**Jurnalul lui Mihai**
Ieșeam din spital cu Iuliana, proaspătă mamă, în brațe. În bucătărie, m-am oprit încremenit: un frigider nou, strălucitor, stătea lângă cel vechi. Ăsta e al meu și al mamei. Nu pune mâncarea ta în el, mi-a spus soțul.
Am trântit ușa cu umărul, ținându-mi strâns la piept pe micuțul Luca, înfășat în pătuț. Vântul rece de octombrie pătrunse prin geacă, iar eu nu doream decât căldură, liniște și un pic de pace. Spitalul rămăsese în urmă, iar în față mă aștepta casa mea apartamentul pe care-l moștenisem de la bunica și pe care-l trecusem pe numele meu înainte de nuntă. Fiecare colț îmi era cunoscut, fiecare crăpătură din tavan îmi amintea de trecut. Aici trebuia să mă simt în siguranță.
Ștefan intră primul, șiși scutură pantofii, iar geaca o aruncă pe jos în hol. Am pășit peste prag și am încremenit. Ceva nu era în regulă. Aerul avea un miros străin nu parfumul meu, nu crema mea de mâini. Era un parfum floral, amestecat cu ceva ascuțit și neobișnuit.
Hai, nu sta în prag, a spus Ștefan, fără să se uite înapoi.
Mi-am scos pantofii și am mers încet pe coridor. În sufragerie era semiîntuneric, iar pe canapea zăcea o pernă brodată cu trandafiri. Pe măsuța de cafea era un vazou cu flori artificiale sigur nu fusese acolo cu o săptămână în urmă.
În bucătărie, zăngănitul de vase m-a întâmpinat. Lângă aragaz stătea Maria Vasilievna, soacra mea, cu șorțul legat, amestecând ceva într-o cratiță. Părul îi era aranjat cu grijă, la gât purta un colier de mărgele, pe buze ruj ca și cum s-ar fi pregătit pentru o petrecere, nu să-și primească nora de la maternitate.
Ah, Iulițo! În sfârșit! a strigat Maria Vasilievna, fără să se întoarcă de la cratiță. Îmi arăți puștiul? Hai, adu-l repede, să-l văd!
Am pășit înainte instinctiv dar privirea mi-a rămas blocată pe ceva din colțul opus: ceva mare și lucios. Lângă frigiderul vechi, care stătuse acolo ani de zile, apăruse unul nou, argintiu, cu etichete de fabrică și mânere încă în folie.
De unde e asta? am întrebat stânjenită, uitându-mă la soacră-mea.
Ea s-a întors, și-a șters mâinile în șorț și a zâmbit, de parcă tocmai m-ar fi surprins cu ceva.
L-am cumpărat! Ștefan a venit cu mine, am ales unul bun, spațios. Acum o să fie ordine în bucătărie. Trebuie să mâncăm sănătos, mai ales când e un copil mic în casă. Înțelegi, nu?
Cu voi? am răspuns. Cu cine?
Păi, cu mine, firește! a pârâit Maria Vasilievna, lovind cu lingura. De acum o să stau și eu aici, să vă ajut. Credeam că Ștefan ți-a spus.
Sângele mi-a părăsit fața. Luca a început să se foiasă în brațele mele, iar eu l-am strâns și mai tare.
Ștefan? l-am strigat, întorcându-mă spre ușă.
Bărbatul meu tocmai intra în bucătărie, cu două pungi de cumpărături în mână. Fața îi era obosită, privirea absentă.
Ce e?
Mama ta spune că de acum o să locuiască aici?
Ștefan a dat din cap, ca și cum ar fi vorbit despre o pâine terminată.
Da, logic. Ai nevoie de ajutor. Mama a acceptat să se mute pentru o vreme, până te înțepești.
O vreme? Mi-am încruntat fruntea. Și frigiderul?
Ah, ăla. Ștefan a pus pungile pe masă și și-a frecat nasul. L-a cumpărat mama, ca să aibă mâncarea ei separat. Știi, are un regim special.
Regim special, am repetat încet. În apartamentul meu.
Iuliță, nu începe. Sunt obosit. Mama vrea doar să ajute, iar tu deja faci scandal.
Maria Vasilievna a deschis frigiderul nou cu încredere și a început să descarce pungile. Am urmărit mișcările ei: iaurturi, brânză, borcane cu etichete, legume în cutii.
Vezi? a închis soacra ușa frigiderului. Acum fiecare are locul lui. Și nimeni nu deranjează pe nimeni.
Am vrut să spun ceva, dar Luca a început să plângă. Trebuia hrănit, schimbat, culcat. Capul îmi zvâcnea de oboseală, nu mai aveam putere pentru nimic. Toate întrebările au rămas fără răspuns.
Du-te, du-te, dă-i de mâncare, a făcut Maria cu mâna. Eu pun ordine până atunci.
Am ieșit încet din bucătărie și am intrat în dormitor. Și acolo ceva se schimbase. Pe comodă zăceau obiecte străine cremă de mâini, sticluță de parfum, perie de păr. Pe scaun era aruncat un halat de baie care, evident, nu era al meu.
Ștefan, l-am strigat în șoaptă, așezându-mă pe pat.
Bărbatul meu a apărut în ușă.
Ce mai e?
De ce sunt lucrurile mamei tale în dormitorul nostru?
Doarme pe canapea în sufragerie, dar și-a pus lucrurile aici ca să nu stea pe hol. Ce contează?
Contează că ăsta e apartamentul meu.
Ștefan a oftat, de parcă mă plângeam de nimicuri.
Iuliță, lasă-mă. Mama a venit să ajute, iar tu te iei de orice fleac. Ai prefera să fii singură cu copilul? Fără ajutor?
N-am spus nimic. Luca sugea lapte, iar micul lui nas pufăia ușor, în timp ce în capul meu gândurile se învârteau tot mai tulburate. Cum se putuse întâmpla asta? Plecasem la maternitate din apartamentul meu, unde trăiam cu soțul meu, și mă întorsesem unde? Într-un camin unde fiecare avea frigiderul lui și propriile reguli?
Când Luca s-a săturat și a adormit, l-am pus ușor în pă
