Mama mea e grav bolnavă, și nu simt nicio emoție față de asta. A meritat-o.
La noi în scară locuiește o bătrână pe nume Ileana. Mereu a fost o vecină bună pentru toți, gata să ajute cu vorba și cu fapta. Când mama mea s-a îmbolnăvit, Ileana a venit de mai multe ori să aibă grijă de ea când eu eram la serviciu sau aveam de îngrijit copiii. A avut grijă de mama mea, a ajutat prin casă, și datorită bunătății ei, mama a început să se însănătoșească.
Dar după un timp, și Ileana s-a îmbolnăvit rău. Starea ei era mult mai gravă, și a trebuit să fie internată. Până atunci, eram convins că Ileana e singură, că n-are nici copii, nici rude. Însă s-a dovedit că are o familie întreagă: un fiu cu o poziție înaltă într-o companie mare, o fiică – antreprenoare de succes, și mai mulți nepoți. Toți trăiesc în belșug, dar în toți anii în care am fost vecine, n-am văzut niciodată pe nimeni din familia ei să o viziteze.
Când Ileana a ajuns în spital, fiica ei a apărut să-i strângă lucrurile necesare. Am dat-o accidental în scară și i-am oferit ajutorul meu, voiam să-i povestesc din experiența mea în îngrijirea bolnavilor. Dar răspunsul ei m-a uluit:
— Nu mă privește. Am adus ce a zis doctorul, nu mai trebuie nimic altceva. Să-și mulțumească că am venit măcar.
Am rămas mască de atâta răceală. Cum poți să te porți așa cu mama ta? Să aduci lucrurile pe listă și să pleci, fără un strop de compasiune.
În fiecare zi după serviciu, mergeam la spital să o vizitez pe Ileana, încercam să o încurajez, să-i spun vești, să-i mai alin durerea. Dar la întoarcere, nu mă puteam opri din gânduri la fiica ei, la indiferența ei.
Mama mea, aflând despre asta, a spus:
— Nu știi ce relații au avut în familie. Poate nu degeaba copiii s-au întors cu spatele la ea.
— Dar e mama ei, orice-ar fi.
— Dacă toți ar gândi ca tine, lumea ar fi mult mai bună.
Aceste cuvinte m-au făcut să reflectez. Într-adevăr, nu știm adevărul din culisele celorlalte familii, ce răni și resentimente se ascund în spate. Dar totuși, mi-e greu să înțeleg atâta indiferență față de cineva care ți-a dat viața.
Azi am învățat că dragostea și recunoștința nu sunt obligatorii, dar lipsa lor lasă o urmă cumplită.
