Mă voi mărita, dar nicidecum cu acest băiat frumos. Da, este minunat în toate privințele, dar nu este alesul meu „Iar mama a venit cu concubinul și încă cu un bărbat necunoscut. Deja puțin băuți, – Irina s-a așezat într-un colț, lângă noptieră. – Și nu am unde să mă ascund, afară deja a nins. M-am săturat de toate. La vară termin clasa a IX-a și mă duc la oraș. Vreau să intru la liceul pedagogic și să devin învățătoare. Până în oraș nu-s decât zece kilometri, dar voi sta în cămin.” Mama și oaspeții s-au așezat în bucătărie. S-a auzit cum torni băutura în pahar și a mirosit a salam. Fata a înghițit în sec. – Stai așa! – s-a făcut auzită vocea mamei. – Ce te tot ferești? – Sunteți doi… – Ca și cum prima dată e cu doi, – a spus glasul lui Mihai, concubinul. Un clinchet de veselă spartă, forfote, respirații grele. Irina s-a strâns și mai tare în colț. Zgomotul s-a oprit brusc. – Ascultă, Nicu, doarme, – s-a auzit vocea lui Mihai. – Ai spus că-i fată bună, dar mie parcă… – Hei, are și ea fată… – Care fată? – Irina, doar a crescut. Probabil s-a ascuns în cameră. – Adu-o aici, – a spus cu bucurie Nicu. – Irina, unde ești? – concubinul mamei a intrat în cameră, a văzut-o și a zâmbit fals. – Hai, stai cu noi! – Mie mi-e bine și aici. – Ce te rușinezi? – Mihai a încercat s-o cuprindă. Irina a apucat vaza de pe noptieră și i-a dat în cap concubinului mamei. S-a auzit sticla spărgându-se. Irina a reușit să fugă din cameră. – Prinde-o! – a strigat Mihai. Dar fata era deja la ușa de la intrare. N-a avut timp să-și pună încălțămintea și, cum era, în șosete, șorturi vechi și tricou, a zbârlit pe uliță. Au alergat după ea și bărbații. Satul era pustiu. Unde să fugi seara prin zăpadă? În urma ei se auzea strigăte. Dintr-o casă impunătoare, pe lângă care trecea, s-a auzit lătratul unui câine și apoi vocea cuiva. Irina s-a apropiat de poartă și a bătut. Un bărbat de vreo 40 de ani i-a deschis. – Ajutați-mă! – a murmurat fata, uitându-se rugător la el. – Intră! – a tras-o de mână și a închis poarta. – Oleg, cine-i acolo? – a ieșit o femeie pe prag. – Uite, – a spus gazda cu capul spre fată. – O fugăresc niște bărbați. – Repede în casă! – femeia i-a apucat mâna Irinei. – Ne povestești totul acolo. – Irina, vino frumos afară! – a strigat Mihai. – Oleg, nu te băga! – a strigat gospodina. – Intră în casă! Din stradă se auzea gălăgie, din curte lătrat. – Trebuie să sunăm la poliție, – a scos femeia telefonul. – Polina, nu-i nevoie. Rezolv eu. Sunt de-ai locului. – Și cum ai de gând să rezolvi? – Omenește! Tu liniștește fata! Gazda a luat o pungă, s-a dus la frigider. A pus acolo o sticlă și ceva salam. În curte a mângâiat câinele și au ieșit pe uliță. Mihai l-a întâmpinat: – Dă-ne Irina! – Ia punga și plecați! – Ce e acolo? – a deschis Mihai punga, i-a apărut zâmbetul pe față și a dat aprobator din cap lui Nicu. – Hai, Nicule! *** – Așa-i! Numele meu este Polina Sergheevna, – femeia a pus ceainicul pe plită. – Ia loc, povestește-mi cine ești și ce s-a întâmplat. – Sunt Irina, – a început fata, tremurând. – Stau pe strada asta, la margine. – Ești fata Chirei? – Da. – Noi suntem de puțin timp aici, dar deja am auzit de mama ta. Irina a plecat capul și a început să plângă. – Hai, nu plânge! Femeia a