Jurnal, 23 mai
Astăzi simt nevoia să aștern pe hârtie gândurile mele, după ce am trecut prin trei întâlniri care, la 54 de ani, mi-au oferit o privire diferită asupra relațiilor. Prietenul meu vechi, Radu, mă tot încurajează să țin ochii și sufletul deschise, indiferent de vârstă. Au trecut ani buni de când am divorțat, locuiesc acum în Chișinău, muncesc, am grijă de mine și nu mă tem să încerc din nou.
Prima întâlnire 45 de ani: Unde e mașina ta?
De cum am zărit-o pe Irina, mi-am dat seama că este o femeie care se respectă, calmă și sigură pe ea. Conversația a decurs firesc, până când a aflat că nu am mașină. Deodată, tonul a devenit rece și întrebările interminabile:
Cum te relaxezi fără mașină?
Dacă plouă, ce faci?
Cum mergi la MallDova?
La un moment dat, era limpede că nu vedea omul, ci eticheta atașată. Am zâmbit politicos și mi-am spus în gând:
Dacă pentru ea fierul contează mai mult decât sufletul, nu e pentru mine.
Mi-am dat seama că încrederea de suprafață nu e mereu sinonimă cu maturitatea lăuntrică.
A doua întâlnire 37 de ani: Îmi plac bărbații mai în vârstă
Corina, tânără și plină de viață, cu doi copii și un credit la bancă, mi-a spus fără ocol că visează la un bărbat pe care să se poată baza. Rapid am înțeles că nu despre iubire era vorba, ci despre siguranță. Și totuși, discuțiile au curs natural, cu multă căldură.
Cu ea a fost distractiv, dar nu m-am făcut iluzii. Uneori, e plăcut să te simți dorit fără să visezi la o viață în doi.
Am tras concluzia: tinerețea aduce energie, dar nu întotdeauna profunzime.
A treia întâlnire 58 de ani: Acum îmi datorezi ceva
La început, Natalia părea ideală: activă, aranjată, inteligentă, o discuție interesantă, glume și respect reciproc. Doar că, a doua zi, deja suna:
Hai la mine la țară, să curățăm zăpada de pe acoperiș! Plecăm acum!
Am rămas uimit de tonul poruncitor. Desigur, a ajuta e firesc, însă când cererea devine ordin, tot entuziasmul dispare.
Independența e bună, dar când vocea devine de comandant, simpatiile se evaporă.
Ce am înțeles, până la urmă
Toate trei au avut farmecul lor, fiecare cu povestea și bagajul de viață. Dar mie mi-a devenit limpede ceva esențial:
Nu mai caut furtuni. Tânjesc după o prezență calmă și sinceră, unde nimeni nu te apasă și nimeni nu joacă teatru cu sentimentele tale.”
După cincizeci de ani, romantismul nu dispare devine doar mai matur. Poate că abia atunci apare speranța iubirii adevărate: fără iluzii, dar cu multă căldură.
