Am căsătorit un tip sărman. Întreaga mea familie a chicotit în fața mea, ca niște umbre ce se întindeau pe pereții unei cabine de vis.
Acum șapte ani am legat viața de un bărbat fără avere. Strămoșii mei nu m-au înțeles și mi-au aruncat râsete în ochi, ca niște picături de ploaie de argint. Înțeleg că fetele au tot felul de fantezii despre cum ar trebui să fie soțul lor și, de obicei, privesc cu ochii la buzunarul lui. Unele caută prințul perfect, cu chip de model pe coperta unei reviste. Eu aveam tot alte criterii. Pentru mine era esențial să nu se aplece spre alcool, căci știu că drumul ăsta duce numai la nori cenușii, și nu vreau ca copiii mei să-l vadă pe tată mereu cu sticla în mână.
Vreau ca el să fie harnic, nu leneș, și să fie sincer cu mine. Bani, mașini, apartamente nu au fost niciodată în lista mea. Nu vin dintr-o familie de milionari, așa că nu are rost să caut ceva ce nu am eu. Mama mea și fratele meu, Mihai, ne-au crescut singuri, ca într-un sălaș de poveste fără mărgină de aur. Am locuit cu bărbatul meu un an înainte să ne legăm în căsătorie. Avea șase frați și surori, și lucra la Universitatea din Iași, în domeniul său cu pasiune.
Trăia în casa părinților, alături de fratele său și de mama, Maria. La nunta noastră erau prezenți doar cei mai apropiați și câțiva prieteni, ca niște fire de lumină în noaptea unui vis. După nuntă am început să locuim împreună, și am descoperit că neavem personalități diferite, iar trecerea a șase luni a fost ca un râu ce se adâncea încet. Prima oară când am văzut lacrimi masculine pe fața lui a fost când am ținut în brațe copilul nostru. Copiii au venit și el a primit un salariu bun, deși a schimbat domeniul de activitate. La început am închiriat un apartament în București, apoi am cumpărat o casă în Bălți și viața ne curge lin.
Câteodată ne înțelegem greșit, dar vorbim despre acele momente și învățăm să rezolvăm conflictele. Nu suntem milionari, dar ceea ce contează este să fim sănătoși și veseli. Astăzi sărbătorim ziua în care, acum șapte ani și jumătate, ne-am unit destinele în fiecare an îmi cresc dragostea pentru el, ca o floare ce se deschide în zori. Sunt fericită când joacă cu copiii, când are grijă de mine și mă sună să mă întrebe dacă îmi este foame. E totul atât de magic.
Un exemplu: o prietenă, Sânziana, s-a căsătorit cu un bărbat bogat; la început totul a fost ca o poveste, apoi el a început să o înșele, să fie încăpățânat și să ia bani de la părinții ei. Ar fi vrut să divorțeze, dar nu vrea să lase copiii la tată. Îmi dau seama că viața ei nu e pentru mine și sunt mulțumită că am ales drumul potrivit. Le doresc tuturor femeilor să iubească bărbații lor și să se simtă iubite. Să nu conteze mărimea portofelului lor!