cuprins-o ușor la piept. Gestul acela era ceva nemaipomenit pentru Irina. A cuprins-o și a plâns și mai tare. – Gata, gata! Stai să bem ceai. A intrat și stapânul casei: – S-a rezolvat. – Și cu domnișoara noastră ce facem? – a zâmbit Polina spre fată. – Vorbim mâine! Acum bem ceai, apoi face o baie. – Vrei să mănânci? – Polina a pus cana cu ceai în fața oaspetei. A zâmbit iar. – Se vede că vrei. Pe masă apar sandvișuri și resturi de tort. – Ia, mănâncă! – a zâmbit și gazda, văzând cum se uită Irina la mâncare. Nu au bombardat-o cu întrebări, ba chiar au încercat să nu-i atragă atenția, văzând că se ferește. După cină, Polina a dus fata la baie: – Spală-te, aici ai halat! *** Irina avea o singură dorință: să nu fie dată afară în seara asta. Ce bine-i să stai în apă caldă, nu ca afară, în frig. Dar timpul trece, gazdele așteaptă. A ieșit. Oleg și soția stăteau pe canapea. Irina a zâmbit vinovată: – Mulțumesc! – Uite cum stă treaba, Irina, – a început Polina. – Știu că nu prea te caută nimeni. Nu ai chef să te întorci acasă. Fata a coborât și mai mult capul. – Mâine plecăm devreme… – Înțeleg, – Irina aproape că nu se mai vedea de rușine. – Vei rămâne singură. Nu deschide nimănui! În curte, Jack nu-l lasă pe nimeni să intre. Pricepi? – Da! – a răspuns fata, cu emoție. – Poți să ne fierbi un borș până revenim, – a zâmbit isteț Oleg. – Știi? – Știu, – a spus repede Irina, de teamă să nu fie alungată. – Știu să gătesc bine și să fac curat. – Fă curat, dacă nu te deranjează, în partea de jos, – a fost de acord Polina. *** S-a trezit odată cu gazdele. Stă în pat, temându-se să nu fie dată afară. S-a auzit mașina în curte, apoi s-a făcut liniște. S-a ridicat. S-a spălat. În bucătărie – ceainicul fierbe, pe masă pâine, salam, cașcaval. Pe masa de lucru – coaste de porc. A luat micul dejun. A strâns masa. A șters totul. A spălat jos pe jos. În hol a văzut aspiratorul. L-a pornit și a început să aspire. De-abia a oprit aspiratorul… – Ce-i cu asta? – o voce din spate. S-a întors brusc. Un băiat frumos de aproape 18 ani, ochii căprui, privire curioasă. – Fac curat, – a spus Irina. – Și dumneavoastră cine sunteți? – Curios…, – băiatul a dat din cap și a scos telefonul: – Mama, am ajuns. Cine-i fata asta? – Dragă, lasă fata să stea la noi o vreme. – N-am nimic împotrivă. A pus telefonul în buzunar. A privit Irina atent din cap până-n picioare și a plecat în bucătărie. – Să vă fac ceai? – a întrebat fata. – Mă descurc singur. *** Irina a pus aspiratorul la loc. A început să șteargă praful, ascultând fiecare zgomot din bucătărie. Băiatul a luat micul dejun, a trecut la baie. A revenit ras, mirosind a loțiune. – Hei, mai dă-ne o sticlă! – s-a auzit din stradă. – Ce mai e și asta? – băiatul a mers la fereastră. – Nu deschideți! – a strigat Irina speriată. S-a uitat curios la fată, a zâmbit și s-a îndreptat spre ieșire. Fata a fugit la geam. Lângă gard – Mihai și Nicu, care strigau. Irina s-a speriat. A ieșit fiul gazdelor. Cei doi s-au repezit la el. Și deodată… au căzut amândoi în zăpadă, ca sincronizați. Băiatul a spus ceva și cei doi au plecat cu capul plecat spre casa mamei Irinei. *** Băiatul s-a întors. S-a uitat la fata care încremenise. S-a apropiat: – Ți-e frică? Fără să se