Ioana a privit în camera mamei, văzând că doarme, și a închis ușa încet.
— Ioana, a sunat glul slab al mamei.
— Da, mamă. Ioana s-a întors. — Credeam că dormi. Ai nevoie de ceva? Voiam să ies puțin cu fetele.
— Du-te, eu mai dorm, a răspuns Elena, închizând ochii. Abia reușise să-i ridice, atât de grei îi erau pleoapele.
Ioana a respirat ușurată și s-a grăbit să se îmbrace. În timpul bolii mamei, se obișnuise să facă totul în liniște. A coborât scările fără zgomot. La parter o aștepta colegul ei de clasă, Mihai Popov.
— De ce ai întârziat? a întrebat el supărat, fără să o salute.
— Făceam supă pentru mama. Unde mergem? Ioana a zâmbit, încercând să-și îndrepte vinovăția.
— Mai e bolnavă?
— Da, tocmai a adormit. Nu plecăm mult, bine? Dacă are nevoie de ceva… a cerut Ioana.
— O să doarmă, o să se simtă mai bine, a spus Mihai nepăsător.
Ioana și-a mușcat buza. Nu îi spusese nimănui de boala mamei. Nu voia milă sau panică la școală.
— Uite, începe ploaia. Hai la Alex, părinții lui sunt la casă la țară, a șoptit Mihai, trăgând-o spre el și încercând s-o sărute.
Dar Ioana a dat capul înapoi brusc.
— Ce faci? Ne vede cineva.
— Cine? Mama doarme. Hai, mergem?
Ioana a ezitat. Data trecută când fuseseră la Alex, Mihai o îmbrâncise. Îi plăcea de el, dar totul mergea prea repede.
— Ioana, doar jumătate de oră. Promit, nu mă bag la tine, a implorat Mihai.
Ploaia se întețise.
— Bine, dar nu mult, a acceptat Ioana.
— Sigur. Mihai încerca să nu-și arate bucuria.
Alex a deschis ușa și a rânjit văzându-i.
— Intrați.
Ioana n-a făcut un pas. Nu voia să rămână singură cu doi băieți.
— Am descărcat un film bun ieri, a spus Alex.
Mihai și-a scos pantofii și l-a urmat în cameră. Ioana s-a gândit că era momentul să plece. Dar nici acasă nu avea chef să se întoarcă.
A închis ușa și a intrat în cameră, așezându-se lângă Mihai. El i-a pus imediat brațul pe spătarul canapelei, în spatele ei. Alex le-a adus fiecăruia o bere. Ioana a refuzat, iar Mihai a luat și pachetul ei. Fata l-a privit pieziș, dar n-a spus nimic.
Filmul era interesant, o prinsese de la primele imagini. S-a trezit când a simțit mâna lui Mihai, fierbinte și cercetătoare, sub bluză. Ioana s-a smucit, dar el a ținut-o de umăr, strângându-i dur sânul cu cealaltă mână.
— Mă doare! a strigat ea.
Mihai a slăbit strânsoarea, iar Ioana a sărit de pe canapea. Alex dispăruse din cameră fără să-și dea seama.
— Ioana, scuze, a mormăit Mihai.
— Ai promis! s-a aprins ea.
— Hai, nu te mai fă. De ce te comporți ca și cum n-ai mai făcut asta? Te iubesc. S-a ridicat și el.
Era prima dată când spunea că o iubește, și Ioana n-a mai putut să-l împingă. A început s-o sărute. Îi mirosea urât gura a bere. Mâinile lui deveniseră brutale, insistente.
— Nu, trebuie să plec… a șoptit ea, împingându-l.
Mihai a apucat-o și a trântit-o pe canapea, căzând peste ea. Ioana s-a zbătut cu toate puterile. A reușit să-l lovească cu genunchiul între picioare.
El a înjurat și s-a dat jos. Ioana a sărit și a fugit în hol, apucând pantofii și bâjbâind la broasca ușii.
— Du-te naibii! i-a strigat Mihai după ea.
Ioana a ieșit pe ușă și a început să alerge în șosete pe scări. Când a văzut că nu o urmărește, s-a oprit să-și pună pantofii.
Cum putuse să-i creadă? Mama ei era bolnavă, iar lui… lui îi trebuia doar un lucru.
Acasă, Ioana și-a spălat fața și gâtul după săruturile lui Mihai. Apoi a stat întuneric în cameră, gândindu-se la ce se va întâmpla dacă mama va muri. Va rămâne complet singură. Cu ce va trăi? Peste două luni împlinește optsprezece ani, iar pensia alimentară de la tatăl ei se va opri. Nu avea bani. Nici măcar pentru rochia de absolvire. Dar nu conta, ar supraviețui, doar să se însănătoșească mama.
Că mama avea cancer, Ioana aflase singură. Simțise că boala era mai gravă decât spunea ea. Căutase pe internet numele medicamentelor pe care le lua mama și înțelesese totul.
Telefonul a sunat. Era un mesaj de la Mihai: “Scuză-mă.” N-a răspuns. Au urmat altele, unele cerând iertare, altele pline de nervi și înjurături. Ioana a închis telefonul.
Înainte de culcare, a intrat la mama.
— Mamă, dormi?
Elena și-a deschis greu ochii.
— Vrei ceva? Apă? La toaletă?
Mama a clătinat aproape imperceptibil din cap și a închis ochii.
Dimineața, Ioana s-a trezit din pricina unui zgomot puternic și a năvălit în camera mamei. Mama încerca să se ridice, sprijinindu-se de pat cu mâinile tremurând. Un scaun căzuse pe jos.
Ioana a alergat și a așezat-o înapoi pe pat, surprinsă cât de ușoară și subțire devenise trupul ei.
— De ce te-ai ridicat? Puteai să mă chemi, s-a enervat Ioana.
— Am crezut că pot… a șoptit Elena, gâfâind.
— Îți aduc ceaiul. Și Ioana a fugit în bucătărie.
Mama a băut doar câteva înghițituri și nu a mai vrut. De câteva zile nu mânca aproape nimic, nici măcar nu se mai ducea la toaletă.
Inima îi era grea. Voia să rămână cu mama, mai ales după ce se întâmplase cu Mihai. Dar în curând începeau examenele. A decis să plece de la ultima oră, de la istorieDupă ce a trecut prin durerea pierderii și a învățat să meargă mai departe, Ioana și-a dat seama că, chiar dacă viața nu întotdeauna e dreaptă, ea avea puterea să-și croiască propriul drum.
