Avea doar 16 ani când a adus-o în casă… O fată deja însărcinată, cu un an mai mare decât el.
Ana învăța în același liceu, doar că la o clasă diferită. Câteva zile, Andrei a observat cum fata necunoscută, înghesuită într-un colț, plângea în liniște. Nu i-a scăpat nici burtica abia apărută, aceleași haine purtate săptămâni la rând, privirea goală, fără pic de speranță.
Se pare că povestea ei o știau aproape toți… Nepotul unui om cunoscut în oraș se văzuse cu ea, apoi dispăruse, plecat „pentru treburi” în județul vecin. Părinții lui refuzau să o recunoască și i-au spus-o direct: *Nu vrem să avem de-a face cu tine*. Iar ai ei, ca în Evul Mediu, temându-se de „rușine”, au dat-o afară din casă și au plecat la conacul din provincie. Unii îi păreau rău, alii o bârfeau pe la spate.
*„E vina ei. Trebuia să se gândească mai bine!”*
Andrei nu a putut rămâne indiferent. S-a gândit bine și a abordat-o.
*„Nu va fi ușor, dar destul cu plânsul. Vino la mine, ne căsătorim. Te avertizez din start—nu știu să mint și nu o să vorbesc fleacuri, nici cu tine, nici cu copilul. O să fiu alături de voi și promit că totul va fi bine.”*
Ana și-a șters lacrimile și l-a privit. Ce să spună… Un băiat obișnuit, fără pretenții. Iar ea visase la alt soi de mire! Dar în poziția ei, nu mai avea de ales. A acceptat și a plecat cu el.
Părinții au rămas șocați. Mama l-a implorat să se răzgândească, dar el a rămas ferm:
*„Mamă, nu-ți face griji, o să fie bine. Am două burse, cea normală și cea socială. O să mai prind ceva part-time, ne descurcăm!”*
*„Dar voiai să continui studiile!”*
*„Și ce? Trăim bine și așa. Tata a lucrat toată viața la fabrică, tu la magazin. Oamenii trăiesc și fără facultate. Nu e sfârșitul lumii!”*
Ana s-a instalat în camera lui. El i-a dat patul, iar singur s-a mutat pe un scaun incomod. Cinci zile a fost tăcută ca umbra, mergând cu el de mână până la liceu și înapoi. Apoi, deodată, a izbucnit:
*„M-am săturat! De ce mă privesc părinții tăi ca pe o străină? Nu le place de mine! Și de ce nu petreci timp cu mine? Ori înveți, ori pleci…!”*
Andrei a rămas uimit.
*„Nu crezi că e normal? Da, nu te plac, dar te-au primit în casă și nu te batjocoresc. Ai văzut cum te-au respins ai tăi? Părinții tatălui copilului tău, unde sunt? Învăț pentru că nu vreau să pic în primul an și să pierd bursa. Plec căci lucrez. Nu mă interesează să stau la telenovele.”*
Ana a plâns. *„De ce vorbești așa?”*
*„Cum? Te-am avertizat că nu mint. Apropo, când mergem la starea civilă?”*
*„Nu pot merge așa! Cumpără-mi o rochie frumoasă, cu talie înaltă, să nu se vadă burtica.”*
*„Ești serioasă? O să prezentăm certificatul de gravidă. Trebuie să punem bani de căruț și patut!”*
Mama a început să ia calmante, dar, încet-încet, s-a obișnuit. Ochii îi rămâneau tot mai des pe obiectele pentru copii. La urma urmei, nu era chiar așa de rău. Să trăiască, să se însoare, ei și tatăl îi vor ajuta. Doar că fata părea nemulțumită—de Andrei, de ei, de apartamentul mic. Poate se va schimba după naștere.
Dar Ana nu avea de gând. Când Andrei, după o zi petrecută la spălătorie, murdar și transpirat, a adus în cameră o pisică abia îngrijită, a înroșit de furie:
*„Ești nebun? De ce ne trebuie găozul ăsta? Arunc-o!”*
*„Nu. E gravidă. Rămâne. Mai bine taci și încălzește-mi de mâncare.”*
*„Aha! Alege—ea sau eu! Și pisica asta se uită urât la mine!”*
*„De ce?”* Andrei a strâmbat din nas. *„Sunt în casa mea și nu aleg. Dacă nu-ți convine, poți pleca. Nici măcar mama nu mi-a cerut așa ceva. Poate e timpul să nu mai arunci tu priviri pieziș la toată lumea?”*
Ana a urlat, s-a învârtit ca un vârtej, geloasă pe pisica slăbănogă. Unde văzuse Andrei burtica? Dar curând s-a dovedit adevărat—pisica aducea pui.
Băiatul era obosit, dar ori de câte ori regretele îi râcâiau mintea, le gonea. O să reziste. Ana va naște, se va liniști, pisica îi va aduce bucurie. Puii pufoși oricine-ar liniști.
Dar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată… Bunicul, om influent în oraș, s-a întors dintr-o călătorie lungă și a aflat tot. L-a găsit pe nepot, l-a certat și l-a forțat să-și recunoască sângele. *„Dacă străinii îți vor crește copilul, te desprind de toate avantajele!”* Și băiatul nu-și putea permite să piardă privilegiile.
Ana a plecat cu el din liceu, uitând de Andrei. Avea actele la ea (plecase să meargă la consult). A renunțat la lucrurile din casă—îi vor cumpăra altele! Și nu va mai pune piciorul în liceul ăla mizerabil!
Andrei a fost zdrobit. Cum să plece fără să spună nimic? A aruncat toate lucrurile ei și a stat mult timp singur, în întuneric, ținând pisica strâns în brațe.
Pisica înțelegea. S-a lipit de el, simțind că e nevoie de mângâieri. A sforăit liniștitoare, oferind alinare.
Andrei a asistat-o la fătare, nedând voie părinților să se apropie. A stat lângă ea, vorbită-i încurajator, vegându-i fiecare mișcare, cu telefonul în mână, pregătit să sune veterinarul.
Totul a decurs bine—patru pui au venit pe lume. A schimbat așternuturile, a pus apăAndrei a privit pisicile mici adormite și și-a dat seama că uneori, chiar și în cele mai întunecate clipe, viața ne poate oferi un nou început.
