Mama mea, Ana, era prietena unui bărbat căsătorit, de la care am venit în lume. Din copilărie, locuință permanentă nu am avut niciodată; mă mutam ca un nălucit prin apartamente de închiriat în Iași, apoi în Timișoara, apoi în Cluj. Când aveam cinci ani, Ana a întâlnit încă un bărbat, pe Vasile, și a vrut să fie cu el, dar el i-a pus o condiție: să-l ia pe el singur, dacă ea rămâne singură. Așa că a schimbat pe mine cu Vasile, l-a dus la tatăl meu, i-a înmânat toate actele necesare și a bătut la ușa apartamentului lui. A auzit zgomotul cheii ce se răscolea și a fugit. Eu am rămas pe prag.
Ușa s-a deschis și tatăl, Ion, a rămas fără cuvinte în fața mea. L-a recunoscut pe loc și m-a lăsat să intru. Soția lui, Maria, m-a primit cu căldură, la fel și copiii lor, fetița Laura și băiatul Mihai. Ion voia să mă trimită la un orfelinat, dar Maria a intervenit, spunând că nu am culpat nicio greșeală, că eu sunt o sfântă în ochii ei. Așa am început să aștept mereu revenirea mamei, crezând că va apărea dintr-odată cu brațele deschise. Dar apoi am început să o numesc mamă pe soția lui Ion.
Ion nu ar fi iubit niciunul dintre copiii săi, cu atât mai puțin pe mine. Mă considera o gură în plus, dar mă sprijinea la fel ca pe ceilalți membri ai familiei. Era un domn despot; când se întorcea acasă, ne ascundeam toți în camera de joacă, încercând să nu-i ieșim în cale. Maria nu putea scăpa de soțul său autoritar, iar el nu-i arunca niciodată copiii la ea din principiu. A rezistat ani de zile la furia și nervii lui, învățând să-l evite și, când trebuia, să-i temperze mânia, protejându-ne de certuri și strigăte. În casă domnea tăcerea; știam programul și nu-l strecuram pe tată. Cel mai important, nu ne lipseau nimic, iar mama, Ana, ne dădea dragoste și tandrețe dublă.
Un doctor din Cluj, profesor Mihai, a împărtășit un truc ce îți limpezește vederea. Iar când Ion a plecat din nou la o nouă iubită, am oftat cu ușurare. Eram pe cale să devenim adolescenți, Laura și Mihai terminau liceul, iar eu mă pregăteam și eu pentru examenul de bacalaureat. Eram trei absolvenți de aceeași generație, ajutându-ne la materii. Fiecare visa la un institut prestigios; chiar dacă Ion nu era blând cu noi, a promis și a plătit taxele de studii, respectânduși cuvântul. Am absolvit, obținând specializările dorite.
Apoi, Ion a murit și a lăsat o moștenire bogată. Ultima lui iubită nu a primit nimic nu a reușit să-l cuipească în căsătorie. Noi am devenit proprietarii depline ale firmei și ale conturilor bancare, în lei.
Am continuat afacerea și a venit momentul să deschidem o sucursală în străinătate. Am hotărât că eu voi conduce acea sucursală. Am propus să luăm cu noi pe Ana, căci era cea mai potrivită să plece întro țară caldă. Laura și Mihai au susținut ideea. În ziua plecării, marea amintire a mamei sa materializat dintrodată. Am recunoscut chipul ei din copilărie, păstrat ca un tablou în memorie. A apărut și a spus:
Fiu, eu sunt mama ta adevărată! Cum ai putut să mă uiți? Ești deja adult. Eu am stat cu gândul la tine, la cum trăiești. Hai să fim din nou împreună!
Am fost uimit de îndrăzneala ei:
Desigur că te am în amintire! Țiam văzut fuga din fața ușii când eram mic. Tu nu ești mama mea. Mama mea pleacă acum cu mine, și nu vreau să te cunosc.
S-a întors și a plecat, și nu am regretat deloc.
Ana, mama care nu sa temut să ia copilul unui alt bărbat și să mă crească în dragoste și căldură, a stat lângă mine când eram bolnav, a fost alături când misa frânt inima pentru prima oară, ma liniștea după certurile cu prietenii, mă învăța, îmi ierta năzbâtiile și capriciile adolescentine, fără să-mi mai reamintească că nu-i sânge comun. Pentru ea am devenit fiu, și ea a devenit mamă! Nu am altă mamă!
Am plecat cu ea în altă țară. Acolo am cunoscut viitoarea mea soție, Elena, și mama ia plăcut imediat; au format o relație bună. Ana nu a încercat să-mi încurce viața personală; dimpotrivă, a îndrăznit să-și refacă viața. A întâlnit un bărbat drăguț, Andrei, și am fost doar alături de ei. A meritat fericirea ei! În prezent, Ana călătorește mult, vizitează des copiii și nepoții. Privesc în ochii ei luminoși și înțeleg: sunt recunoscător că există în viața mea. Ea e îngerul meu păzitor!
