspunse Alex, fără să se desprindă de cutie.
Doamne! exclamă Dina, căutând un farmec de a-l trimite sub pământ.
Cum ai putut? se enervă Dina.
Sunt un pisoi castrat, glumi Alex, dezmembrânduse în cutia spartă.
Mărgărită murmură Brea, cu ochii înlăcrimaţi, iar liniştea se așeză, până când râsul lui Frank sparge tăcerea. Faţa lui palidă deveni albastră de râs. Capul îi ieşi din gât, căzând în sus.
Ups, spuse şi Dina, înfăşurată întrun albăstrui.
Ce sa întâmplat? întrebă Ilinca, tremurând de indignare.
Mărgărită privea fără să clipească corpul tremurat al lui AlexPuf, apoi capul cea clipit pe podea.
Lam revivuit pe Frank, şoptă Dina, dar cu zombii e mereu riscant. Capul e de pe alt corp, corpul e doar un trup fără cap.
Ilinca, cu voce de profesoară, spuse: Vaţi trădat prietenia noastră! Cum aţi putut? Suntem de la Academia, nuneam înşelat niciodată.
Ernestul e un golem, murmura Brea în sfârşit.
luminos Ce?! Exclamă Ilinca, cu ochii negri ca noaptea. Şi tu, Brea?!
Bine, bine, strigă Mariţa. Eu trebuie să mă mărturisesc! Marc adică Max lam fermecat.
Un Ah! răsună în sală.
Da, am încălcat jurământul! Ce altceva să fac? Credeam că toÎn ultima clipă, Mărgărită închise cercul magic, iar toţi prietenii, învăluiţi de lumină, jură să nu mai permită niciunei blesteme să le strice din nou fericirea.
