Camelia s-a întors acasă cu sufletul tulburat, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un vis ce nu-și găsea împăcare. Vroia doar să-și vadă fata, Irina, dar la intrarea în apartamentul din Chișinău, a găsit dezordine peste tot mobilă răsturnată, haine împrăștiate, și umbre ciudate pe pereți. Irina stătea pe podeaua rece, cu lacrimile curgându-i șiroaie pe obraji, murmura ceva neînțeles, de parcă încerca să-și amintească un cântec pierdut. Se certase cu soțul ei, Vlad, și îl alungase din casă.
Camelia nu credea ca se va ajunge vreodată aici. O vedea pe Irina radiind de fericire la nunta de la Orhei, doi copii frumoși alergând printre salcâmi, ratele unui credit în lei moldovenești, pentru un apartament unde mirosea mereu a mere și busuioc. Dar totul se destrăma acum ca o pânză de păianjen atinsă de vântul nopții.
Mamă, dimineața parcă totul era firesc începu Irina, printre suspine amestecate cu sughițuri și pe seară cineva l-a sunat pe Vlad, iar eu, ca un om visător, am răspuns. O voce de femeie:
Iubire, cât mai trebuie să te aștept?
Am întrebat repede cine-i la telefon, dar străina a închis și apoi nu a mai răspuns. Atunci l-am întrebat pe Vlad. El mi-a spus doar că a fost o greșeală.
Înțelegi că eu ți-am fost credincios! a spus el. Nu l-am crezut S-a dus și și-a împachetat lucrurile, apoi a dispărut, ca și cum s-ar fi topit între blocuri.
Camelia încerca să-și liniștească fata; poate chiar fusese o greșeală, poate lumea asta nu e făcută să fie înțeleasă cu mintea trează.
A doua zi, Irina a sunat-o din nou, glasul ei parcă venea de departe, de dincolo de Nistru. Vlad depusese actele pentru divorț. Spunea că va continua să achite rata la bancă, dar cine știe dacă nu-i doar o promisiune visătoare Dacă nu va plăti, Irina nu va putea păstra apartamentul și copiii nu vor mai avea acoperișul lor. Vlad îi dăduse speranța că locuința rămâne pentru copii, dar printre zvonuri, Irina a prins de veste că amanta lui Vlad cere și ea jumătate din apartament, pentru că ar fi însărcinată.
Nimeni nu știe adevărul, totul e ca-ntr-o poveste spusă la gura sobei în iarna lungă de la țară. Când Vlad a plecat, a jurat că va rezolva tot, dar mereu e vorba de cuvinte plutind în aer, ca aburii de la ceaiul de mentă. Își vede copiii, Irina nu i-a interzis, dar noua lui femeie nu suportă asta. Parcă Vlad e rupt între două tărâmuri, mereu cu pașii grei și privirea obosită de la atâtea vise nerealizate.
Uneori, zice Irina, pare că Vlad e déjà sătul de femeia aceea și de burtica ce crește parcă dintr-un vis neliniștit, ca o umbră care refuză să dispară la ivirea zorilor.