controleze, Irina s-a lipit de pieptul lui și a plâns. – Cum te cheamă? – a întrebat. – Irina. – Eu sunt Ruslan. Gata, nu plânge. Nu se mai întorc. *** Ruslan a urcat la el în cameră și nu a mai ieșit până seara. Irina a făcut borș. S-a așezat pe gânduri în bucătărie. Desigur, ar fi vrut să rămână aici, cu acești oameni minunați, dar simțea că a depășit orice limită de bun simț. Au revenit gazdele. Polina s-a mirat de ordine, Oleg a lăudat borșul. – Cred că plec acasă, – a spus cu tristețe Irina. – Mulțumesc pentru tot! – Irina, mai stai câteva zile! – Mulțumesc, Polina Sergheevna! Mai bine plec acasă. A făcut un pas spre ușă, dar a înghețat. De ieri umbla prin casă în halat și papuci străini. – Hai! – gazda a luat-o de umăr și a dus-o în sufragerie. A deschis dulapul, a răscolit lucrurile, a scos blugi, pulover, geacă sport călduroasă. – Îmbracă-le! Suntem cam de aceeași statură. – Dar nu, nu e nevoie… – N-ai să pleci goală. Hai, îmbracă-te! Nu sărăcesc. Irina s-a îmbrăcat. S-a privit timid în oglindă. Nu mai avusese haine așa frumoase. În hol i-a pus șapcă și cizme de iarnă. – Poartă-le cu sănătate! – Mulțumesc, Polina Sergheevna! *** Viața a reintrat în vechiul curs. Nu chiar vechi – mama s-a angajat la fermă, concubinul a dispărut cu tot cu prieten. A venit primăvara. Într-o zi, cineva a bătut la poartă. Irina s-a uitat pe geam – era Ruslan la poartă. Când a văzut-o, a dat din cap. Să iasă. N-a ieșit – a zburat afară. – Salut! – a zâmbit Ruslan. – Salut! – Mama avea treabă cu tine. *** Și iată că intră din nou în acea casă, unde a fost atât de fericită. – Bine ai revenit, Irina! – a întâmpinat-o gazda și a strâns-o la piept. – Bună ziua, Polina Sergheevna! – Intră! Hai la ceai! Gazda a pus-o la masă, a turnat ceai. S-a așezat și ea. – Am o rugăminte. Plecăm cu soțul o lună în Turcia, – a zâmbit visătoare. – Fiul e mereu ocupat. Poți să ai grijă de casă? Trebuie să hrănești pe Jack și pe pisică. Să uzi florile – am multe. – Desigur, Polina Sergheevna! – Bine, – a scos bani. – Ia, douăzeci de mii! – Dar de ce? – Ia-i! Nu facem pagubă. Hai să-ți arăt tot! Irina nota atent unde sunt ghivecele și vaze cu flori, unde e mâncarea la pisică și carnea la câine. Apoi Polina a strigat: – Ruslan! – fiul a ieșit. – Fă cunoștință între Irina și Jack! – Hai! – băiatul i-a pus mâna pe umăr fetei. Au ieșit în curte, au dezlegat pe Jack și au plecat la plimbare. Ruslan a povestit despre facultate, karate, afacerea cu tatăl. Iar Irina se gândea la cu totul altceva. Știa că între ea și Ruslan e o prăpastie la fel ca între mama ei și părinții lui Ruslan. Da, sunt oameni buni, dar nu e povestea Cenușăresei – e viață. „Peste două luni dau examenele la colegiu, sigur le dau. O să învăț, muncesc, mă zbat, dar o să devin cineva. Mă voi mărita, dar nu cu acest băiat frumos. Da, e minunat, dar nu e al meu! Îi mulțumesc Polinei Sergheevna pentru haine și bani. O să mă descurc la început în oraș.” Cu o intuiție matură, fata simțea că tocmai acum, viața grea de copil s-a încheiat. Urmează viața de adult – la fel de grea, unde totul va depinde doar de ea. Au ajuns la vilă. Irina l-a mângâiat pe Jack, i-a zâmbit lui Ruslan și a mers spre casă. Mâine începe pentru ea lucrul la vilă. Doar lucru – nimic mai mult!